Batalionul I Vanatori de Munte

Batalionul I Vânători de Munte

La 3 noiembrie 1916, Marele Cartier General, prin Ordinul Nr. 294, a decis că Şcoala Militară de Schiori din Bucureşti să fie transformată în „Corpul Vânătorilor de Munte”, organizat pe 3 batalioane a 3 companii fiecare, având un efectiv de 2000 de combatanţi. Această decizie se impunea cu strigenţă deoarece luptele duse de armata română în toamna anului 1916 au demonstrat cât de necesare erau, pentru obţinerea succesului, trupe de elită, cu instrucţie specifică luptei în munţi şi cu nivel sporit de iniţiativă la nivel batalionar.  Din acea zi, în cazarma Regimentului 4 Roşiori Cotroceni – Bucureşti, au început să se adune viitorii vânători de munte, recrutaţi dintre cunoscătorii de carte de la mai multe unităţi de infanterie, vânători şi grăniceri.

În primul război mondial, Trupele de vânători de munte au participat la apărarea Moldovei cu Corpul Vânătorilor de Munte, care în funcţie de misiuni, a avut în compunere 3 – 4 batalioane de vânători de munte şi o companie de mitraliere. La 3 decembrie 1916, vânătorii de munte şi-au început marşul spre garnizoana Târgu Neamţ. În acest marş au parcurs aproape 500 de km şi au ajuns la destinaţie la 3 ianuarie 1917, fiind întâmpinaţi cu bucurie de populaţia şi
de oficialităţile orasului. La 9 ianuarie 1917, printr-un alt Ordin al Marelui Cartier General român, Corpul Vânătorilor de Munte a fost transformat în Batalionul Vânătorilor de Munte, organizat pe 5 companii de puşcaşi, 2 companii de mitraliere şi o secţie de transmisiuni. În perioada ianuarie – iulie 1917, vânătorii de munte s-au instruit pentru ducerea luptei în teren muntos – împădurit.

Ordinul de luptă a venit în ziua de 8 august 1917. Sub comanda maiorului Virgil Bădulescu, Batalionul de Vânători de Munte a intrat în ziua de 11 august în luptele de la Cireşoaia si Coşna. Acesta a fost botezul focului pentru vânătorii de munte, urmat de o victorie prestigioasă. În primul război mondial, vânătorii de munte şi-au demonstrat curajul şi spiritul de sacrificiu la Târgu Ocna, Coşna, Cireşoaia, Vrânceanu şi Oituz. Sub denumirea de „Regimentul 9 Vânători de Munte”, unitatea a participat la forţarea Tisei în campania din 1919 împotriva Armatei Roşii Maghiare şi la
administrarea eficientă a Budapestei, până la retragerea paşnică din Ungaria, finalizată la 30 martie 1920.

Şaisprezece militari ai unităţii de Vânători de Munte au fost decoraţi cu cel mai înalt ordin militar român Ordinul „Mihai Viteazu”, printre care: Carol al II-lea, comandantul Brigăzii de Vânători de Munte, Mr. Bădulescu Virgil, Cpt. Pantazi Constantin. Se remarcă între cei decoraţi viitorul rege al României şi viitorul Ministru al Apărării din timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale.

Prin Înalt Decret nr. 323 din 22 ianuarie 1919, Drapelul de luptă a fost decorat, la 2 aprilie 1919, cu Ordinul „Mihai Viteazul” cl. a III-a, în garnizoana din Târgu-Neamţ „pentru curajul şi avântul excepţional cu care ofiţerii, subofiţerii şi soldaţii batalionului au atacat şi înfrânt pe inamic, în ziua de 30 iullie 1917. Respingându-l în sectorul Dealul Vrânceanu-Magura, i-a capturat 17 ofiţeri, 400 trupă, 4 mitraliere, 150 arme şi mult material de militar. În ziua de 6 august 1917 vânătorii de munte, trecând printr-un foc puternic de baraj, au atacat şi cucerit poziţia inamică de la cota 64, care fusese perdută de un alt corp de trupă. În ziua de 8 august 1917, batalionul sosind pe Coşna, tocmai când inamicul reuşeşte a scoate pe apărători de pe poziţie, contraatacă cu furie şi în 30 de minute îi respinge de pe întregul
front de atac. Acest eroic batalion s-a distins prin aceleasi virtuţi militare şi în crâncenele lupte ce s-au dat în zilele de 27 – 29 august 1917 în sectorul Pârâul Fundul-Bogata.” (textul brevetului) 
Impozantul monument – mausoleu al Vânătorilor de Munte a fost amplasat la Târgu-Neamţ, prima lor garnizoană.

Experienţele primului război mondial, au fost valorificate cu succes în perioada interbelică, acordându-se un mare interes pregătirii trupelor specializate pentru lupta în teren muntos-împădurit. În anul 1923 s-au înfiinţat primele mari unităţi (divizii) de vânători de munte la Braşov si la Bistriţa, iar până în anul 1939 s-au constituit 4 Brigăzi Mixte Munte. Poziţia acestora în cadrul sistemului militar românesc s-a consolidat, s-au pus bazele instrucţiei la munte şi s-au adoptat norme, reguli şi principii.

Batalionul 1 Vânători de Munte a fost înfiinţat prin Î.D.nr.1674 / 1august 1923, preluând cadre şi de la singura unitate iniţială de profil, care a primit astfel numărul 2. Sediul unităţii se afla la Sinaia, reşedinţa de vară a regilor Romaniei. Batalionul avea şi destinaţie de pază şi ceremonial la Palatul Peleş. Prin D.R. Nr.333/5 Feb.1932, batalionul a primit denumirea celui ce a fost comandantul Brigăzii de Munte în timpul primului razboi mondial, „Regele Carol II.”. A fost unitatea la care a depus jurământul militar la 25 octombrie 1937 şi şi-a satisfăcut stagiul, până la gradul de
sublocotenent, M.S. Regele Mihai I al României, a cărui zi de naştere, 25 octombrie, a rămas, neîntrerupt până astăzi, Ziua Armatei Române.

În al doilea război mondial, vânătorii de munte au participat atât pe frontul de Est cât şi pe cel de Vest, cu Corpul Vânatorilor de Munte, organizat pe 4 Divizii de Munte, fiecare organizată astfel: 6 Batalioane de Vânători de
munte; 2 Batalioane de schiori; 2 Divizioane de Tunuri de Munte; 1 Divizion de Obuziere de Munte; 1 Companie de Transmisiuni; 1 Escadron Călări; 1 Companie Anti-tanc; 1 Companie de Poliţie; 1 Baterie Artilerie anti-aeriană. Batalionul 1 Vânători de Munte a facut parte din Divizia 1 Munte. Participarea la cel de-al doilea război mondial în cele două campanii militare din est şi din vest, a constituit un examen extrem de dur. Drumul lor
a însemnat parcurgerea pe jos, în luptă, a unui spaţiu de peste 3000 de km adâncime, tranzitând prin luptă teritoriile a 7 state, permanent în primul eşalon, din România până în Kuban şi înapoi până în Cehoslovacia. Din 22
iunie 1941 până la 12 mai 1945 au cazut 74.208 vânători de munte, ale căror morminte le jalonează drumul de luptă: în Bucovina, Basarabia, Ucraina, Crimeea (unde au rămas mare parte din efectivele B. 1. V. M. în mai 1944
pentru a acoperi evacuarea pe mare de către Marina Regală Română a 60.000 de militari germani şi români încercuiţi), Caucaz, Moldova, Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia, câştigand respectul şi
aprecierea aliatilor şi inamicilor, ca trupe de elită ale Armatei Române.

Unsprezece militari ai Batalionului 1 Vânători de Munte au fost decoraţi cu ordinul Mihai Viteazul în al Doilea Război Mondial.

Drapelul a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazu” cl. a II-a prin D.R.nr.1160 / 21 aprilie 1942.

După cel de-al doilea război mondial, a urmat confruntarea cu resentimentele „aliatului sovietic”, care a lichidat aceste trupe de elită. Prima unitate desfiinţată a fost Batalionul 1 Vânători de Munte, în octombrie 1944, iar personalul redistribuit la alte unităţi care au participat în continuare la campania din Vest, în Ungaria şi Cehoslovacia. Începând din 1948 această armă a fost vărsată în infanterie purtând numele de infanterie, trupe vânători de munte, păstrând culoarea specifică, verdele, şi basca, dar pierzând semnul de armă, adică ramura de brad. Efectivele au fost reduse până la o dispariţie scurtă, în anul 1961, când ultima unitate, Brigada 2 Vânători de Munte, a fost desfiinţată. Însă, de la 14 octombrie 1964, prin ordin al Ministerului Apărării Naţionale a început reînfiinţarea brigăzilor de Vânători de Munte ca armă distinctă, prima unitate reînfiinţată fiind tot Brigada 2.

> Uniformele vânătorilor de munte – 1916:

Uniformele purtate de către vânătorii de munte în timpul primului război mondial (1916-1918) erau similare celor ce fuseseră adoptate în anul 1912, de culoare verde-cenuşiu, faţă de care au suferit o serie de mici modificări în
1916. Ele erau compuse din următoarele elemente:

– Capelă din postav gri (verde-cenuşiu) cu paspoale verzi, având în faţă initialele V.M. suprapuse sau (din anul 1919) însemnul de armă (brăduţul) din postav verde;

– Cască model “Adrian”, cu cifrul regal al Regelui Ferdinand suprapus peste cel al Regelui Carol I;

– Veston (iarnă) din postav gri (verde-cenuşiu), încheiat la un rând de nasturi ascunşi. Era prevăzut cu 4 clape rectangulare la buzunarele îngropate, 2 la piept şi 2 laterale. Gulerul era răsfrânt, paspoalat cu verde, ornat cu
petliţe din postav verde. Epoleţi din postav gri, paspoalaţi cu verde. Pe epoletul drept era fixat un suport cilindric, din stofă, care menţinea pe umăr cureaua armei;

– Veston (vară) din doc verde-cenuşiu, cu buzunare aplicate, cu burduf – 2 la piept si 2 laterale, înclinate

– Pantaloni din postav gri, cu vipuşcă verde;

–  Manta din postav gri (verde-cenuşiu), încheiată la două rânduri de câte 4 nasturi negri, din metal. Era prevăzută cu două capace rectangulare de buzunar, laterale, dispuse orizontal. Gulerul şi manşetele erau răsfrânte. Gulerul era paspoalat cu verde şi avea petliţe verzi, iar epoleţii aveau paspoal şi semnul de armă din postav verde. Pe epoletul drept era fixat un suport cilindric pentru armă, ca şi la veston. La spate, mantaua avea două capace de buzunare false, dispuse vertical, paspoalate cu verde, fixate cu câte doi nasturi metalici, unite la partea superioară printr-o martingală paspoalată cu verde;

– Moletiere din postav gri (verde-cenuşiu);

– Bocanci din piele neagră sau natur;

– Centură din piele neagră sau natur cu cataramă sau pafta neagră, simplă;

– Cartuşiere din piele neagră, de formă rectangulară, fixate pe centură, frontal, de o parte şi de alta a paftalei. Opţional, se pot purta şi cartuşiere austriece, italiene sau ruseşti din timpul primului război mondial, de culoare natur;

– Port-baionetă, din piele neagră sau natur, purtată pe şoldul stâng;

– Port-lopată din piele neagră sau natur, pentru lopata Linemann, purtată pe şoldul stâng, în spatele port-baionetei, fixând prin cureaua inferioară teaca baionetei;

– Sac de merinde din doc natur, prevăzut cu buzunar anterior pentru bidon, purtat în bandulieră pe şoldul stâng;

– Bidon din metal, de formă alungită, purtat în buzunarul sacului de merinde. Opţional, se pot purta şi alte modele de bidoane, germane, ruseşti, austro-ungare, din timpul primului război mondial;

– Mască de gaze model românesc (1916), franceză (M-2) sau rusească (Zelinsky-Cumant);

– Raniţă de formă rectangulară, din doc impermeabilizat negru, cu curele din piele neagră sau natur.

