 |
||||||||||
| Regimentul 2 Vanatori Garda „Regina Elisabeta”
|
La 1 iulie (31 august) 1860, prin Ordonanţa nr. 63 a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, se înfiinţa Batalionul de Tiraliori (Vênători). Arma vânătorilor se includea în categoria infanteriei uşoare, ale cărei misiuni ţin de luptă apropiată prin trageri de mare precizie asupra poziţiilor inamice, acţiuni de ambuscadă şi de o mobilitate mai mare în teren, în ordine desfăşurată. Această specialitate se diferenţiază de infanteria de
linie, care, după tactica operativă a epocii, ducea lupta în ordine strânsă, pe aliniamente succesive şi avansări pe coloane.
Uniforma Batalionului de Vênatori Pedeştri era inspirată după cea a Bersaglierilor italieni.
Cazarma Batalionului de Vênatori Pedeştri este la Bucureşti, unde le intră în atribuţii şi efectuarea serviciului de gardă la Palatul Domnesc, iar ulterior şi la Ministerul de Resbel.
În locul puştii de infanterie, lungă şi cu baionetă cu dulie, vânătorii sunt înzestraţii cu carabine şi baionete-sabie, ce puteau fi utilizate şi separat în cazul unei lupte corp la corp. Programul de instrucţie era coordonat prin Instrucţiuni ale Statului Major General.
După detronarea lui Cuza, Locotenenţa Domnească, a creat încă trei batalioane de vânători, identice ca organizare cu primul. Batalionului 2 Vênători – noua unitate – i-au fost date atribuţiile avute până atunci de către Batalionul de Vênători pe linie de gardă şi ceremonial. Batalionul 2 Vênători a fost înfiinţat la 11/23 februarie 1866 şi a primit drapelul de luptă la 14 Octombrie 1874.
Carol I. a continuat să utilizeze pentru garda Palatului şi ceremonial Batalionul 2 Vênători, căruia i-a dat numele onorific „Regina Elisabeta”. Personalităţile străine, în vizită în ţara noastră, cărora unitatea le-a prezentat onorul au fost: Arhiducele Rudolf, Regele Oscar al Suediei şi Norvegiei, Ducele de Nassau, Arhiducele Karl-Ludwig, Principele de Wales – moştenitorul coroanei Marii Britanii, Principele de Wied,
Principele de Napoli – moştenitor al Italiei, Împăratul Franz-Joseph, Regele Alexandru I al Serbiei, Principele Leopold, Principele Ferdinand al Bulgariei, Marele Duce Mihailovici al Rusiei.
Batalionului 2 Vênători „Regina Elisabeta”, a fost foarte activ în campania de peste Dunăre din timpul Războiului de Independenţă a României 1877-1878 şi s-a acoperit de glorie. A luat parte la două atacuri asupra redutei Griviţa 1 la 30 August 1877, condus de către Mr.Candiano-Popescu, ocazie cu care au căzut 5 ofiţeri şi 231 trupă. A cucerit reduta Griviţa 1, capturând un drapel de luptă al unităţii otomane care o apăra.
Cincisprezece militari ai Batalionului 2 Vênători „Regina Elisabeta”, de la soldat la Maior, au fost decoraţi cu cel mai înalt ordin, Steaua României. Patru militari (soldaţi) din Batalionul 2 Vênători „Regina Elisabeta”, au fost decoraţi cu Ordinul Sf. Gheorghe rusesc.
Drapelul unităţii a fost decorat cu Steaua României Mare Cruce prin Î. D. 1400/1 iulie 1878 şi cu Crucea Trecerea Dunării la 8 Octombrie 1878. La 13 Iulie 1886 drapelul primeşte de la Regina Elisabeta o coroana cu înscrisul: ”Lauri pentru cei morţi, roze pentru cei vii”.
