|
Compania de Pompieri Bucureşti a fost înfiinţată în 1844, după “Proiectul Formiruirii Comenzii de Foc” întocmit de către generalul Starov în 1835 şi modernizat de către Despărţământul Trebilor Dinlăuntru în 1843, prin Legea dată de către forul legiuitor al Munteniei si promulgată de catre domnitorul George Bibescu la 29 februarie 1844.
Compania avea câte o “despărţire” la fiecare sector, numit “comisie” sau „văpsea”, după faptul că sectoarele erau în număr de cinci
şi definite pe culori, roşu, fiind centrul şi, radial din acesta, galben, albastru, verde şi negru, şi o despărţire centrală pe lângă Agie, Agia fiind
Prefectura Poliţiei de mai târziu, o instituţie care se ocupa cu ordinea publică şi administrativă a capitalei. Unitatea de pompieri, de sine statatoare din punct de vedere operativ, depindea functional de Poliţie, iar administrativ, după un timp, de Oştire. Ea a fost încadrată cu ofiţeri,
subofiţeri şi soldaţi de la regimentele de infanterie I, II si III din Ţara Românească. Comanda a fost încredintata căpitanului Emanoil Boteanu.
Timpul de serviciu la pompieri pentru oamenii de trupă, era ca şi cel al miliţiilor, adică de 6 luni. Înzestrarea şi instrucţia pompierilor s-a făcut atât sub aspect al specialităţii, cât şi sub cel al rolului militar al acestora, dotarea şi pregătirea fiind, din acest ultim punct de vedere, identică cu cea a infanteriei. Astfel, această companie s-a evidenţiat nu numai pe planul profesional al armei, de exemplu la marele incendiu din Bucuresti din 1847, dar şi pe plan militar, prin curajul, abnegaţia şi priceperea demonstrate cu ocazia luptei din Dealul Spirii din 13 septembrie 1848, date, în condiţii de inferioritate numerică şi de armament, împotriva trupelor Imperiului Otoman. Din Compania de Pompieri Bucureşti au
fost trimişi, în acea zi, 150 de oameni sub comanda locotenentului Pavel Zăgănescu la cazarma călărimii din Dealul Spirei, împreuna cu 750 de infanterişti din regimentele I şi II, pentru a participa la ceremonia de predare a acestei cazărmi către coloana turcească de 5.000 de oameni, comandata de către Kerim-Paşa, parte a trupelor de ocupaţie otomane. Schimbul de focuri s-a iscat în urma unei busculade între pompierii români, care intrau în dispozitiv, şi soldaţii turci, care blocau drumul. Turcii au tras şi cu tunurile, dar pompierii le-au cucerit şi le-au intors impotriva trupelor otomane. După o scurtă tentativă de oprire a focului, soldaţii turci au început să ucidă cu baioneta militarii români răniti, neridicaţi, aşa încât flacara luptei s-a reaprins. Dintre pompierii români au cazut 2 ofiţeri şi 48 trupă, şi au fost răniti 57 de oameni; dintre turci au fost răpuşi 1 ofiţer superior, câţiva ofiţeri şi 158 trupa – numărul răniţilor turci nu se cunoaste cu exactitate. Unii dintre capii companiei de pompieri au trebuit să se refugieze în Transilvania, unde au sprijinit lupta romanilor de acolo. Sublocotenentul Dincă Bălăşan a ajuns centurion în Legiunea lui Axente Sever.
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a instituit o medalie specială, “Pro Virtute Militari”, pentru a răsplăti pe eroii pompieri ai bătăliei din Dealul
Spirei, prin Legea nr.20 / 30 mai 1860. Aceasta avea înscrise pe revers data şi locul acestei fapte de arme cu însemnatate deosebită în istoria militară a poporului român. Decorarea deplină s-a putut face abia după obţinerea independenţei de Stat a României, de către domnitorul Carol I, prin I. D. 9067 / 8 septembrie 1878. |
