Festival Istoric- Braila, 24-26sept'21

Military History Events

Festival Istoric- Braila, 24-26sept'21

Mesajde eugeniu.burcea » Sâm, 04 Dec 2021 18:10

Asociația Tradiția Militară (aTM) a fost invitată de către Primăria Brăila să organizeze partea de istorie modernă a primei ediții a Festivalului Istoric Brăila, desfășurat în perioada 24-26sep21.
Cu patru zile înaintea evenimentului, cand se inscrisesera deja peste 50 de participanti si toate detaliile organizatorice erau finalizate, s-a decis extinderea evenimentului la istoria antică și medievală; organizarea întregului eveniment a fost atribuita directorului Muzeului Militar Constanța, cu colaborarea Asociației Culturale Tomis. Festivalul a fost rebotezat: Expoziția Istorică “Vladislav I”.
Manifestarea s-a îmbogățit, iar partea logistică a fost bine organizată, dar, ca la orice modificare de ultim moment, au rezultat numeroase dificultăți legate de program, dispozitiv de defilare, prezentare a grupurilor participante. Sperăm să fie corectate la ediția viitoare, prin consultarea celor mai titrate asociații înscrise.
Alături de aTM au participat: Asociația Deutsches Freikorps, Castrum Novis, Cavalerul Danubian, Geto-Dacii din Moldova, Tineretul Ortodox Roman, Asociația Culturală Tomis, Un Concept: Luna, Vulturii de la Calata, Vultus Ignis; au contribuit și Garnizoana Brăila, Inspectoratul de Jandarmi, ISU.
Locația manifestării a fost Parcul Monument, unde fiecare asociație de reconstituire a avut la dispoziție un cort militar mare, unde a expus obiecte legate de propria activitate. aTM a expus obiecte istorice, între care numeroase piese de arheologie (e.g. schije, baionete, embleme, paftale, bucăți și resturi de echipament), și planșe relevante despre obiectul de activitate specific. În fața cortului aTM au mai fost amplasate: mortiere, mitraliere, puști-mitraliera, 2 tipuri diferite de platoșe individuale și 5 tipuri diferite de scuturi de tranșee.
Pe platoul din fața cortului, reconstituitorii de la cea mai titrată asociație din România au efectuat mai multe ședințe de instrucție cu public.
În fiecare zi a avut loc prin centrul orașului câte o paradă a tuturor grupurilor participante. Fanfara a cântat "Treceți Batalioane Române" lângă daci și romani (fară instrucție pentru cadență), aflați în fruntea coloanei, iar reconstituitorii care impersonau pe cei care au trecut Carpații la arme cu frunze și flori erau în coada dispozitivului de defilare, realizat pe principiul cronologic, nu după cel rațional adoptat de către Uniunea Europeană a Asociațiilor Istorico-Militare. Aceasta a făcut ca soldații din epoca modernă să bată pasul de defilare prin turtele lăsate pe carosabil de către caii cavaleriei medievale.
Zilnic au fost programate și demonstrații succesive într-o vale a parcului, mărginită de către o parcare și o clădire modernă (Sala Polivalentă). Aici nu s-a mai adoptat principiul cronologic – epoca modernă a fost programată la ora 1600, respectiv la ora 1100.
aTM și ADF au făcut un mare efort logistic și de instrucție, reconstituind sâmbătă Războiul de Întregire al României (în anul centenar al intrării în vigoare a Tratatului de la Trianon) și duminică al Doilea Război Mondial (în al 80-lea an de la eliberarea Basarabiei) – au fost singurele care au reprezentat câte două epoci istorice. Au fost prezentate ținutele și echipamentul, mânuirile de armă, exerciții tactice, între care scrima cu arma și lupta cu lopata de infanterie, ceremonialuri precum Jurământul Militar și Rugăciunea dinaintea bătăliei, urmate de tradiționalele pentru aTM “Focus-Pocus” și asaltul la baionetă spre public. În încheiere, au fost prezentate simulări de bătălie cu generoase efecte pirotehnice, manevre tactice și răsturnări de situație, care au animat foarte mult atmosfera.
Diversitatea și corectitudinea uniformologică (Grăniceri, Infanterie, Vânători de Munte, Infanterie Marină), amploarea logistică și înaltul nivel de instrucție al aTM au încântat publicul și organizatorii. Totusi, organizatorii au preferat să nu divulge publicului, la prezentările zilnice în rotondă a tuturor asociațiilor participante, că aTM reprezintă România la Uniunea Europeană a Asociațiilor Istorico-Militare, că aTM este singura organizație de profil care a fost decorată de către Președintele României, de catre Șeful Statului Major al Apărării, de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și de către Casa Regală a României.
Acum postăm exclusiv fotografii din prima zi, în care aTM a reconstituit Războiul de Întregire a României. Câteva dintre imagini, realizate de către Cristian Pușcașu, reprezintă alte asociații.
Vor urma ulterioare postări de la acest eveniment, cu alte fotografii.
eugeniu.burcea
 
Mesaje: 703
Membru din: Lun, 03 Oct 2011 18:43

Re: Festival Istoric- Braila, 24-26sept'21

Mesajde eugeniu.burcea » Sâm, 04 Dec 2021 18:59

Prima serie de poze de la manifestare:

Imagine Imagine Imagine Imagine
Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine
Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine
Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine
Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine
Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine
Imagine Imagine Imagine Imagine
eugeniu.burcea
 
Mesaje: 703
Membru din: Lun, 03 Oct 2011 18:43

Re: Festival Istoric- Braila, 24-26sept'21

Mesajde eugeniu.burcea » Sâm, 04 Dec 2021 19:43

A doua serie de poze, unde aTM a reconstituit al Doilea Razboi Mondial:

Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine
Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine
Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine
Imagine Imagine Imagine
eugeniu.burcea
 
Mesaje: 703
Membru din: Lun, 03 Oct 2011 18:43

Re: Festival Istoric- Braila, 24-26sept'21

Mesajde eugeniu.burcea » Dum, 05 Dec 2021 09:23

A treia serie de poze realizate de Cristian Puscasu in prima zi, surprinzand alte aspecte din reconstituirea Razboiului de Intregire a Romaniei :

Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine
Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine
Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine
Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine
eugeniu.burcea
 
Mesaje: 703
Membru din: Lun, 03 Oct 2011 18:43

Re: Festival Istoric- Braila, 24-26sept'21

Mesajde eugeniu.burcea » Dum, 05 Dec 2021 19:08

Ultima serie de fotografii realizate de către Cristian Pușcașu în a doua zi (Al Doilea Războiul Mondial), inclusiv unele ce înfățiseaza activitățile altor asociații:

Imagine Imagine Imagine Imagine
Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine
Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine
Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine
Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine
Imagine
eugeniu.burcea
 
Mesaje: 703
Membru din: Lun, 03 Oct 2011 18:43


Înapoi la Actiuni de Reconstituire Istorico-Militara

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron