Regimentul de Infanterie Marină

Regimentul de Infanterie Marină

Prima menţionare a infanteriștilor marini apare în anul 1888, în enumerarea echipajului ce urma să aducă în ţară Crucişătorului „Elisabeta” (pe atunci nava amiral a flotei militare române) de la şantierele navale din Newcastle, unde fusese construit – aici sunt menţionaţi şi 20 de infanteriști marini.

La 24 ianuarie 1917 apar documentele care anunţă formarea Batalionului de Debarcare, de 720 de oameni, din efectivele de uscat ale marinei; urma să fie întrebuinţat pentru apărarea regiunii Chilia Veche. Acest Batalion de Debarcare, care apare în Ordinea de bătaie a Marinei Militare
Române din ianuarie 1917, ca având patru companii, a participat la începutul anului 1918, alături de navele Flotei de Operaţiuni române, la ocuparea celor trei porturi din sudul Basarabiei, Ismail, Chilia Nouă şi Valcov. La 21 ianuarie 1918, de la bordul monitorului “Catargiu”, au fost debarcate pe malul basarabean, două plutoane din Batalionul de debarcare al marinei, care au ocupat în aceeaşi zi, Ismailul. La 25 ianuarie 1918, au debarcat în portul Chilia Nouă  un detaşament de marină şi două companii din Batalionul de Debarcare al marinei, care au fost primite cu urale, de către populaţia oraşului. La 2 februarie 1918, trupele române au debarcat în Valcov, iar în ziua următoare, vedetele nr.3 şi nr.4 au ambarcat trupele batalionului de debarcare din canalul Cernovka, debarcându-le ulterior, la gura canalului Solomonov. În urma acestor operaţiuni, au fost distinşi cu ordine şi medalii de război, mai mulţi ofiţeri şi marinari din efectivele aceluiaşi Batalion.

În perioada interbelică, infanteria marină trece printr-o serie de reorganizări, făcând parte în mod succesiv din Divizia de Dunăre, Divizia de Mare, Brigada Litoral, Batalionul de Infanterie Marină Tulcea, Detaşamentul Maritim Sulina.

Infanteria Marină a fost desemnată să reprezinte Marina Militară la sărbătorirea semicentenarului Castelului Peleş din anul 1935. S-a consemnat că la trecerea în revistă a unităţii de către regele Carol al II-lea şi regele Alexandru al Iugoslaviei, Compania De Infanterie Marină a făcut o
impresie excelentă.

Prin Decretul Lege nr.1527 din 23 mai 1941, Batalionul de Infanterie Marină era transformat în Regiment de Infanterie Marină, subordonat
Comandamentului Marinei Regale.

Principalele operaţiuni ale infanteriei marine în cel de-al doilea război mondial, au fost:

– În noaptea de 26 iunie 1941, concomitent cu un raid naval asupra Constanţei, sovieticii au întreprins şi o acţiune de debarcare în portul Chilia Veche, unde militarii din Batalionul 17 Infanterie Marină au avut de înfruntat un puternic inamic. Ulterior, la 6 septembrie 1941, acest Batalion a fost  citat de mareşalul Ion Antonescu, pe întreaga armată, prin Ordinul de zi nr.5, în care se menţiona că: “Batalionul 17 Infanterie Marină s-a
distins în mod deosebit în acţiunile dintre 21 iunie şi 23 iulie 1941, întrucât: s-a menţinut în sectorul Periprava timp de 30 de zile, într-un teren
cu totul defavorabil şi a respins numeroase încercări inamice de a ocupa acest punct important; a angajat şi executat patru incursiuni peste braţul Chilia, cu care ocazie a luat prizonieri; a distrus printr-un foc bine condus, şase vedete şi un remorcher şi a produs avarii la două monitoare inamice”.

– În noaptea de 24 august 1944, prin ordinul telefonic nr.2 al Garnizoanei Călăraşi, Regimentul Infanterie marină, a capturat gările Lehliu şi Dalga, precum şi un mare depozit de carburnati, aflate în mâinile germanilor, luând numeroşi prizonieri. În după amiaza zilei de 25 august, un batalion din Regimentului de Infanterie Marină a capturat prin luptă, între Călăraşi şi Ciulniţa, o coloană germană, de peste 2.000 de oameni, ce se indrepta spre Bulgaria. Au fost luaţi prizonieri un general, 5 ofiţeri superiori, 22 ofiţeri inferiori, 191 subofiţeri şi 1562 ostaşi germani. S-a capturat de asemenea, o mare cantitate de arme, muniţii şi mai multe autovehicule, toate materialele capturate fiind predate Garnizoanei Călăraşi.
Pierderile proprii s-au soldat la un ofiţer şi un soldat rănit. Batalionul a mai rămas timp de 4 zile la dispoziţia Garnizoanei Călăraşi, dezarmând şi alte coloane germane care încercau să se retragă, astfel încât, în intervalul 25-29 august 1944 au fost dezarmaţi circa 5.000 de germani.

– În aceeaşi perioadă, alte batalioane ale Regimentului de Infanterie Marină au fost dislocate în sectorul Chilia Veche, în sectorul Valcov şi în sectorul Sulina, pentru realizarea siguranţei acestor zone.

– în ziua de 25 august 1944, la Hârşova, Regimentul de Infanterie Marină şi subunităţi ale Diviziei 9 Infanterie au lichidat rezistenţele germane şi au capturat însemnate cantităţi de materiale de război.

Spre finele anului 1944, Regimentului de Infanterie Marină i s-a schimbat denumirea în Batalion de Infanterie Marină, după care, în anii ’50 a fost desfiinţat, la solicitarea sovieticilor.

 > Uniformele infanteriei marine – 1916-1919:

 Uniformele de campanie purtate de către infanteriştii marini în timpul primului război mondial (1916-1919) erau compuse din următoarele elemente:

–   Bonet de marină, iarna bleu-marin, vara cu bej, fără bandă neagră şi fără panglici la spate

–   Salopeta de corvoadă, formată din: veston (vara) din doc bej, nepaspoalat, încheiat la un rând de nasturi, cu guler drept. Nu avea epoleţi şi era prevăzut cu 2 buzunare cu burduf la piept, cu clape rectangulare; pantaloni drepţi (vara) din doc bej

–   Veston (iarna) din postav bleu-marin, nepaspoalat, încheiat la un rând de nasturi, cu guler drept. Nu avea epoleţi şi era prevăzut cu 2 buzunare cu burduf la piept, cu clape rectangulare;

–   Pantaloni drepţi (iarna) din postav bleu-marin, fără vipuşcă;

–   Manta din postav bleu-marin, nepaspoalat, încheiată la un rând de 4 nasturi, din metal. Era prevăzută cu două capace rectangulare de buzunar, laterale, dispuse orizontal. Gulerul şi manşetele erau răsfrânte. La spate, mantaua avea două capace de buzunar false, dispuse
vertical, fixate cu câte doi nasturi metalici, unite la partea superioară printr-o martingală;

–   Jambiere maro din piele sau doc;

–   Bocanci din piele neagră sau natur;

–   Centură din piele neagră sau natur, cu cataramă sau pafta neagră, simplă;

–   Cartuşiere din piele neagră sau natur, de formă rectangulară, fixate pe centură, frontal, de o parte şi de alta a paftalei. Opţional, se purtau şi cartuşiere austriece, italiene sau ruseşti din timpul primului război mondial;

–   Port-baionetă, din piele neagră sau natur, purtată pe şoldul stâng;

–   Port-lopată din piele neagră sau natur, pentru lopata Linemann, purtată pe şoldul stâng, în spatele port-baionetei, fixând prin cureaua inferioară teaca baionetei;

–   Sac de merinde din doc natur, prevăzut cu buzunar anterior pentru bidon, purtat în bandulieră pe şoldul stâng;

–   Bidon din metal, de formă alungită, purtat în buzunarul sacului de merinde. Opţional, se purtau şi alte modele de bidoane, germane, ruseşti, austro-ungare, din timpul primului război mondial;

–   Mască de gaze model românesc (1916), franceză (M-2) sau rusească (Zelinsky-Cumant);

 Uniforma de ceremonie a trupei era cea clasică de marină, cu bluză bleu-marin de marină, fără epoleţi, cu guler pătrat în spate, cravată
neagră de lustrin, tricou alb cu dungi orizontale bleu-marin, iar pantalonii bleu-marin drepţi, purtaţi peste bocanci.

 Însemnele de grad şi însemnele de specialitate se purtau lateral pe mâneca stângă, între umăr şi cot, pe dreptunghiuri textile bleu-marin: 1 galon roşu în V cu vârful în jos pt fruntaş, 2 galoane roşii pt caporal, 1 galon galben pt sergent.

Semnul de specialitate pentru Infanteriști de Marină era brodat în fir de aur mat, pe același postav, deasupra galoanelor de grad şi consta în două
arme încruci
șate, de 50 mm lungime, cu baioneta în sus, aşezate pe o ancoră încoronată, lungă de 40 mm.

 Ofiţerii purtau veston, vara, din doc bej, iarna, din postav bleu-marin, la un rând de nasturi, cu guler răsfrânt, cu colţurile uşor rotunjite, cu epoleţi sau ţine-epoleti din galon auriu pe umeri, cu 2 buzunare cu burduf şi fald la piept şi două laterale, cu clape acoladate; cămaşă albă cu guler înalt şi cravată neagră din lustrin, pantaloni bufanţi, strânşi pe gambă, vara din doc bej, iarna din stofă bleu-marin, cu jambiere înalte din piele, centură cu diagonală, revolver în toc din piele, binoclu, port-hart.

Uniforma de ceremonie a ofiţerilor era cu sacou lung bleu-marin, la 2 rânduri de nasturi aurii, cu guler răsfrânt, cu 2 buzunare laterale, cu pantaloni drepţi. 

Gradele ofiţereşti se purtau la manşete. Erau compuse din galoane drepte, cusute circular, cel mai de sus având suprapus un mic cerc – „ochiul lui Nelson”.

> Uniformele Infanteriei Marine – 1941-1945:

 Uniformele purtate de către infanteria marină în timpul  celui de-al doilea război mondial (1941-1945) au fost de trei modele, toate trei fiind purtate pe tot parcursul operaţiunilor, din cauza numeroaselor modificări operate în timp scurt: 

 Prima variantă:

Monitorul Oastei nr.4 / 15 mai 1940 – D.R.1225 / 06apr40 & Decizie a Comitetului Superior al Marinei din 15 mai 1943:

·  Bonetul de marină kaki, prevăzut cu o bandă din rips negru, pe care se afla inscripţia „Marina Regală”, dar fără panglici la spate

·  Cască model “Adrian” sau german M35 sau M40;

·  Bluză de marinar din doc kaki, fără epoleţi, cu guler pătrat în spate, ce putea fi transformat în glugă, sub care se purta tricoul de marinar alb cu dungi orizontale bleu-marin

Însemnele de grad şi însemnele de specialitate se purtau lateral pe mâneca stângă, între umăr şi cot, pe dreptunghiuri textile bleu-marin: 1 galon roşu în V cu vârful în jos pt fruntaş, 2 galoane roşii pt caporal, 1 galon galben pt sergent.

Decretul Regal nr.3248 din 13 septembrie (“Monitorul Oficial” nr.213 din 23 septembrie 1930, p.7918-7931): semnul de specialitate consta în două arme încrucişate, cu baionetele în sus, din postav roşu, brodat pe un dreptunghi din postav bleu-marin, deasupra galoanelor de grad. Semnul de Brevetat, constând într-o coroană brodată, se aplică pe acelaşi dreptunghi din postav pe care se aflau gradul şi semnul de specialitate, deasupra acestora.

Ţinutele pentru ofiţerii din Marina Regală: Ţinuta nr.6 (de campanie) de debarcare sau pentru trupele terestre ale marinei, pentru care culoarea era kaki: şapca sau casca, sacou la două rânduri, pantalon stofă (drept sau de cizmă), ghete sau bocanci negri cu jambiere, cămaşă guler moale, mănuşi roşii (maron închis), cravată neagră înnodată, centură de campanie roşie (maro închis), binoclu, revolver, port-harta, bandă panglici decoraţii, manta sau haină din piele neagră.

