Asociația Tradiția Militară (ATM) a participat, la invitația primăriei din Pohronsky Ruskov (Slovacia), la doua ample reconstitutiri de bătălie din perioada Primului și a celui de al II-lea Război Mondial cu un detașament format din 6 membri, echipat în uniforme românești de epocă.
ATM a colaborat foarte bine cu Asociația Deutsches Freikorps, precum și cu reconstituitorii din Târgu Mureș ai Batalionului 23 Vânători de Munte din armata regală maghiară. La reconstituirea bătăliei din Primul Război Mondial au participat aproximativ 100 de reconstituitori, echipați în uniforme austro-ungare, rusești și românești (ATM).
Scenariul, bazat pe prima faza a bătăliei din Valea Uzului, a fost complex, fiind prezentat chiar și un atac al husarilor maghiari.
Publicul numeros a avut ocazia să se bucure de reconstituirea realizată pe un teren vast, cu tranșee, cazemate, tunuri și mitraliere de epocă originale, funcționale.
Reconstituirea operațiunii Südwind, din al II-lea Război Mondial, a fost și mai amplă, la această participând câteva sute de reconstituitori în uniforme germane, maghiare, rusești și românești (ATM). Efectele pirotehnice au fost spectaculoase, fiind realizate numeroase bombardamente ale artileriei și aviației, precum și atacuri la sol a doua avioane Messerchmitt, care au executat picaje până la 10 metri de sol. Acestea au fost urmate de atacurile succesive de infanterie și blindate, inclusiv T34-85 și Stug III, originale și funcționale.
Organizatorii au fost foarte mulțumiți de prestația ATM, declarându-se disponibili pentru viitoare colaborări.