Însemnele de grad erau reprezentate prin galoane de bumbac galben, paspoalate cu verde, dipuse transversal pe mijlocul epoletului vestonului sau mantalei (1 galon lat pentru fruntaş, 2 galoane late pentru caporal) sau din
fir auriu (1 galon lat pentru sergent, 1 galon lat şi 1 galon îngust pentru sergent-major, 2 galoane late pentru plutonier, 2 galoane late şi 1 galon îngust pentru plutonier-major).

Exista şi un grad special, pentru plutonierii majori ce nu puteau accede la gradul de ofiţer sau pentru elevii ofiţeri ce nu terminaseră cursurile şcolii, denumit ajutor de sublocotenent, ce purta o tresă în V cu vârful în sus, la capătul dinspre umăr al epoletului.

Ofiţerii purtau o uniformă similară cu a trupei, însă din material de calitate mai bună, iar buzunarele vestonului erau aplicate, cu burduf, cu clape acoladate, încheiate cu un nasture mic de uniformă, pantaloni de cizmă. În
locul capelei se purta chipiul, simplu, cu o singură tresă, însemne albe, torsadă, cocardă şi cifru domnesc. În locul centurii se purta centură cu diagonală cu port-hart, port binoclu şi toc de pistol. Unii ofiţeri inferiori aveau şi carabină, pentru care se purtau cartuşiere. Gradele se indicau la epoleţi şi la chipiul de mare ţinută, ce era tare, cu toate însemnele galbene. Tot la mare ţinută gulerul vestonului era complet în culoarea armei. Gradele erau din trese
inel de fir, sau din tablă cu elemente florale la mare ţinută, plasate la mijlocul epoletului, de la una la trei pentru ofiţeri inferiori. Ofiţerii superiori aveau un galon transversal pe epolet şi tot trese de la una la trei.

Elemente distinctive:

Ramură de brad postav verde închis la capelă şi epoleţi / Ofiţeri: Ramură de brad aurie cu corn de vânătoare – brodat din fir şi mătase – Î.D.nr.1868 din 14.05.1919


> Uniformele vânătorilor de munte – 1941:

 Uniformele purtate de către vânătorii de munte în timpul celui de-al doilea război mondial (1941-1945) au fost adoptate  în anul 1939, cu mici modificări pe parcurs. Ele erau compuse din următoarele elemente: 

– Beretă sau capelă din postav kaki; la coifură (beretă) şi pe epoleţi era fixat însemnul de armă sau al unităţii, confectionat din metal; capelă din postav kaki;

– Cască model olandez, model “Adrian” sau german de al doilea război mondial;

– Veston din postav kaki, încheiat la un rând de nasturi ascunşi. Era prevăzut cu 2 buzunare aplicate, cu fald, cu clape rectangulare, la piept. Avea gulerul răsfrânt şi epoleţi din postav kaki;

– Pantaloni din postav kaki, bufanţi sau drepţi;

– Bluză de vânt din doc kaki, cu platca dublată în faţă si în spate; sau: manta din postav kaki, încheiată la două rânduri de câte 4 nasturi kaki, din metal. Era prevăzută cu două capace rectangulare de buzunar, laterale, dispuse
înclinat. Gulerul şi manşetele erau răsfrânte; la spate, martingala era dreaptă şi prinsă în doi nasturi de uniformă

– Ciorapi albi traşi peste pantaloni, rulaţi în joş şi răsfrânţi peste marginea de sus a bocancului; sau: jambiere din piele neagră sau maro, încheiate cu trei cureluşe laterale, cu cataramă din piele; sau: moletiere din postav kaki, cu sau fără ciorapi albi răsfrânţi, sau ciorapi înalţi până sub genunchi traşi peste pantaloni

– Bocanci speciali, de schi şi escaladă, din piele natur

– Centură din piele natur sau chingă de cânepă, cu pafta simplă sau din alamă, ornată cu o coroană;

– Hamuri din piele neagră sau natur;

– Cartuşiere din piele natur, de formă pătrată, fixate pe centură, frontal, de o parte şi de alta a paftalei. Opţional, se pot purta şi cartuşiere austriece din timpul primului război mondial;

– Port-baionetă, din piele natur, purtată pe şoldul stâng;

– Port-lopată din piele natur, pentru lopata Linemann, purtată pe şoldul stâng, în spatele port-baionetei, fixând prin curea teaca baionetei;

– Sac de merinde din doc kaki, purtat în bandulieră pe şoldul drept;

– Gamelă de formă rectangulară, din metal emailat, fixată printr-o curea pe capacul sacului de merinde. Opţional, se pot purta şi gamele de model german;

– Bidon românesc, german sau rusesc, purtat la centură, în spate;

– Mască de gaze românească (model 1932 sau 1939B), purtată într-un sac din doc kaki, sau de model german in recipient cilindric metalic, în bandulieră, pe şoldul stâng; rar s-a utilizat şi masca RSC Md.24 sau model M.35, civilă

– Raniţă de formă rectangulară, din doc impermeabilizat kaki, cu curele din piele natur sau gri, pe capacul căreia se putea fixa casca de model olandez.


Însemnele de grad erau reprezentate prin galoane de bumbac galben, paspoalate cu verde, dipuse transversal pe epoletul vestonului sau mantalei (1 galon lat pentru fruntaş, 2 galoane late pentru caporal) sau din fir auriu (1 galon lat pentru sergent, 1 galon lat şi 1 galon îngust pentru sergent-major, 2 galoane late pentru plutonier, 2 galoane late şi 1 galon îngust pentru plutonier-major, 3 galoane pentru plutonier-adjutant în unghi).

Uniformele ofiţerilor erau din material mai fin, cu vestoane deschise la gât, cu revere şi petliţe de culoarea armei, cămaşă cu cravată, pantaloni de cizmă sau drepţi, cu vipuşcă, cizme din piele neagră, cu carâmb înalt, sau
bocanci de trupă. Mănuşi „roşii” (maro). Gradele erau aceleaşi precum cele din primul război mondial, cu inele de tresă, plasate la epoleţi. Pe cap se purta caschetă (şapca); dacă se purta, în campanie, capelă sau bonetă, aceasta avea gradele dispuse în unghi în faţă sau pe clapa lateral-stânga. Centura cu diagonală era purtată numai de
către ofiţeri, deşi de multe ori aceasta era disimulată pentru a nu fi identificată de către trăgătorii inamici. Tot pentru scopuri de disimulare se practica portul unui veston închis la gât, precum cel al trupei.

Elemente distinctive

– Trupă: ramură de brad încoronată, din metal, la coifură şi pe epoleţi

– Ofiţeri: Breloc în forma cifrului Regelui Carol II., emailat verde închis, atârnat la buzunarul
de la piept, din stânga, de o panglică din rips moarat negru; insignă de vechime – ramură de brad de argint cu cifră romană de aur (X / XV / XX / XXV); insignă de 7 ani pentru ofiţeri: cruce românească emailată verde închis, cu
ramură de brad încoronată; cruce de botez metal galben în forma Ordinului „Mihai Viteazu”, cu ramură de brad şi cu cifra şi data naşterii Prinţului Moştenitor Mihai – pt cei care au constituit garda de onoare la botez; medalia
„Amintirea Regelui Carol II”, deschisă între 1934 şi 1940, s-a acordat, cu însemnul unităţii, din metal, pe panglică, exclusiv membrilor B1VM cu merite deosebite faţă de Coroană.