 |
||||||||||
| Regimentul 2 Grăniceresc Român nr. 17 „Năsăud”
|
Regimentul 2 Grăniceresc Valah din Năsăud, prima unitate românească ce a fost constituită de către Curtea Imperială de la Viena, a fost înfiinţată de către împărăteasa Maria Theresia la 16 aprilie 1762. Scopul creării districtelor confiniere şi a regimentelor grăniceresti în Transilvania a fost creşterea puterii militare a imperiului, întărirea apărării frontierelor sudice şi estice, stoparea emigraţiei (“morbus transilvanicus”), limitarea influenţei nobilimii locale prin menţinerea de forte fidele puterii centrale, combaterea contrabandei şi crearea unui cordon sanitar. Restricţiile şi constrângerile confesionale impuse iniţial voluntarilor au fost relaxate după un timp şi apoi abandonate. În 1798 regimentele grăniceresti au fost numerotate separat de cele de infanterie de linie, aşa încât unitatea de la Năsăud a primit şi numărul 17.
Instrucţia militară avea loc în zilele duminică şi în cele de sarbatoare, iar periodic se făceau concentrări la nivel de companie, batalion si regiment. Armele care erau date în dotare de către stat, trebuiau întreţinute de către confinieri, pe cheltuiala lor. Aceste trupe teritoriale se întreţineau prin propriile mijloace în timp de pace, iar „Regulamentul Frontierei Militare” reglementa întreaga viată socială, religioasă şi economică, învăţământul, regimul juridic şi financiar al întregii regiuni, numită şi „confiniu militar” – erau prevăzute importante privilegii, facilităţi şi scutiri. Armamentul de foc consta în muschete cu cremene şi încărcare pe la gura ţevii, pistoale pentru servanţii pieselor de artilerie, iar armele albe erau sabia încovoiată scurtă şi baioneta cu dulie.
Unitatea a participat la următoarele campanii:
– 1778-1779: războiul împotriva regelui Prusiei, Frederic al II-lea, numit şi „cel Mare”. Regimentul românesc a fost onorat pentru prestaţia sa, prin decret imperial (22 martie 1779) cu atribuirea unuia dintre cele opt drapele de luptă cucerite de la armata prusacă.
– 1788-1791: războiul ruso-austro-otoman. În anul 1788 regimentul a dus lupte la Dorohoi, Botosani, Baia, Larga, Vaslui şi Falticeni precum şi la Harlau şi Adjud. A trecut Carpaţii, luptând în Valea Muierii, la Moeciu şi în Pasul Bran, a pătruns în Muntenia, unde a dat lupte grele la Câmpulung, lângă Bucureşti şi la Giurgiu, iar apoi, peste Dunăre, la Nicopole.
– 1793-1796: grănicerii români duc lupte crâncene împotriva armatei revoluţionare franceze pe frontul Rinului, remarcându-se la Zabérn, Bundenthal, Schwartzfeld, Aschaffenburg, pădurea Strassburg şi pădurea Hagenau, pe şesurile dintre cetăţile Mainz şi Talbach.
– 1796-1797: luptele împotriva lui Napoleon Bonaparte în nordul Italiei. Cu eroism legendar românii s-au distins pe rîul Piave, la podul de la Arcole, la Rivoli, în Valea Padului, la fortăreaţa Mantova, în trecătorile Alpilor, în Elveţia la Graubünden.
Alte bătălii, tot în cadrul războaielor cu Imperiul Francez: bătăliile de la Troppau, Luziensteig, Osterach, Stockach, Emingen, Philipsburg, Sinzheim, Munthingen (1799),bătăliile de la Marengo, Lehnfeld şi Hohenlinden (1800), bătăliile de la Ulm, Kremsmünster, Pratzen (1805), bătălia de langa Varşovia împotriva trupelor poloneze (1809), bătăliile de la Leipzig, SanMarco, Verona, Vezza, Tonale, Val Camonica (1813), bătăliile de la Kremsmünster, Toscolano şi Salo` (1814)
– 1848-1849: războiul împotriva armatei revoluţionare maghiare. Regimentul a fost reprezentat la marea adunare populară de la Blaj. A refuzat să depună jurământul pe noua constituţie maghiară sau să i se schimbe drapelul cu cel maghiar. Drapelul unităţii a fost apărat printr-o luptă cu
mâinile goale împotriva trupelor înarmate, într-o cazarmă din Budapesta, apoi ascuns de către subofiţerul Macarie Pop şi readus la Năsăud, unde, mai târziu, a fost păstrat in biserica Greco-Catolica. Grănicerii năsăudeni au participat la bătăliile de la Glodeni, Voivodeni, Gherla, Someşeni, Dej, Ciucea, Romuli, Ghinda, Piatra, Mocod, Tihuţa, Cândreni, Sărăţel, Baiersdorf, Măgheruş, Prundul-Bârgăului, Valea Tăutului, Bistriţa, Reghin. Regimentul a participat la instruirea Legiunilor româneşti XII si XIII, şi a luptat, pe tot parcursul campaniei, alături de acestea şi
de cordonierii bucovineni, iar la final, împreună cu armata ţaristă.