Regimentul a participat la bătăliile Primului Război Mondial pe toată durata operaţiunilor militare din 1916 până în 1919. Drapelul unităţii a fost decorat de către Regele Ferdinand la 31 august 1917 cu Ordinul Mihai Viteazul cl.III., prin Î.D.928/21.VIII.1917, pentru „vitejia şi avântul extraordinar cu care au luptat” oamenii acestui Regiment, în special la Mărăşti, Dealu Teiuşului, Roşu, Câmpurile, la forţarea râului Putna, capturând „5 ofiţeri, 320 trupă, 21 piese de artilerie, 6 mitraliere, 8 aruncătoare, peste 800 de arme, 8 chesoane, o imensă cantitate de muniţiuni şi materiale de resboiu.”
Carol al II-lea a introdus denumirea de unitate de „gardă”, pe care a acordat-o unor regimente cu bogate tradiţii de faimă, din armata română, (I.D.R.1946 din 6 iunie 1931). Unităţile de gardă şi-au păstrat statutul operativ, pretenţia faţă de ele fiind să fie elita armatei, unităţi model. Aceste unităţi de gardă dădeau, conform planificării Casei Militare Regale, gărzi pentru palat, gărzi de onoare la nivel central, asigurau protecţia omeniilor Coroanei, a unor zone de maximă importanţă. Între cele câteva astfel de unităţi se număra şi Regimentul 2 Vânători de Gardă „Regina Elisabeta”. Pentru bravură ieşită din comun, unitatea a fost decorată cu Ordinul Mihai Viteazul cl.II. prin D.R.1023/02.II.1942. Regimentul a fost desfiinţat, de către regimul comunist, în anul 1947.
– Patroni: sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena / 21Mai
> Uniforma Batalionului de Vênatori Pedeştri (1860):
– Pălăria era confecţionată din fetru negru cu boruri rotunjite şi calota rotundă, cu bandă din piele neagră, şi, frontal, însemnul specific din alamă: grenadă flăcărândă lateral, cu corpul prins în bucla unui corn vânătoresc, suprapuse peste două puşti încrucişate. În laterala dreaptă a pălăriei, unde borul era ridicat, se monta un penaj format din pene de coadă de cocoş.
– Capelul de cazarm era o bonetă cu clape laterale rotunjite, de culoare bleu-marin, cu paspoale la cusături şi la marginile clapelor de culoare verde. În faţă, exista un ciucure de culoare distinctivă, sub care se afla semnul corpului din postav. Subofiţerii aveau ciucurele amestecat cu galben, iar ofiţerii îl aveau galben cu totul.
– Tunica era din postav bleu-marin, încheiată la două rânduri de nasturi de alamă bombaţi, iar capătul superior al piepţilor tăiat în acoladă. Gulerul era răsfrânt, paspoalat cu verde, iar pe guler era brodat cornul vânătoresc, tot în verde. Mânecile erau drepte cu manşete în colţ, de culoare verde. La spate existau două capace de buzunar, acoladate şi afrontate, cu trei nasturi de uniformă şi paspoal verde pe margine. Pe umeri nu se purtau epoleţi ci „coloane” verzi (semilune din postav, cusute la îmbinarea mânecii cu umărul, pentru a menţine cureaua armei pe umăr).
– Furajera verde era compusă dintr-un şnur dublu neîmpletit de culoare verde, de la guler la umeri, fiind fixat cu două inele mobile.
– Pantalonii erau drepţi, largi, din postav gri, cu vipuşcă verde.
– Ghetele, din piele neagră, se purtau cu jambiere din piele sau doc natur, încheiate cu nasturi exteriori până la jumătatea gambei.
– Centura, din piele neagră, avea o cataramă specială, patrulateră, pe care era reprezentată Zeiţa Victoria, înconjurată pe trei laturi de deviza ONOARE, PATRIE, FRĂŢIE, apoi ONOAREA, PATRIA LIBERTĂŢII, şi în final ONOARE SI PATRIE. Pe centură se purta port-baioneta şi patrontaşul, cartuşiera mare ce se ţinea la spate.
– Mantaua gri, la două rânduri de nasturi de uniformă, cu petliţe săgeată verzi şi epoleţi cu paspoal verde. La spate mantaua avea două capace simple, cu două rânduri de nasturi, nasturii de sus fiind legaţi printr-o martigală.
