 |
||||||||||
| Batalionul 4 Paraşutişti
|
Prima companie de paraşutişti din România a fost formată, exclusiv din voluntari proveniţi din toate categoriile de arme, sub egida Aeronauticii Regale Române, la 10 iunie 1941, 12 zile înaintea intrării României în al Doilea Război Mondial. Scopul a fost crearea unei unităţi militare capabile de operaţiuni de genul celor germane în Belgia, Olanda sau Creta. Au urmat 2 alte companii, una în 1942, alta în 1943.
Aceste trei companii, primele două cu armament uşor, iar a 3-a cu armament greu de infanterie, au format Batalionul 4 Paraşutişti. Acesta a fost ataşat celor 3 batalioane de aerostaţie militară (baloane de baraj aerian). Batalioanele de baloane însumând 7 companii, numerotarea companiilor de paraşutişti a început de la 8.
În octombrie 1943 obţinuseră brevetul de paraşutist 215 militari. Dorinţa de a accelera creşterea capacităţii de luptă a acestei arme a dus la constituirea unui regiment de paraşutişti care trebuia să atingă numărul de 2877 de oameni; totuşi, din cauza duratei mari de instrucţie specifică,
foarte pretenţioasă şi riguroasă, nu s-a atins cota de încadrare planificată pănă la finele ostilităţilor.
Armata de uscat a format un batalion aeropurtat cu structura identică cu cea a unui batalion de vânători de munte. Dificultăţile operative erau legate de capacitatea de transport. În 1943 devine disponibilă capacitatea de transport necesară unor operaţiuni de desant, formate din câteva avioane Junkers-52, 27 de planoare de construcţie germană DFS-230 şi un număr de avioane vechi modificate, bombardiere sau avioane provenite de la transportul aerian civil (Potez-65, IAR-39, etc). Era prevăzută alocarea a 54 de avioane Ju-52.
Dotarea paraşutiştilor consta în: pistolete, puşti, diferite pumnale speciale, pistoale mitralieră, puşti-mitraliere, mitraliere,
mortiere de 60 mm si 81,4 mm, tunuri antitanc si motociclete Zündapp.
Se stie că paraşutiştii români au efectuat operaţii ultrasecrete de cercetare, diversiune şi sabotaj în teritoriul inamic în timpul campaniei din est, în special prin Compania Misiuni Speciale, începând cu batalia pentru Odesa. Detaliile au ramas necunoscute, întrucât comandanţii unităţii au distrus arhiva la intrarea armatei sovietice în ţara.
La 23 august 1944, România, acuzând nerespectarea de către Germania a obligaţiilor sale referitoare la apărarea teritoriului său, a iesit din razboi, garantând retragerea paşnică a trupelor germane. Insă Hitler a ordonat bombardarea unor obiective româneşti şi o operaţie militară fulger cu trupe speciale ca vârf de lance, care să restabilească situaţia. Trupele de comando germane sub comanda directă a Abwehr-ului, Batalionul 500 Paraşutişti Waffen din SS din Divizia Brandenburg, au desantat la Boteni si la Ţăndărei pe 24 august. Primul lor obiectiv era preluarea controlului asupra Corpului 1 Aerian Român şi pregătirea terenului pentru desantarea ulterioară a unui număr mare de trupe germane.
Paraşutiştii români, staţionaţi pe aerodromurile din jurul capitalei, împreuna cu unităţile de gardă ale aviaţiei, au atacat trupele speciale germane şi le-au scos din luptă.
O parte a Batalionului 500 Paraşutişti Waffen din SS din Divizia Brandenburg scapă şi face joncţiunea cu gruparea general Gerstenberg de la aeroportul Otopeni (peste 2000 de militari cu mijloace mecanizate şi 58 de tunuri) şi din pădurea Băneasa (peste 4000 de militari). Intăririle masive ce urmau să aterizeze aici au fost interceptate şi în mare parte distruse de aviaţia de vânătoare şi artileria antiaeriană română.
Forţele române, între care şi Bat. 4 Paraşutişti, care asaltau poziţiile bine intărite ale germanilor au obţinut ajutor din partea aviaţiei americane. Din păcate, o eroare de coordonare a făcut ca sub bombele americane să piară jumatate dintr-o companie de paraşutişti români. Operaţiile au continuat şi pe 28 august ultimele trupe germane din încercuire s-au predat, circa 1900, între care 7 generali şi ultimii supravieţuitori ai Batalionului 500 Waffen SS al Diviziei Brandenburg.
Comandantul Bat. 4 Paraşutişti a fost decorat cu Ordinul “Mihai Viteazu cu Spade” cl. III pentru bravura în luptă.
Batalionul 4 Paraşutişti a fost retras de pe teatrul de operaţii în septembrie, la scurt timp după venirea armatei sovietice. Unitatea a fost desfiinţată din dispoziţia comandamentului sovietic în februarie 1945.
> Uniforma de lansare a paraşutiştilor români consta în:
– combinezon de lansare din doc kaki deschis, cu guler răsfrânt, cu fermoar de închidere în faţă, în mijloc, de sus până jos, cu buzunare aplicate, cu fermoar, două la piept, două pe partea frontală a pulpelor – cu fermoarul înclinat spre exterior, două de trecere, pe cusatura
laterală a pantalonilor şi un buzunar strâmt cu nasture pe gamba dreaptă pentru pumnal. Pantalonii şi mânecile erau strânse la capete cu elastic.
– boneta de aviaţie sau bereta neagră/bleu-marin închis cu însemnul aeronautic metalic – acvila cu aripile deschise, cruciată, încoronată, pe cunună de lauri, ţinând o spadă, sau boneta de aviaţie gri-bleu.
– casca de paraşutist model german
– cămaşa albă, ulterior şi bej, făcută din mătase de paraşută, purtată cu cravata neagră
– bocanci din piele natur sau neagră, purtaţi cu ciorapii traşi peste pantaloni, rulaţi în jos şi răsfrânţi peste bocanci, sau cu jambiere din piele natur cu 3 cureluşe
– centură din piele natur, cu pafta neagră, simplă sau din alamă, lisă sau ornată cu o coroană;
– cartuşiere din piele natur, de formă pătrată, fixate pe centură, frontal, de o parte şi de alta a paftalei, sau port-incarcatore din doc pt pistol mitraliera german MP-40;
– sac de merinde din doc kaki, purtat în bandulieră pe şold;
– bidon românesc sau german, purtat la centură;
– orologiu cu 4 cadrane Arbor Sport sau Rodana Sport
– pistol Walther sau Luger de 9 mm
– pistol-mitralieră MP-40 cal. 9 mm sau carabină ZB cal. 7,92 mm
– pumnal special cu lamă rabatabilă de 185 mm
– insignă de paraşutist (metal cu email): cifru regal surmontat de paraşută şi flancat de aripi deschise
Gradele, după regulamentul aviaţiei, se purtau pe manşete, pe mânecă sau epoleţi.
  |