Ziua Portilor Deschise ONCE 21jun14

Military History Events

Ziua Portilor Deschise ONCE 21jun14

Mesajde eugeniu.burcea » Vin, 28 Noi 2014 07:40

Asociaţia Tradiţia Militară a avut onoarea şi plăcerea de a participa, în data de 21 iunie, la manifestările ocazionate de Ziua Porţilor Deschise la Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor. Detaşamentul ATM a asigurat serviciul de gardă de onoare, dar şi demonstratii de reconstituire istorico-militară, atât la Castelul Ţepeş din Parcul Carol, sediul ONCE, cât şi la Monumentul Ostaşului Necunoscut şi Monumentul Eroilor Neamului. În cadrul acestui serviciu, membrii Tradiţiei Militare au prezentat publicului drapelul, uniformele şi echipamentul armatei române din perioada primului război mondial, fiind echipaţi în uniforme de grăniceri, de infanterie şi de aerostaţie. Totodată au fost prezentate exerciţii de mânuiri de armă, un exerciţiu de scrima cu arma şi depunerea jurământului militar, toate conforme cu regulamentele epocii.
Un eveniment inedit a fost coborârea din castel a domnitorului Vlad Ţepeş şi discursul insufleţitor pe care l-a ţinut publicului, eveniment la care detaşamentul ATM a asigurat garda de onoare.
Publicul, aflat în număr mare, atât la castel, cât şi în parc, a apreciat prin vii aplauze evoluţiile Asociaţiei Tradiţia Militară, primind cu mare interes informaţiile pe care membrii asociaţiei le-au împărtăşit celor prezenţi.
eugeniu.burcea
 
Mesaje: 703
Membru din: Lun, 03 Oct 2011 18:43

Înapoi la Actiuni de Reconstituire Istorico-Militara

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron