 |
||||||||||
| 4 Linea-21.Reggimento Fanteria “Ilfov”
|
In aggiornamento..
La 1830, odată cu introducerea în Principatele dunărene a Regulamentelor Organice, ia fiinţă armata română modernă. Primele unităţi militare, denumite iniţial miliţii pământene, era acela de a asigura ordinea internă, paza carantinelor şi a cordoanelor sanitare şi a frontierelor. În Ţara Românească au fost înfiinţate trei regimente de infanterie, iar în Moldova un regiment. În Ţara Românească au funcţionat cele trei regimente în toată perioada regulamentară, cu diferenţa că, la 1844, escadroanele de cavalerie ies din compunerea lor şi se formează armă de sine statătoare, ca lăncieri.
În Ţara Românească, Regimentul I Infanterie îşi avea cazarma la Bucureşti. În 1837 regimentele de infanterie capătă culori distinctive în funcţie de numărul regimentului: Regimentul I – roşu, Regimentul II – galben, iar Regimentul III – albastru.
În Moldova, nu se înfiinţează decât un batalion de infanterie si un escadron de cavalerie. De abia la 1844 batalionul va deveni regiment, prin apariţia celui de-al doilea batalion de infanterie, iar în cazul cavaleriei, tot atunci se mai înfiinţează un escadron de cavalerie, ce la 1848 se va reuni cu primul şi va forma un divizion de lăncieri. Tot la 1848 apare în Moldova şi al treilea batalion de infanterie, numit Regiment de Muschetari, transformat în anul 1859 în Regimentul IV infanterie de linie, cu sediul în Bucureşti.
> Uniformele Regimentului I Infanterie:
Uniformele purtate de către infanteriştii din Muntenia la momentul înfiinţării armatei române moderne au suferit numeroase, dar mici, modificări pe parcursul primelor două decenii de existenţă. În anul 1837, ele erau compuse din următoarele elemente:
– Ceacoul avea formă de trunchi de con inversat, acoperit cu pânză şi piele de lac, ambele de culoare neagră. În partea superioară, în faţă, exista un pampon alungit roşu, culoarea unităţii, ce avea la bază o olivă de aceeaşi culoare. De jurîmprejurul părţii superioare se lega un şnur roşu de care atârnau, în partea dreaptă, doi ciucuri roşii. În partea frontală a ceacoului se afla, lucrată în alamă lucitoare, acvila principatului, încoronată şi cruciată, cu un fus în gheare. Pe scutul aflat sub fus era înscris numărul regimentului, adică cifra 1. În lateralele ceacoului,
în partea inferioară, se aflau doi bumbi de alamă de care se fixa jugulara, lucrată cu solzi metalici. Aceasta se purta fie sub bărbie, fie pe cozoroc. Cozorocul era acoperit cu piele de lac negru.
– Tunica era din postav bleu-marin, închis la gât, cu guler înalt, paspoalat cu roşu, şi cu petliţe galbene, formate din câte 2 trese paralele, cu capetele lărgite. Tunica era încheiată la un rând de nasturi lucitori şi bombaţi. La spate existau două capace de buzunare, acoladate şi afrontate, cu câte trei nasturi de uniformă. Mânecile erau paspoalate în culoarea de armă la manşete şi cu paftale. Pe umeri se purtau epoleţi de culoarea unităţii, adică roşu, cu cifra regimentară, 1.
– Pantalonii erau lungi, din postav bleu-marin şi cu vipuşcă roşie.
– Ghetele erau din piele neagră, acoperite de pantalonul lung.
– Centură cu pafta.
– Patrontaşul, din piele neagră, se purta pe şoldul drept, atârnat pe umărul stâng de o bandulieră din acelaşi material. Portbaioneta se purta pe şoldul stâng, ori la centură, ori în bandulieră, suspendată pe umărul drept, încrucişată pe piept cu cea a patrontaşului. Pielăria era de culoare neagră.
– Ofiţerii purtau însemnele de culoare galbenă, cu egretă din păr de cal, iar pe umeri aveau epoleţi cu gât şi turnantă. Ofiţerii superiori purtau şi franjuri la turnanta epoleţilor. Centura acestora era din fir, cu fundă laterală, de care atârna sabia. În plus, la guler purtau însemnul de serviciu, adică snacul sau hausse-col, o semilună din alamă, cu marca ţării în relief.
Însemne de grad:
Gradaţii purtau trese subţiri galbene în partea superioară a epoletului, una pentru efraitor (fruntaş) şi două şi trei pentru unter-ofiţeri (sergenţi). Feldvebălul (sergentul major) purta o tresă lată galbenă. În plus acesta avea un şnur galben cusut lângă paspoalul gulerului şi la manşete. Ofiţerii purtau epoleţi cu franjuri şi stele, o stea era pentru praporşic (stegar, echivalent cu sublocotenentul), două stele pentru parucic (locotenent) şi nicio stea pentru căpitan. Maiorul avea două stele pe epolet, iar turnanta avea şi franjuri de fir, iar polcovnicul (colonel) avea acelaşi epolet dar fără stele. Generalul, denumit în Ţara Românească în această perioadă „Spătar”, purta un epolet de dimensiune mai mare, cu o lucrătură mai fină şi cu turnanta şi franjurii mai groşi. Avea şi broderii distincte la manşete şi guler, cu frunze lucrate în fir auriu.
> Uniformele Regimentului 4 Infanterie Linie (1859)
Uniformele purtate de către infanteriştii Principatelor Unite în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au suferit numeroase, dar mici, modificări pe parcurs. Una dintre formele cele mai stabile de ţinută era compusă din următoarele elemente:
– Chipiul era înalt şi îmbrăcat în postav bleu-marin. Acesta, era o evoluţie a vechiului ceacou, ce acum se reduce în dimensiuni şi ia formă de chipiu – forma clasică în armată, de-a lungul întregului secol XIX. Era compus dintr-o bandă cilindrică şi o calotă tronconică înclinată, cu baza mare în jos, astfel încât în faţă chipiul să fie drept, iar în spate să aibe o cădere în unghi. În faţă, pe calota chipiului se afla o torsadă roşie ce cobora spre bandă şi era prinsă cu un nasture mic la baza calotei. Sub acest nasture şi sub torsadă se prindea cocarda în culori naţionale. Pe bandă, sub cocardă se afla însemnul de armă, lucrat din alamă, în chipul unei grenade flăcărânde. Ulterior, această grenadă a fost înlocuită cu
cifra regimentară. Cozorocul era drept, rectangular, şi îmbrăcat în piele de lac. Toate cusăturile chipiului erau lucrate cu paspoal roşu. În faţă, sus, se ataşa un pampon bisferic roşu.
– Capelul de cazarm, element nou introdus în uniformologia românească, era o bonetă cu clape laterale rotunjite, de culoare bleu-marin, cu paspoale la cusături şi la marginile clapelor de culoare roşie. În faţă, era un ciucure roşu, sub care se afla semnul corpului. Subofiţerii aveau ciucurele amestecat cu galben, iar ofiţerii îl aveau complet galben.
– Tunica era din postav bleu-marin şi se încheia la un rând de nasturi mari, lucitori şi semibombaţi. Gulerul era drept şi cu margine roşie ca şi mijlocul pieptului tunicii. Mâneca era dreaptă, cu manşetă în colţ şi paspoal roşu. La spate, existau două capace de buzunare, acoladate şi afrontate, paspoalate cu roşu, pe care se montau câte trei nasturi de uniformă. Pe umeri, iniţial s-au purtat epoleţi cu gât, turnantă şi franjuri
roşii, însă aceştia au fost înlocuiţi cu „coloane” semilunare, realizate din postav roşu umplut. Epoleţii roşii, cu turnante galbene, se menţin la companiile de grenadieri.
– Pantalonii erau iniţial din postav gri, cu vipuşcă roşie, drepţi şi purtaţi peste ghete. Ulterior s-a optat şi pentru culorile bleu-marin şi roşu.
– Ghete din piele neagră, purtate pe sub pantaloni.