Gradele ofiţereşti se purtau la manşete. Erau compuse din galoane drepte, cusute circular, cel mai de sus având suprapus un mic cerc – „ochiul lui Nelson”.

 A doua variantă:

Înalt Decret nr. 289 / 20 aprilie 1940 (adoptarea uniformelor trupelor de aeronautică):

·  Bonetă gris-bleu;

·  Cască model “Adrian” său german M35 sau M40;

·  Veston din postav sau doc gris-bleu, încheiat la un rând de nasturi ascunşi. Era prevăzut cu 2 buzunare aplicate, cu clape rectangulare, la piept. Avea gulerul răsfrânt şi epoleţi din postav gris-bleu;

·  Pantaloni din postav sau doc gris-bleu, bufanţi sau drepţi;

·  Manta din postav gris-bleu, încheiată la două rânduri de câte 4 nasturi gris-bleu, din metal. Era prevăzută cu două capace rectangulare de buzunar, laterale, dispuse înclinat. Gulerul şi manşetele erau răsfrânte;

 A treia variantă:

O.G 4232 din 1 octombrie 1942 și Ordinul nr. 618 din 22 noiembrie 1943 (adoptarea uniformelor trupelor de uscat / terestre):

·   capelă din postav kaki sau bonetul de marină kaki, prevăzut cu o bandă din rips negru, pe care se afla inscripţia „Marina Regală”

·   Cască model “Adrian” său german M35 sau M40;

·   Veston din doc sau postav kaki, încheiat la un rând de nasturi ascunşi. Era prevăzut cu 2 buzunare aplicate, cu clape rectangulare, la piept. Avea gulerul răsfrânt şi epoleţi kaki;

·   Pantaloni din doc sau postav kaki, bufanţi sau drepţi;

·   Manta din postav kaki, încheiată la două rânduri de câte 4 nasturi kaki, din metal. Era prevăzută cu două capace rectangulare de buzunar, laterale, dispuse înclinat. Gulerul şi manşetele erau răsfrânte;

Însemnele de grad erau reprezentate prin galoane de bumbac galben, paspoalate cu albastru, dipuse transversal pe epoletul vestonului sau mantalei (1 galon lat pentru fruntaş, 2 galoane late pentru caporal) sau din fir auriu (1 galon lat pentru sergent, 1 galon lat şi 1 galon îngust pentru sergent-major, 2 galoane late pentru plutonier, 2 galoane late şi 1 galon îngust pentru plutonier-major, 3 galoane late pentru plutonier-adjutant).

Ofiţerii purtau petilte albastre, de infanterie, pe care era aplicată ancora încoronată, din metal, iar subofiţerii purtau pe reverele vestonului doar ancorele încoronate, metalice.

 

În toată această perioadă, unii infanterişti marini au fost echipaţi cu ţinutele clasice de marină, de culoare bleu-marin.

 

Efectele comune tuturor modelelor de uniformă:

·  Jambiere din piele neagră sau maro, încheiate cu trei cureluşe laterale, cu cataramă;

·  Centură din piele natur, cu pafta neagră, simplă sau din alamă, ornată cu o coroană;

·  Hamuri din piele natur;

·  Cartuşiere din piele natur, de formă pătrată, fixate pe centură, frontal, de o parte şi de alta a paftalei. Opţional, se purtau şi cartuşiere austriece din timpul primului război mondial;

·  Port-baionetă, din piele natur, purtată pe şoldul stâng;

·  Port-lopată din piele natur, pentru lopata Linemann, purtată pe şoldul stâng, în spatele port-baionetei, fixând prin curea teaca baionetei;

·  Sac de merinde din pânză kaki, purtat în bandulieră pe şold;

·  Gamelă în formă de trunchi de piramidă, din metal emailat, fixată printr-o curea pe capacul sacului de merinde. Opţional, se purtau şi gamele de model german;

·  Bidon românesc, german sau rusesc, purtat la centură;

·  Mască de gaze românească (model 1932 sau 1939B), purtată într-un sac din doc kaki, sau de model german, în recipient cilindric metalic, în bandulieră, pe şoldul stâng;

·  Raniţă de formă rectangulară, din doc impermeabilizat kaki, cu curele din piele natur sau gri, pe capacul căreia se putea fixa casca de model olandez.