Însemnele de grad:
– Trupa purta la manşete, deasupra şi pe aliniamentul culorii distinctive a manşetei în colţ, trese în formă de V inversat, din lână galbenă pentru gradaţi şi din fir auriu pentru subofiţeri. Galoanele de vechime erau de culoare roşie, în formă de V inversat, şi se purtau pe antebraţul stâng.
– Pe marginile şi de-alungul clapelor rotunde ale capelului de cazarm se aplicau trese galbene: o tresă de lână galbenă pentru subofiţeri, una de fir pentru ofiţeri inferiori şi două de fir pentru ofiţeri superiori.
– Ofiţerii nu aveau coloane la umeri, ci bucle de fir pentru prinderea furajerei; tresele în ghirlandă, corespunzătoare gradului, se purtau la mâneci, de la manşetă până peste cot, de la una la trei trese, pentru ofiţeri inferiori; ofiţerii superiori purtau în plus, la manşetă, un galon lat, în colţ, auriu. Acelaşi număr de trese era şi la banda pălăriei.
– Comandantul de batalion purta la pălărie, în loc de penaj, egreta albă, rezervată comandanţilor corpurilor aparte. Centura din piele era înlocuită cu un centiron de fir galben, cu dungi în albastru şi roşu.
– Ofiţerii din întreaga infanterie, aflaţi la comanda trupelor, purtau la gât şi însemnul de serviciu (snac): sublocotenentul cu semiluna argintie şi stema la fel, locotenentul cu semiluna argintie şi stema aurie, căpitanul cu semiluna aurie şi stema argintie iar ofiţerii superiori cu stema şi semiluna în auriu complet.
> Uniforma vânătorilor pedeştri – 1877:
Din modificarile aduse in anii 1866 si 1872 a rezultat următoarea uniformă specifică pentru acest corp de elită:
· Pălăria era confecţionată din fetru negru cu boruri rotunjite şi calota rotundă, cu bandă din piele neagră, şi, frontal, cifrul domnesc. În laterala dreaptă a pălăriei, unde borul era ridicat, se monta un penaj format din pene de coadă de cocoş arcuit în jos, pentru ţinuta de ceremonie, sau un pampon alungit din lână verde pentru ţinuta de serviciu şi de campanie. La baza calotei se afla o bandă din piele neagră. La cocarda tricoloră
era aplicat numărul batalionului din metal alb. În campanie s-au purtat şi huse albe pe pălărie (vara) si din muşama neagră (iarna), prinse cu banda de piele neagra;
· La ţinuta de cazarmă, dar şi în campanie, se purta un capel (bonetă) din postav de culoare bleu-marin, cu semn de armă, ciucure şi paspoale verzi.
· La ţinuta de zi ofiţerii purtau şi chipiu bleu-marin cu bandă, gansă şi paspoale din postav verde, cocardă tricoloră deasupra cifrului domnesc, subbărbie din piele neagră, şi cozoroc de formă patrată, din piele lăcuită. În condiţii meteo nefavorabile chipiul era învelit cu o husă de muşama neagră. Însemnele chipiului erau galbene, iar la îmbinarea benzii cu calota se purtau trese de grad. Pe fundul calotei exista o ghirlandă lucrată din o tresă pentru ofiţeri inferiori şi două trese pentru ofiţeri superiori.
· Tunică din postav castaniu cu paspoale verzi, încheiată la două rânduri de cate 7 nasturi pe care era reprezentat cornul de vânătoare având în centru numărul batalionului. Gulerul era răsfrânt, cu însemnul de armă, cornul, din postav verde cusut în colturi. Manşete şi epoleţii erau din postav verde, cu numărul batalionului din postav castaniu. La spate, tunica avea două capace de buzunare acoladate, cu câte trei nasturi. Însemnele de grad se aflau pe maneci.