– Centura, din piele neagră, avea o cataramă specială, patrulateră, pe care era reprezentată Zeiţa Victoria, înconjurată pe trei laturi de deviza ONOARE, PATRIE, FRĂŢIE, apoi ONOAREA, PATRIA LIBERTĂŢII, şi în final ONOARE SI PATRIE. Pe centură se purta port-baioneta şi patrontaşul, cartuşiera mare ce se ţinea la spate.
– Mantaua gri, la două rânduri de nasturi de uniformă, cu petliţe săgeată, roşii, şi epoleţi cu paspoal roşu. La spate mantaua avea două capace simple, cu două rânduri de nasturi, cei de sus fiind legaţi printr-o martigală.
– Ofiţerii purtau uniformă similară, însă cu epoleţi cu franjuri, cu gât şi turnantă de culoare galbenă, cu franjuri, subţiri şi lungi pentru ofiţerii inferiori şi groşi pentru ofiţerii superiori şi stele indicatoare de grad. Centura de piele era înlocuită cu un centiron de fir galben, cu dungi în albastru şi roşu. Chipiul avea toate cusăturile din galon auriu, cu ghirlande pe fundul calotei, dintr-un singur galon pentru ofiţeri inferiori şi dublu pentru ofiţeri superiori.
Însemne de grad:
– Trupa purta la manşete, deasupra şi pe aliniamentul culorii distinctive a manşetei în colţ, trese în formă de V inversat, din lână galbenă pentru gradaţi şi din fir auriu pentru subofiţeri. Galoanele de vechime erau de culoare roşie, în formă de V inversat, şi se purtau pe antebraţul stâng. Sapeurii purtau, pe lângă căciula mare de blană de urs, mănuşile albe lungi şi şorţul alb caracteristic; tot pe antebraţul stâng, însemnele : două târnăcoape încrucişate, cu o grenadă deasupra, toate din postav roşu. Vivandierele purtau un şorţuleţ alb rectangular peste fusta plisată,
îmbracată peste pantalonii de uniformă.
Pe marginile şi de-alungul clapelor rotunde ale capelului de cazarm se aplicau trese galbene: o tresă de lână galbenă pentru subofiţeri, una de fir pentru ofiţeri inferiori şi două de fir pentru ofiţeri superiori.
– Ofiţerii purtau însemnele de grad la epoleţi indicaţi prin stele. Epoleţii ofiţerilor inferiori aveau franjuri lungi şi subţiri şi purtau stele corespunzătoare gradului. Pentru o scurtă perioadă de timp, sublocotenenţii purtau franjuri doar la epoletul drept, în timp ce locotenentenţii doar la epoletul stâng, însă această măsură a fost anulată la 1860. Se pare că tot în această perioadă de început, căpitanii au continuat să
poarte epoleţii goi, fără stele. Ofiţerii superiori aveau franjurii mai groşi şi mai scurţi iar stelele erau de la 1 la 3, indicatoare de grad. Între calotă
şi bandă, la chipiu se purtau trese de grad, de la 1 la 6. Cei însărcinaţi cu comanda trupelor purtau la gât şi însemnul de serviciu (snac): sublocotenentul cu semiluna argintie şi stema la fel, locotenentul cu semiluna argintie şi stema aurie, căpitanul cu semiluna aurie şi stema argintie iar ofiţerii superiori cu stema şi semiluna în auriu complet.
> Uniforma Regimentului al IV-lea Infanterie de Linie “Ilfov” – 1877:
Uniformele de infanterie de linie purtate în timpul războiului de independenţă (1877-1878) au fost stabilite în anul 1873. Ele constau din următoarele elemente:
– Chipiu din postav bleu-marin, cu bandă roşie, paspoalată cu roşu. În faţă avea gansă din lână roşie, aplicată peste o cocardă tricoloră, având dedesubt cifrul domnitorului Carol I. Cozorocul era negru, cu subbărbie din piele neagră, pampon bisferic din lână roşie. Vara se acoperea cu coafă şi cefar din pânză albă, iarna cu muşama neagră.
– Tunică din postav bleu-marin, cu guler drept, încheiată la un rând de 7 nasturi bombaţi din alamă. Avea paspoale roşii, petliţe, manşete în colţ şi epoleţi din postav roşu. La spate, tunica era prevăzută cu două capace de buzunare, acoladate, fixate cu câte 3 nasturi. Pe epoleţi era figurat numărul regimentului, “4” din postav bleu-marin. Deasupra manşetelor se aşezau, în unghi ca şi acestea, tresele de grad.
– Pantaloni din postav gri, cu vipuşcă roşie;
– Cizme din piele neagră, cu carâmb scurt;
– Centură din piele neagră;
– Portbaionetă şi baionetă la centură pe şoldul stâng, 2 cartusiere, din piele neagră, una în faţă şi una în spate.
– Manta din postav gri, încheiată la două rânduri de câte 4 nasturi bombaţi din alamă, cu guler răsfrânt. Pe guler se aflau petliţe săgeată, de culoare roşie. Epoleţi erau roşii, cu cifra regimentară 4. Era prevăzută cu două capace rectangulare, orizontale, la buzunarele laterale. La spate mantaua avea două capace drepte, la extremităţile superioare si inferioare aflându-se câte un nasture bombat de alamă. De nasturii superiori este fixată martingala dreaptă. Gradele se plasează pe mânecă, oblic, între cot şi manşetă.
Însemnele de grad erau reprezentate prin galoane de bumbac galben, dispuse la partea superioară a manşetelor tunicii şi mantalei (1 pentru fruntaş, 2 pentru caporal) sau fir auriu (1 pentru sergent, 2 pentru sergent-major, 3 pentru plutonier 2 late şi una subtire pentru sergent-adjutant).
Ofiţerii purtau uniformă similară cu a trupei, dar din material mai fin: veston bleu-marin închis la un singur rând de nasturi, cu paspoale, petliţe, manşete, vipuşti şi banda de la chipiu de culoare roşie, cu chipiu şi panaloni gri, centiron de fir, sabie, cu atârnătorile tecii prinse de curea, pe sub tunică, şi toc de pistol purtat pe o diagonală. Însemnele de grad erau indicate prin epoleţi din fir cu treflă la capătul dinspre umăr, dintr-o tresă pentru ofiţerii inferiori şi din două trese pentru ofiţerii superiori. Semne de grad suplimentare erau galoanele subtiri pe mânecă, în formă de vârf de lance, cu baza la capătul manşetei, în număr de la unul la trei pentru ofiţeri inferiori, iar pentru ofiţerii superiori se punea în plus galonul lat din fir galben sub tresele de grad, dispuse la fel. Gradele se repetau şi la chipiu, la îmbinarea calotei cu banda. Comandanţii de regiment purtau în locul pamponului egreta albă de comandant. La ţinuta de ceremonie se purtau epoleţi cu franjuri şi stele.
> Uniforma Regimentului 21 Infanterie “Ilfov” – 1916:
Uniformele purtate de către infanterişti în timpul primului război mondial (1916-1918) erau similare celor ce fuseseră adoptate în anul 1912, de culoare verde-cenuşiu, faţă de care au suferit o serie de mici modificări în 1916. Ele erau compuse din următoarele elemente:
– Capelă din postav gri (verde-cenuşiu) cu paspoale roşii, având în faţă numarul regimentului (21);
– Cască model “Adrian”, cu cifrul regal (Ferdinand I. Suprapus peste Carol I.);
– Veston (iarnă) din postav gri (verde-cenuşiu), încheiat la un rând de nasturi ascunşi. Era prevăzut cu 4 clape rectangulare la buzunarele îngropate, 2 la piept şi 2 laterale. Gulerul era răsfrânt, paspoalat cu roşu, ornat cu petliţe din postav roşu. Epoleţi din postav gri, paspoalaţi
cu roşu. Pe epoletul drept era fixat un suport cilindric, din stofă, care menţinea pe umăr cureaua armei;
– Veston (vară) din doc verde-cenuşiu, cu buzunare aplicate, cu burduf – 2 la piept si 2 laterale, înclinate
– Pantaloni din postav gri (verde-cenuşiu), cu vipuşcă rosie;
– Manta din postav gri (verde-cenuşiu), încheiată la două rânduri de câte 4 nasturi din metal oxidat. Era prevăzută cu două capace rectangulare de buzunar, laterale, dispuse orizontal. Gulerul şi manşetele erau răsfrânte. Gulerul era paspoalat cu roşu si avea petliţe roşii, iar epoleţii aveau paspoal roşu. Pe epoletul drept era fixat un suport cilindric pentru armă, ca şi la veston. La spate, mantaua avea două capace de buzunar false, dispuse vertical, paspoalate cu roşu, fixate cu câte doi nasturi metalici, unite la partea superioară printr-o martingală paspoalată cu roşu;
– Moletiere din postav gri (verde-cenuşiu);
– Bocanci din piele neagră sau natur;
– Centură din piele neagră sau natur, cu cataramă sau pafta neagră, simplă;
– Cartuşiere din piele neagră, de formă rectangulară, fixate pe centură, frontal, de o parte şi de alta a paftalei. Opţional, se pot purta şi cartuşiere austriece, italiene sau ruseşti din timpul primului război mondial; uneori, centura se purta cu paftaua închisă lateral sau la spate.
– Port-baionetă, din piele neagră sau natur, purtată pe şoldul stâng;
– Port-lopată din piele neagră sau natur, pentru lopata Linemann, purtată pe şoldul stâng, în spatele port-baionetei, fixând prin cureaua inferioară teaca baionetei;
– Sac de merinde din doc natur, prevăzut cu buzunar anterior pentru bidon, purtat în bandulieră pe şoldul stâng;
– Bidon din metal, de formă alungită, purtat în buzunarul sacului de merinde. Opţional, se purtau şi alte modele de bidoane,
germane, ruseşti, austro-ungare, din timpul primului război mondial;
– Mască de gaze model românesc (1916), franceză (M-2) sau rusească (Zelinsky-Cumant);
– Raniţă de formă rectangulară, din doc impermeabilizat negru, cu curele din piele neagră.
Însemnele de grad erau reprezentate prin galoane de bumbac galben, paspoalate cu roşu, dipuse transversal pe mijlocul epoletului vestonului sau mantalei (1 galon lat pentru fruntaş, 2 galoane late pentru caporal) sau din fir auriu (1 galon lat pentru sergent, 1 galon lat şi 1 galon îngust pentru sergent-major, 2 galoane late pentru plutonier, 2 galoane late şi 1 galon îngust pentru plutonier-major).
Exista şi un grad special, pentru plutonierii majori ce nu puteau accede la gradul de ofiţer sau pentru elevii ofiţeri ce nu terminaseră cursurile şcolii, denumit ajutor de sublocotenent, ce purta o tresă în V cu vârful în sus, la capătul dinspre umăr al epoletului.
Ofiţerii purtau o uniformă similară cu a trupei, însă din material de calitate mai bună, iar buzunarele vestonului erau aplicate, cu burduf, cu clape acoladate, încheiate cu un nasture mic de uniformă, pantaloni de cizmă. În locul capelei se purta chipiul, simplu, cu o singură tresă, însemne albe, torsadă, cocardă şi cifru domnesc. În locul centurii se purta centură cu diagonală cu port-hart, port binoclu şi toc de pistol. Unii ofiţeri inferiori aveau şi carabină, pentru care se purtau cartuşiere. Gradele se indicau la epoleţi şi la chipiul de mare ţinută, ce era tare, cu toate însemnele galbene. Tot la mare ţinută gulerul vestonului era complet în culoarea armei. Gradele erau din trese inel de fir, sau din tablă cu elemente florale la mare ţinută, plasate la mijlocul epoletului, de la una la trei pentru ofiţeri inferiori. Ofiţerii superiori aveau un galon transversal pe epolet şi tot trese de la una la trei.
