Battaglione di Guardia del Palazzo

Dietro richiesta del Re Carlo II, Lo Stato Maggiore ha emesso l’ordine 1967 del 20 giugno 1930, che ha fondato la Compagnia di Guardia del Palazzo, dalla 1° Compagnia del Regimento 1 Gendarmi a Piedi Bucarest. Il commando della nuova unità è stato affidato a un capitano del 1° Battaglione Alpini, che aveva già avuto l’incarico di effettuare la guardia del Palazzo Reale Peles di Sinaia. Fino al gennaio 1931, la Compagnia è stata subordinata alla Casa Militare del Re, ma dal un punto di vista amministrativo e di istruzione, al Reggimento 1 Gendarmi. Dal 1931 è diventato indipendente, come la Guardia del Palazzo, dipendendo dal punto di vista amministrativo dal Regimento di Scorta Reale (a cavallo). Fino alla fine dell’anno, la Guardia del Palazzo è cresciuta a 2 Compagnie.

Con IDR.3097/04  settembre 1935, la Guardia del Palazzo è stata rinominata Battaglione di Guardia del Palazzo, formata da 4 Compagnie (758 persone). Fino al 1936 il reclutamento e le istruzioni erano state fatte dalla gendarmeria e dalle guardie di frontiera – poi è diventato autonomo anche in questo senso. Le reclute dovevano essere contadini, includendo appartenenti alla minoranza etnica tedesca;  gli ufficiali e sottufficiali erano scelti tra i migliori delle loro classi. L’addestramento militare aveva la durata di 3 anni – il più lungo dell’esercito rumeno, come le guardie di frontiera, gendarmi e marina). L’addestramento da combattimento era più intenso rispetto a quello delle truppe operative. La composizione dell’unità era: commando, 4 compagnie fanteria, una da supporto (cannoni e mortai), un plotone da deposito e una sezione trasmissioni, ultramoderna; nel 1941 è stato aggiunto un plotone da pionieri. Il Battaglione copriva, tra altri, 13 posti di guardia presso il Palazzo Reale di Bucarest e il Castello Peles di Sinaia.

Il Re Michele I., quando era ancora Principe Erede, ha fatto una parte del servizio militare presso il Battaglione di Guardia del Palazzo, ottenendo i gradi di caporale, sergente e poi tenente – era diventato sottotenente ed ha prestato giuramento presso il Battaglione 1 Alpini.

Nel settembre del 1940, dopo l’abdicazione del Re Carlo II., esso è stato scortato scortato fino al confine da una sezione del Battaglione di Guardia, diffendendolo dai gruppi di Legionari che hanno attaccato il treno reale.

Il 15 agosto 1941, il nome dell’ unità fu cambiato in Battaglione di Guardia Reale. Durante la Seconda Guerra Mondiale, con l’appoggio dei riservisti, e` stato creato un battaglione aggiuntivo, operativo, della Guardia Reale. Esso non è stato inviato al fronte, per cui molti membri del battaglione hanno chiesto il trasferimento alle unità operative (Alpini, Fanteria, Guardie Frontiera), riuscendo così a dimostrare le loro alte virtu` militari. Il 23 Agosto 1944, durante l’attacco tedesco che ha distrutto un’ala del palazzo reale, sono rimasti uccisi 1 ufficiale e 13 soldati, mentre 2 ufficiali, tre sottufficiali e 20 soldati sono stati feriti.

Il 30 dicembre del 1947, quando il Re Michele I. è stato espulso in esilio dagli occupanti sovietici, il Battaglione della Guardia Reale venì sciolto.

> Compania de Jandarmi Bucureşti s-a format sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, în perioada de constituire a Armatei Române din cele ale Principatelor Munteniei si Moldovei. Jandarmeria Româna se infiinţeaza pe nucleul jandarmilor călări şi pedeştri utilizaţi ca unităţi de pază teritorială în Moldova, prin Legea Puterii Armate din noiembrie 1864. Companiile erau trimise la Bucureşti şi Iaşi, având atribuţii de siguranţă, gardă şi ordine publică în cele două cele mai importante oraşe ale ţării. Escadroanele de jandarmi călări erau păstrate câte două în oraşe, iar celelalte trei erau detaşate în judeţele Cahul, Ismail şi Bolgrad pentru asigurarea siguranei interne, numărul mic al populaţiei nefiind propice înfiinţării de unităţi de dorobanţi cu serviciul în rotaţie.  

În decembrie 1864 este stabilită uniforma pentru jandarmii pedeştri, prin Înaltul Ordin de Zi nr.1809 pe 14/26 decembrie 1864. Aceasta era compusă din:  

– Calpac din blană de urs, având în faţă un soare din metal alb, precum cel al lăncierilor, şi un pampon roşu, la mare ţinută. 

– Capel de cazarm cu calota din postav roşu şi clapele albastru deschis. 

– Veston, ca al infanteriei de linie, dar de culoare albastru deschis, cu guler, manşete şi paspoale roşii. Pe umeri se purtau epoleţi treflă din lână albă împletită, paspoalaţi cu roşu. Pe pieptul drept se purtau eghileţi albi. Nasturii şi galoanele erau albe. 

– Pantaloni drepţi, ca ai infanteriei de linie, dar de culoare albastru deschis, şi cu vipuşcă roşie. 

– Ghete negre. 

– Centură, patrontaş şi port-baionetă, după modelul general al armatei.  

Ofiţerii purtau ţinuta similară infanteriştilor, dar din material mai fin şi cu însemnele argintii.  

În anul 1868, sub domnia lui Carol I., uniforma jandarmilor pedeştri se modifică substanţial. Aceasta era compusă din:  

– Coif din toval negru, cu cifra Regelul Carol I în partea din faţă, ţui conic din alamă viziera din faţă alămită, ca şi nervura centrală, pe cefar, toate din alamă. În plus coiful are subbărbie cu solzi alămiţi, prinsă în laterale cu bumbi galbeni, puşi peste rozete tricolore. 

– Capel de cazarm albastru cu furniturile roşii şi ciucure alb.

– Veston albastru cu gulere, manşete şi paspoale roşii, însă treflele, eghileţii şi însemnele sunt galbene.

– Pantaloni gri, lungi, cu vipuşcă roşie. 

– Ghete negre. 

– Centură, cartuşieră şi port-baionetă, după modelul infanteriei de linie. 

Uniformele ofiţerilor suferă aceleaşi modificări. 

În anul 1873, uniforma jandarmilor pedeştri se modifică din nou. Acum se reintroduc însemnele albe pentru aceştia, însemnele galbene rămânând proprii numai jandamilor călări. Treflele, epoleţii cu franjuri ai ofiţerilor, însemnele de grad, eghileţii şi furniturile chipielor devin albe. Culoarea vestoanelor se închide şi ea. 

In anul 1877 se introduce un chipiu special, albastru, cu furnituri şi bandă roşie şi cu un galon alb, în V, pe părţile laterale. La marea ţinută se purta o egretă în cădere pe cozoroc de culoare albă, iar la mica ţinută de un pampon alb.

În anul 1912 uniforma jandarmilor pedeştri era următoarea:  

> Uniformele purtate de către jandarmi în timpul primului război mondial (1916-1918) erau similare celor ce fuseseră adoptate în anul 1912, de culoare verde-cenuşiu, faţă de care au suferit o serie de mici modificări în 1916. Ele erau compuse din următoarele elemente: 

– Capelă din postav gri cu paspoale albe;

– Cască model “Adrian”, cu cifrul regal (Ferdinand I. Suprapus peste Carol I.);

– Veston (iarnă) din postav gri, încheiat la un rând de nasturi ascunşi. Era prevăzut cu 4 clape rectangulare de buzunar, 2 la piept şi 2 laterale. Gulerul era răsfrânt, paspoalat cu alb, ornat cu petliţe din postav alb. Epoleţi din postav gri, paspoalaţi cu alb. Pe epoletul drept era fixat un suport cilindric, din stofă, care menţinea pe umăr cureaua armei;

– Veston (vară) din doc verde-cenusiu, cu buzunare aplicate, cu burduf – 2 la piept si 2 laterale, înclinate

– Eghileţi albi împleţiţi, purtaţi pe partea dreaptă a pieptului;

– Pantaloni din postav gri, cu vipuşcă alba;

– Manta din postav gri, încheiată la două rânduri de câte 4 nasturi din metal oxidat. Era prevăzută cu două capace rectangulare de buzunar, laterale, dispuse orizontal. Gulerul şi manşetele erau răsfrânte. Gulerul era paspoalat cu alb si avea petliţe albe, iar epoleţii aveau paspoal alb. Pe epoletul drept era fixat un suport cilindric pentru armă, ca şi la veston. La spate, mantaua avea două capace de buzunar false, dispuse vertical, paspoalate cu alb, fixate cu câte doi nasturi metalici, unite la partea superioară printr-o martingală paspoalată cu alb;

– Moletiere din postav gri;

– Bocanci din piele neagră sau natur;

– Centură din piele neagră sau natur, cu cataramă sau pafta neagră, simplă;

– Cartuşiere din piele neagră, de formă rectangulară, fixate pe centură, frontal, de o parte şi de alta a paftalei. Opţional, se pot purta şi cartuşiere austriece, italiene sau ruseşti din timpul primului război mondial; uneori, centura se purta cu paftaua închisă lateral sau la spate.

– Port-baionetă, din piele neagră sau natur, purtată pe şoldul stâng;

– Port-lopată din piele neagră sau natur, pentru lopata Linemann, purtată pe şoldul stâng, în spatele port-baionetei, fixând prin cureaua inferioară teaca baionetei;

– Sac de merinde din doc natur, prevăzut cu buzunar anterior pentru bidon, purtat în bandulieră pe şoldul stâng;

– Bidon din metal, de formă alungită, purtat în buzunarul sacului de merinde. Opţional, se pot purta şi alte modele de bidoane, germane, ruseşti, austro-ungare, din timpul primului război mondial;

– Mască de gaze model românesc (1916), franceză (M-2) sau rusească (Zelinsky-Cumant);

– Raniţă de formă rectangulară, din doc impermeabilizat negru, cu curele din piele neagră. 

Însemnele de grad erau reprezentate prin galoane de bumbac galben, paspoalate cu alb, dipuse transversal pe mijlocul epoletului vestonului sau mantalei (1 galon lat pentru fruntaş, 2 galoane late pentru caporal) sau din fir auriu (1 galon lat pentru sergent, 1 galon lat şi 1 galon îngust pentru sergent-major, 2 galoane late pentru plutonier, 2 galoane late şi 1 galon îngust pentru plutonier-major).

Exista şi un grad special, pentru plutonierii majori ce nu puteau accede la gradul de ofiţer sau pentru elevii ofiţeri ce nu terminaseră cursurile şcolii, denumit ajutor de sublocotenent, ce purta o tresă în V cu vârful în sus, la capătul dinspre umăr al epoletului.

Ofiţerii purtau o uniformă similară cu a trupei, însă din material de calitate mai bună, iar buzunarele vestonului erau aplicate, cu burduf, cu clape acoladate, încheiate cu un nasture mic de uniformă, pantaloni de cizmă. În locul capelei se purta chipiul, simplu, cu o singură tresă, însemne albe, torsadă, cocardă şi cifru domnesc. În locul centurii se purta centură cu diagonală cu port-hart, port binoclu şi toc de pistol. Unii ofiţeri inferiori aveau şi carabină, pentru care se purtau cartuşiere. Gradele se indicau la epoleţi şi la chipiul de mare ţinută, ce era tare, cu toate însemnele galbene. Tot la mare ţinută gulerul vestonului era complet în culoarea armei. Gradele erau din trese inel de fir, sau din tablă cu elemente florale la mare ţinută, plasate la mijlocul epoletului, de la una la trei pentru ofiţeri inferiori. Ofiţerii superiori aveau un galon transversal pe epolet şi tot trese de la una la trei.

> Uniforma Gărzii Palatului regal, în perioada interbelică, era compusă din: coif de oţel nichelat, cu ţui, cu cifrul aurit al Regelui Carol II, din 1941 cel al Regelui Carol I, tunică albastră, pantaloni gri, cizme negre, curelărie şi mănuşi albe, petliţe albe, epoleţii ofiţerilor de culoare albă şi eghileţi albi, spicaţi cu albastru în proporţie de 1/5. Pentru anumite ceremonii, în anii ’30, se utiliza uniforma de halebardier, cu vestă albă şi cifrul regal pe piept.

> Uniformele purtate de către membrii Gărzii Palatului au suferit modificari în timpul celui de-al doilea război mondial (1941-1945). În anul 1941, erau compuse din următoarele elemente: 

– Capelă din postav kaki;

–  Cască model olandez; în prezenţa Familiei Regale se purta coiful cu ţui;

–  Veston din postav kaki, încheiat la un rând de nasturi ascunşi. Era prevăzut cu 2 buzunare aplicate, cu fald, cu clape rectangulare, la piept. Avea gulerul răsfrânt şi epoleţi din postav kaki;

–  Petliţe albe

–  Eghileţi albi la umărul drept

–  Mănuşi albe

–  Pantaloni din postav kaki, bufanţi sau drepţi;

–  Manta din postav kaki, încheiată la două rânduri de câte 4 nasturi kaki, din metal. Era prevăzută cu două capace rectangulare de buzunar, laterale, dispuse înclinat. Gulerul şi manşetele erau răsfrânte; la spate, martingala era dreaptă şi prinsă în doi nasturi de uniformă

–  Moletiere din postav kaki, se purtau cu pantalonii bufanţi (pentru infanterie);

–  Cizme din piele neagră

–  Centură din piele natur sau chinga de cânepă, cu pafta simplă sau din alamă, ornată cu o coroană;

–  Hamuri din piele albă;

–  Cartuşiere din piele albă, de formă pătrată, fixate pe centură, frontal, de o parte şi de alta a paftalei;

– Port-baionetă, din piele albă, purtată pe şoldul stâng;

Însemnele de grad erau reprezentate prin galoane de bumbac galben, paspoalate cu alb, dipuse transversal pe epoletul vestonului sau mantalei (1 galon lat pentru fruntaş, 2 galoane late pentru caporal) sau din fir auriu (1 galon lat pentru sergent, 1 galon lat şi 1 galon îngust pentru sergent-major, 2 galoane late pentru plutonier, 2 galoane late şi 1 galon îngust pentru plutonier-major, 3 galoane pentru plutonier-adjutant în unghi). 

Uniformele ofiţerilor erau din material mai fin, cu vestoane deschise la gât, cu revere şi petliţe de culoarea armei, cămaşă cu cravată, pantaloni de cizmă sau drepţi, cu vipuşcă, cizme din piele neagră, cu carâmb înalt, sau bocanci de trupă. Mănuşi „roşii” (maro). Gradele erau aceleaşi precum cele din primul război mondial, cu inele de tresă, plasate la epoleţi. Pe cap se purta caschetă (şapca); dacă se purta, în campanie, capelă sau bonetă, aceasta avea gradele dispuse în unghi în faţă sau pe clapa lateral-stânga. Centura cu diagonală era purtată numai de către ofiţeri, deşi de multe ori aceasta era disimulată pentru a nu fi identificată de către trăgătorii inamici. Tot pentru scopuri de disimulare se practica portul unui veston închis la gât, precum cel al trupei. 

> Elemente distinctive:

– insigna de 7 ani serviţi în unitate (o cunună ovală de frunze de stejar şi laur, cu 2 spade încrucişate şi o coroană regală în centru, cu esarfă, sus sau jos, cu iniţialele denumirii unităţii (BGR)

– brelocul „În Amintire”, purtat pe piept (o cruce românească emailată alb, cu cifrul încoronat al regelui în centru şi cu iniţialele BGR pe brate, atârnată cu o panglică de moir albastră, bordată cu argintiu)