· Pantaloni din postav gri cu vipuşcă verde;
· Manta din postav gri încheiată la două rânduri de câte 4 nasturi, cu paspoale şi epoleţi din postav verde, pe care era aplicat numărul batalionului din postav castaniu. La spate avea două capace de buzunare false, verticale, fixate cu doi nasturi si martingala cu paspoal verde. În marş poalele se puteau rabata înapoi şi se prindeau în nasturii de la spate;
· Cizme din piele neagră;
· Centură din piele neagră cu 2 cartuşiere din piele neagră una în faţă şi una în spate, cu port baioneta din piele neagră pe şoldul stâng; la gradaţi şi subofiţeri se adaugă şi un port tesac;
· Sac de merinde din doc şi bidonul de metal suspendat de o curea de piele neagră, purtate în bandulieră pe şoldul drept;
· Raniţă de formă pătrată, din pânză gudronată neagră, cu cureluşe şi buzunare pentru echipament: manta şi foaie de cort purtate deasupra, jumătate din beţele necesare unui cort de 2 persoane, gamela purtată pe capac, o husă cilindrică din muşama neagră pentru încălţări de rezervă;
Însemnele de grad erau plasate pe mânecile tunicii şi mantalei. La tunică erau reprezentate prin galoane galbene în unghi: două din bumbac pentru caporal, unul din fir auriu pentru sergent, două din fir auriu pentru sergent-major şi două late cu unul subţire deasupra, din fir auriu, pentru sergent-adjutant. Voluntarii primeau la epolet o tresă din bumbac de culoare galbenă cu albastru. La manta, însemnele de grad erau plasate
pe mâneci, în diagonală, de-a curmezişul mânecii, între manşetă şi cot.
Ofiţerii purtau epoleţi treflă la toate ţinutele şi la guler însemnele de armă brodate cu fir auriu. La mâneci erau purtate trese în formă de vârf de lance ce porneau de la manşeta în colţ, de la 1 la 3 pentru ofiţeri inferiori şi un galon lat în unghi auriu la marginea manşetei în colţ şi trese de la 1 la 3 pentru ofiţeri superiori. Ofiţerii aveau la pălărie, aplicate pe banda de piele de la baza calotei, galoane din fir auriu, corespunzătoare gradului. Comandanţii de batalion, fiind corp aparte, primeau în locul pamponului, de la pălărie sau chipiu, egreta albă.
> Uniforma vânătorilor pedeştri – 1916:
Uniformele purtate de către vânători (pedeştri) în timpul primului război mondial (1916-1918) erau similare celor ce fuseseră adoptate în anul 1912, de culoare verde-cenuşiu, faţă de care au suferit o serie de mici modificări în 1916. Ele erau compuse din următoarele elemente:
– Capelă din postav gri (verde-cenuşiu) cu paspoale verzi, având în faţă numarul regimentului (2) din postav verde;
– Cască model “Adrian”, cu cifrul regal (Ferdinand I. Suprapus peste Carol I.);
– Veston (iarnă) din postav gri (verde-cenuşiu), încheiat la un rând de nasturi ascunşi. Era prevăzut cu 4 clape rectangulare la buzunarele îngropate, 2 la piept şi 2 laterale. Gulerul era răsfrânt, paspoalat cu verde, ornat cu petliţe din postav verde. Epoleţi din postav gri, paspoalaţi
cu verde. Pe epoletul drept era fixat un suport cilindric, din stofă, care menţinea pe umăr cureaua armei;
– Veston (vară) din doc verde-cenuşiu, cu buzunare aplicate, cu burduf – 2 la piept si 2 laterale, înclinate
– Pantaloni din postav gri (verde-cenuşiu), cu vipuşcă verde;
– Manta din postav gri (verde-cenuşiu), încheiată la două rânduri de câte 4 nasturi din metal oxidat. Era prevăzută cu două capace rectangulare de buzunar, laterale, dispuse orizontal. Gulerul şi manşetele erau răsfrânte. Gulerul era paspoalat cu verde şi avea petliţe verzi, iar epoleţii aveau paspoal verde. Pe epoletul drept era fixat un suport cilindric pentru armă, ca şi la veston. La spate, mantaua avea două capace de buzunar false, dispuse vertical, paspoalate cu verde, fixate cu câte doi nasturi metalici, unite la partea superioară printr-o martingală paspoalată cu verde;
– Moletiere din postav gri (verde-cenuşiu);
– Bocanci din piele neagră sau natur;
– Centură din piele neagră sau natur, cu cataramă sau pafta neagră, simplă;
– Cartuşiere din piele neagră, de formă rectangulară, fixate pe centură, frontal, de o parte şi de alta a paftalei. Opţional, se pot purta şi cartuşiere austriece, italiene sau ruseşti din timpul primului război mondial; uneori, centura se purta cu paftaua închisă lateral sau la spate.
– Port-baionetă, din piele neagră sau natur, purtată pe şoldul stâng;
– Port-lopată din piele neagră sau natur, pentru lopata Linemann, purtată pe şoldul stâng, în spatele port-baionetei, fixând prin cureaua inferioară teaca baionetei;
– Sac de merinde din doc natur, prevăzut cu buzunar anterior pentru bidon, purtat în bandulieră pe şoldul stâng;
– Bidon din metal, de formă alungită, purtat în buzunarul sacului de merinde. Opţional, se purtau şi alte modele de bidoane, germane, ruseşti, austro-ungare, din timpul primului război mondial;
– Mască de gaze model românesc (1916), franceză (M-2) sau rusească (Zelinsky-Cumant);
– Raniţă de formă rectangulară, din doc impermeabilizat negru, cu curele din piele neagră.
Însemnele de grad erau reprezentate prin galoane de bumbac galben, paspoalate cu verde, dipuse transversal pe mijlocul epoletului vestonului sau mantalei (1 galon lat pentru fruntaş, 2 galoane late pentru caporal) sau din fir auriu (1 galon lat pentru sergent, 1 galon lat şi 1 galon îngust
pentru sergent-major, 2 galoane late pentru plutonier, 2 galoane late şi 1 galon îngust pentru plutonier-major).
Exista şi un grad special, pentru plutonierii majori ce nu puteau accede la gradul de ofiţer sau pentru elevii ofiţeri ce nu terminaseră cursurile şcolii, denumit ajutor de sublocotenent, ce purta o tresă în V cu vârful în sus, la capătul dinspre umăr al epoletului.
Ofiţerii purtau o uniformă similară cu a trupei, însă din material de calitate mai bună, iar buzunarele vestonului erau aplicate, cu
burduf, cu clape acoladate, încheiate cu un nasture mic de uniformă, pantaloni de cizmă. În locul capelei se purta chipiul, simplu, cu o singură tresă, însemne albe, torsadă, cocardă şi cifru domnesc. În locul centurii se purta centură cu diagonală cu port-hart, port binoclu şi toc de pistol. Unii ofiţeri inferiori aveau şi carabină, pentru care se purtau cartuşiere. Gradele se indicau la epoleţi şi la chipiul de mare ţinută, ce era tare, cu toate însemnele galbene. Tot la mare ţinută gulerul vestonului era complet în culoarea armei. Gradele erau din trese inel de fir, sau din tablă cu elemente florale la mare ţinută, plasate la mijlocul epoletului, de la una la trei pentru ofiţeri inferiori. Ofiţerii superiori aveau un galon transversal pe epolet şi tot trese de la una la trei.
