| Batalionul de Garda Regala
Din dispozitia Regelui Carol II, Marele Stat Major dă ordinul 1967/20 iunie 1930, prin care se înfiintează Compania de Gardă a Palatului. Aceasta se produce prin detaşarea la aceasta nouă unitate a Companiei 1 din Regimentul de Jandarmi Pedeştri. Comanda noii unităţi a fost încredinţată unui capitan din Batalionul 1 Vânători de Munte, care deja asigura garda la Palatul Peleş din Sinaia. Până în ianuarie 1931, compania era în subordinea Casei Militare Regale, dar din punct de vedere administrativ şi de instrucţie, şi a Regimentului de Jandarmi Pedeştri.
Din 1931 a devenit independentă, sub denumirea de Garda Palatului, ataşată administrativ Regimentului de Escortă Regală. Până la finele acestui an Garda Palatului a ajuns să fie constituită din 2 companii.
Prin I. D. R. 3097/4 septembrie 1935 Garda Palatului s-a mărit la 4 companii (758 oameni), primind denumirea de Batalionul de Gardă a Palatului… mai mult … |
| Batalionul 4 Parasutisti
Prima companie de paraşutisti din România a fost formată, exclusiv din voluntari proveniţi din toate categoriile de arme, sub egida Aeronauticii Regale Române, la 10 iunie 1941, 12 zile înaintea intrării României în al Doilea Război Mondial. Scopul a fost crearea unei unităţi militare capabile de operaţiuni de genul celor germane în Belgia, Olanda sau Creta. Au urmat 2 alte companii, una în 1942, alta în 1943.
Aceste trei companii, primele două cu armament uşor, iar a 3-a cu armament greu de infanterie, au format Batalionul 4 Paraşutişti. Acesta a fost ataşat celor 3 batalioane de aerostaţie militară (baloane de baraj aerian). Batalioanele de baloane însumând 7 companii, numerotarea companiilor de paraşutişti a început de la 8.… mai mult …
|
| Regimentul de Infanterie Marina
Prima menţionare a infanteriștilor marini apare în anul 1888, în enumerarea echipajului ce urma să aducă în ţară Crucişătorului „Elisabeta” (pe atunci nava amiral a flotei militare române) de la şantierele navale din Newcastle, unde fusese construit – aici sunt menţionaţi şi 20 de infanteriști marini.
La 24 ianuarie 1917 apar documentele care anunţă formarea Batalionului de Debarcare, de 720 de oameni, din efectivele de uscat ale marinei; urma să fie întrebuinţat pentru apărarea regiunii Chilia Veche. Acest Batalion de Debarcare, care apare în Ordinea de bătaie a Marinei Militare Române din ianuarie 1917, ca având patru companii, a participat la începutul anului 1918, alături de navele Flotei de Operaţiuni române, la ocuparea celor trei porturi din sudul Basarabiei, Ismail, Chilia Nouă şi Valcov. La 21 ianuarie 1918, de la bordul monitorului “Catargiu”, au fost debarcate pe malul basarabean, două plutoane din Batalionul de debarcare al marinei, care au ocupat în aceeaşi zi, Ismailul… mai mult … |
| Regimentul 4 Dorobanti « Arges »
Unitatea a fost creată în ianuarie 1877 sub numele de Regimentul 7 Dorobanţi, preluând şi îndatoririle grănicereşti de pază a frontierei montane de la Loviştea până în Vrancea. În legea militară, din 1872, formarea regimentelor de dorobanţi se face ca urmare a desfiinţării batalioanelor grănicereşti.
În timpul Războiului de Independenţă (1877-1878) regimentul a participat, în data de 7 noiembrie, la atacul asupra Rahovei. În plus, acesta a ocupat şi a mentinut reduta Grivita 1. Începând din data de 31 august 1877, a ocupat înălţimile Susurlu în perimetrul Plevnei şi a participat la atacul de la Opanez, unde au fost capturati 1 paşă, 200 de militari turci, 3 tunuri, armament de infanterie şi muniţii. La 12 ianuarie 1878 a luat parte la asaltul Vidinului, unde a şi respins ultima încercare de străpungere pentru ieşirea din încercuire a garnizoanei otomane. La 8 octombrie drapelul unităţii a fost decorat cu Crucea Trecerea Dunării. La 1891 ia numele Regimentul 4 Dorobanţi Argeş… mai mult … |
|
La 3 noiembrie 1916, Marele Cartier General, prin Ordinul Nr. 294, a decis că Şcoala Militară de Schiori din Bucureşti să fie transformată în « Corpul Vânătorilor de Munte », organizat pe 3 batalioane a 3 companii fiecare, având un efectiv de 2000 de combatanţi. Această decizie se impunea cu strigenţă deoarece luptele duse de armata română în toamna anului 1916 au demonstrat cât de necesare erau, pentru obţinerea succesului, trupe de elită, cu instrucţie specifică luptei în munţi şi cu nivel sporit de iniţiativă la nivel batalionar. Din acea zi, în cazarma Regimentului 4 Roşiori Cotroceni – Bucureşti, au început să se adune viitorii vânători de munte, recrutaţi dintre cunoscătorii de carte de la mai multe 