La 22 ianuarie 1851, dupa 88 de ani de existenţă, prin înalta rezoluţie a împăratului Francisc Iosif, transmisă tuturor companiilor grănicereşti, cu Ordinul 3598 al Comandamentului Militar General, regimentele confiniere din Transilvania au fost desfiinţate. Această decizie a fost luată din cauza temerii pe care o genera nobilimii locale şi Curţii de la Viena o puternică forţă înarmată românească, cu luptători care îşi demonstraseră valoarea militară şi capacitatea de a se opune unei autorităţi care îi lezează interesele naţionale. Aceste temeri erau cu atât mai mari cu cât cele mai importante promisiuni ce le fuseseră făcute „grenzerilor” nu au fost respectate şi cu cât cele mai stringente şi justificate revendicări naţionale ale acestora nu fuseseră şi nu urmau să fie soluţionate.
Trupele Regimentului 2 Grăniceresc Român nr. 17 din Năsăud au luat parte, în cei aproape 90 de ani de existenţă, la 20 de campanii militare, pe parcursul cărora au dat 133 de bătălii, în care şi-au pierdut viaţa peste 3000 de ostaşi.
Glorioasa tradiţie a unităţii a fost reînviată la 8 iunie 1933 prin Î.D 2607/1933 de către Regele Carol II. al României, prin înfiinţarea Batalionului 1 Grăniceresc Bistriţa-Năsăud, devenit unitate de Gardă prin Î.D nr. 4083/1939 .
DECORĂRI
Împăratul Franz Josef I a decorat drapelul unităţii cu Medalia de Aur – la momentul respectiv era singurul drapel din toată armata imperială distins astfel.
Medalii de aur: subofiţerii Bob şi Despot Dănilă.
Medalii de argint: caporalul Botta, subcaporalul Şinca Dumitru şi soldaţii Ion Spiridon şi Holocea Pantelie, plus încă alti doi grăniceri.
Medalia Bărbătiei cl.I.: locotenent Dumitru Rusu, subofiţer Macarie Pop.
Medalia Bărbătiei cl.II.: caporal Tănase Borgovan, trăgătorii Luca Creţu si Ioan Mureşian, soldat Dionisie Nicolau.
ELEMENTE DISTINCTIVE
O emblemă specifică, reprezentată şi în coltul liber de jos al drapelului de luptă, formată dintr-un scut cu inscripţia „Virtus Romana Rediviva”, surmontat de o acvilă.
UNIFORME
Regulamentul din august 1808, care, până la desfiinţarea unităţii, în 1851, nu a suferit decât schimbări minore, prevedea:
– Ceacou din fetru negru cu cocardă în culori imperiale negru galben şi pampon tronconic similar; cu nasture argintiu după culoarea regimetului ce fixează cocarda prinde si torsada aurie ce merge până sub pampon; cu 2 viziere, una în fată şi cealaltă în spate aplecată mai pronunţat în jos.
– Bonetă de cazarmă de culoarea vestonului cu paspoal de culoare regimentar.
– Tunică din postav castaniu, încheiată la un rând de 10 nasturi argintii (culoarea specifică a regimentului), cu poalele decupate rotund, scurte şi răsfrânte, guler drept, manşete în colţ şi paspoale în culoarea distinctivă a regimentului: verde deschis. Manşetele aveau ornamente din galon alb, numite „Bärentatzen” (labe de urs). Pe umeri, epoleţi cusuţi în manecă, prinşi cu un nasture la guler, de culoarea fondului (maro) cu paspoal dinstinctiv (verde deschis).
– Cravată din pânză neagră.
– Pantaloni strânşi pe picior, de culoare albastru-deschis, cu găitane şi ghirlande din şnur galben-negru.
– Bocanci negri sau ghete, uneori cu ghetre, sau opinci.
– Cartuşiera şi baioneta erau suspendate de două curele late, din piele neagră, purtate în diagonală, care se încrucişau pe piept
– Raniţa era din piele de viţel, se fixa pe spate prin două curele din piele neagră, cu o traversa orizontala pe piept şi pe ea se prindea, rulată, pelerina, din aba neagră.
– Sac de merinde din pânză, purtat în bandulieră, pe şoldul stâng.
– Ciutură de lemn, tradiţională românească, preluată de toată armata Imperiului Habsburgilor şi păstrată cu acelaş nume Tschutura (<= lat. citula).
– Gradele se purtau în partea de sus a ceacoului, sub forma unor trese galbene, late de 1,5 cm, de jur-împrejurul calotei: Gefreiter (fruntaş sau sub-caporal) şi Korporal (caporal) 1 tresă, Führer (cu sensul de furier) şi Feldwebel (sergent) 2 trese.