Elemente distinctive:
– Patroni: sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena / 21Mai
– Însemn de armă metalic, purtat la epoleţi şi la şapcă, în forma cifrului Reginei Elisabeta – I.D.nr.3222 / 26 IX 1914
> Uniforma vânătorilor pedeştri – 1941:
Uniformele purtate de către vânători (pedeştri) în timpul celui de-al doilea război mondial (1941-1945) au fost adoptate în anul 1939, cu mici modificări pe parcurs. Ele erau compuse din următoarele elemente:
– Capelă din postav kaki;
– Cască model olandez, model “Adrian” sau german de al doilea război mondial;
– Veston din postav kaki, încheiat la un rând de nasturi ascunşi. Era prevăzut cu 2 buzunare aplicate, cu fald, cu clape rectangulare, la piept. Avea gulerul răsfrânt şi epoleţi din postav kaki;
– Pantaloni din postav kaki, bufanţi sau drepţi;
– Manta din postav kaki, încheiată la două rânduri de câte 4 nasturi kaki, din metal. Era prevăzută cu două capace rectangulare de buzunar, laterale, dispuse înclinat. Gulerul şi manşetele erau răsfrânte; la spate, martingala era dreaptă şi prinsă în doi nasturi de uniformă
– Moletiere din postav kaki, se purtau cu pantalonii bufanţi (pentru infanterie); sau: jambiere din piele neagră sau natur, încheiate cu trei cureluşe laterale, cu cataramă, la pantalonii drepţi;
– Bocanci din piele neagră sau natur
– Centură din piele natur sau chinga de cânepă, cu pafta simplă sau din alamă, ornată cu o coroană;
– Hamuri din piele neagră sau natur;
– Cartuşiere din piele natur, de formă pătrată, fixate pe centură, frontal, de o parte şi de alta a paftalei. Opţional, se pot purta şi cartuşiere austriece din timpul primului război mondial;
– Port-baionetă, din piele natur, purtată pe şoldul stâng;
– Port-lopată din piele natur, pentru lopata Linemann, purtată pe şoldul stâng, în spatele port-baionetei, fixând
prin curea teaca baionetei;
– Sac de merinde din doc kaki, purtat în bandulieră pe şoldul drept;
– Gamelă de formă rectangulară, din metal emailat, fixată printr-o curea pe capacul sacului de merinde. Opţional, se pot purta şi gamele de model german;
– Bidon românesc, german sau rusesc, purtat la centură, în spate;
– Mască de gaze românească (model 1932 sau 1939B), purtată într-un sac din doc kaki, sau de model german in recipient cilindric metalic, în bandulieră, pe şoldul stâng; rar s-a utilizat şi masca RSC Md.24 sau model M.35, civilă
– Raniţă de formă rectangulară, din doc impermeabilizat kaki, cu curele din piele natur sau gri, pe capacul căreia se putea fixa casca de model olandez.
Însemnele de grad erau reprezentate prin galoane de bumbac galben, paspoalate cu verde, dipuse transversal pe epoletul vestonului sau mantalei (1 galon lat pentru fruntaş, 2 galoane late pentru caporal) sau din fir auriu (1 galon lat pentru sergent, 1 galon lat şi 1 galon îngust pentru sergent-major, 2 galoane late pentru plutonier, 2 galoane late şi 1 galon îngust pentru plutonier-major, 3 galoane pentru plutonier-adjutant în unghi).
Uniformele ofiţerilor erau din material mai fin, cu vestoane deschise la gât, cu revere şi petliţe de culoarea armei, cămaşă cu cravată, pantaloni de cizmă sau drepţi, cu vipuşcă, cizme din piele neagră, cu carâmb înalt, sau bocanci de trupă. Mănuşi „roşii” (maro). Gradele erau aceleaşi
precum cele din primul război mondial, cu inele de tresă, plasate la epoleţi. Pe cap se purta caschetă (şapca); dacă se purta, în campanie, capelă sau bonetă, aceasta avea gradele dispuse în unghi în faţă sau pe clapa lateral-stânga. Centura cu diagonală era purtată numai de către ofiţeri, deşi de multe ori aceasta era disimulată pentru a nu fi identificată de către trăgătorii inamici. Tot pentru scopuri de disimulare se practica portul unui veston închis la gât, precum cel al trupei.
Elemente distinctive:
– Patroni: sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena / 21Mai
– Trupă: Însemn de armă metalic, purtat la epoleţi şi la şapcă, în forma cifrului Reginei Elisabeta – I.D.nr.3222 / 26 IX 1914
– Ofiţeri: Breloc în forma cifrului Regelui Carol II., emailat verde închis, atârnat la buzunarul de la piept, din stânga, de o panglică din rips moarat negru
|