> Uniforma Regimentului IV Linie nr.21 Infanterie “Ilfov” – 1941
Uniformele purtate de către infanterişti în timpul celui de-al doilea război mondial (1941-1945) au fost adoptate în anul 1939, cu mici modificări pe parcurs. Ele erau compuse din următoarele elemente:
– Capelă din postav kaki;
– Cască model olandez, model “Adrian” sau german de al doilea război mondial;
– Veston din postav kaki, încheiat la un rând de nasturi ascunşi. Era prevăzut cu 2 buzunare aplicate, cu fald, cu clape rectangulare, la piept. Avea gulerul răsfrânt şi epoleţi din postav kaki;
– Pantaloni din postav kaki, bufanţi sau drepţi;
– Manta din postav kaki, încheiată la două rânduri de câte 4 nasturi kaki, din metal. Era prevăzută cu două capace rectangulare de buzunar, laterale, dispuse înclinat. Gulerul şi manşetele erau răsfrânte; la spate, martingala era dreaptă şi prinsă în doi nasturi de uniformă
– Moletiere din postav kaki, se purtau cu pantalonii bufanţi (pentru infanterie);
– Bocanci din piele neagră sau natur
– Centură din piele natur sau chinga de cânepă, cu pafta simplă sau din alamă, ornată cu o coroană;
– Hamuri din piele neagră sau natur;
– Cartuşiere din piele natur, de formă pătrată, fixate pe centură, frontal, de o parte şi de alta a paftalei. Opţional, se pot purta şi cartuşiere austriece din timpul primului război mondial;
– Port-baionetă, din piele natur, purtată pe şoldul stâng;
– Port-lopată din piele natur, pentru lopata Linemann, purtată pe şoldul stâng, în spatele port-baionetei, fixând prin curea teaca baionetei;
– Sac de merinde din doc kaki, purtat în bandulieră pe şoldul drept;
– Gamelă de formă rectangulară, din metal emailat, fixată printr-o curea pe capacul sacului de merinde. Opţional, se pot purta şi gamele de model german;
– Bidon românesc, german sau rusesc, purtat la centură, în spate;
– Mască de gaze românească (model 1932 sau 1939B), purtată într-un sac din doc kaki, sau de model german in recipient cilindric metalic, în bandulieră, pe şoldul stâng; rar s-a utilizat şi masca RSC Md.24 sau model M.35, civilă
– Raniţă de formă rectangulară, din doc impermeabilizat kaki, cu curele din piele natur sau gri, pe capacul căreia se putea fixa casca de model olandez.
Însemnele de grad erau reprezentate prin galoane de bumbac galben, paspoalate cu roşu, dipuse transversal pe epoletul vestonului sau mantalei (1 galon lat pentru fruntaş, 2 galoane late pentru caporal) sau din fir auriu (1 galon lat pentru sergent, 1 galon lat şi 1 galon îngust pentru sergent-major, 2 galoane late pentru plutonier, 2 galoane late şi 1 galon îngust pentru plutonier-major, 3 galoane pentru plutonier-adjutant în unghi).
Uniformele ofiţerilor erau din material mai fin, cu vestoane deschise la gât, cu revere şi petliţe de culoarea armei, cămaşă cu cravată, pantaloni de cizmă sau drepţi, cu vipuşcă, cizme din piele neagră, cu carâmb înalt, sau bocanci de trupă. Mănuşi „roşii” (maro). Gradele erau aceleaşi precum cele din primul război mondial, cu inele de tresă, plasate la epoleţi. Pe cap se purta caschetă (şapca); dacă se purta, în campanie, capelă sau bonetă, aceasta avea gradele dispuse în unghi în faţă sau pe clapa lateral-stânga. Centura cu diagonală era purtată numai de către ofiţeri, deşi de multe ori aceasta era disimulată pentru a nu fi identificată de către trăgătorii inamici. Tot pentru scopuri de disimulare se practica portul unui veston închis la gât, precum cel al trupei.
Elemente distinctive: în anul 1930, toţi militarii unităţii capătă dreptul de a purta, la uniformă, pe piept, agăţat sub guler cu un lănţişor, un în semn de serviciu, sau hausse-col (snac), pentru a marca 100 de ani de la înfiinţarea regimentului. Acesta era o placă metalică lucioasă bombată, în formă de semilună, de 135 mm, ornată în centru cu un cap de bour în relief.
       
|
