Asociația TRADIȚIA MILITARA (aTM) a executat un marș comemorativ cu ocazia a 79 de ani de la Bătălia din Cotul Donului – lupta cu cele mai mari perderi din istoria armatei române. Manifestarea are o lungă tradiție și are caracter internațional, desfășurandu-se simultan cu cele ale camarazilor din Germania, Ungaria și Italia – edițiile anterioare, la care aTM a participat începând din anul 2008, au avut loc în Ungaria și Italia. Nici în acest an, în condițiile pandemiei Covid-19, nu s-a putut organiza un marș internațional, așa încât s-a decis ca fiecare grup să își desfășoare această activitate în zona garnizoanei de reședință, într-o forma mai restrânsă, așa încât să existe cel puțin unitatea sufletească în comemorarea celor căzuți la datorie.
Patrula aTM a efectuat Marșul în Pădurea Băneasa, parcurgând peste 10 km prin pădure, ocolind potecile. Pe traseu s-a aflat și mausoleul Blank. Acțiunea a cuprins ședințe de instrucție de front, instrucție tactică, exerciții tactice și un bivuac unde s-au cântat cântece ostășești din timpul ultimei conflagrații mondiale, precum Marșul Basarabiei – melodia este și în repertoriul Legiunii străine franceze. La finalul marșului, reconstituitorii aTM, echipați în ținute de Infanterie și Vânători de Munte din epoca evocată, și purtând un drapel de Unitate și un stindard de Mare Unitate, au organizat o scurtă ceremonie la troița și mormintele eroilor necunoscuți căzuți pentru Patrie la finele lunii august 1944 pe acele locuri. Ceremonia s-a încheiat cu cântecul Stingerea, cu textul original din perioada interbelică.
Am postat și fotografii de la marșul comemorativ dedicat aceluiași eveniment desfașurat în Ungaria, ocazie cu care militarii și reconstituitorii maghiari au dat onorul și au depus flori și lumânări la monumentul din cimitirul militar românesc din Hajdúböszörmény.