Manifestare ADMRR CMN 16apr14

Military History Events

Manifestare ADMRR CMN 16apr14

Mesajde eugeniu.burcea » Vin, 28 Noi 2014 07:31

Asociaţia Tradiţia Militară a avut onoarea de a executa serviciul de gardă de onoare la Adunarea Generală a Asociaţiei Diplomaţilor Militari în Rezervă şi în Retragere "Alexandru Ioan Cuza", desfăşurată în Sala de Spectacole a Cercului Militar Naţional. Detaşamentul ATM, format din 5 membri, a fost echipat în uniforme ale Companiei de Grenadieri a Regimentului 4 Infanterie de Linie din anul 1859. Aceştia au participat în calitate de gardă a drapelului de epocă la intonarea imnului de stat şi a Marşului Cercetaşului (militar) şi la momentul de reculegere urmat de intonarea Stingerii şi a serviciului religios. Ulterior, membrii asociaţiei au prezentat uniformele şi drapelul, purtate de către Armata Română în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza; au urmat demonstraţii de mânuiri de armă şi de jurământ militar de epocă.
Demonstraţia Asociaţiei Tradiţia Militară a fost întâmpinată de vii aplauze din partea onoratei asistenţe, cel mai tânăr reconstituitor, tamburul ATM, primind un dar de la "iepuraş" (de câmp) în semn de apreciere pentru prestaţia ireproşabilă. Evoluţia întregului detaşament a fost evaluată de către conducerea Asociaţiei Diplomaţilor Militari ca fiind impecabila, iar întreaga activitate ca fiind demnă de toată admiraţia.
eugeniu.burcea
 
Mesaje: 703
Membru din: Lun, 03 Oct 2011 18:43

Înapoi la Actiuni de Reconstituire Istorico-Militara

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori

cron