Forum - Asociația Tradiția Militară

        [size=16]    Spre toamnă certurile s-au întețit și și-au mărit și durata așa că am fost nevoiți să ne despărțim. Eu am luat partea lui Popescu și amîndoi ne-am mutat la Paraschiva Tîrgovișteanu  care era o fetiță bună de măritat, dar Popescu cum era el cam repezit s-a îndrăgostit de o verișoară a gazdei de Filofteia Minciună. În fiecare seară Popescu nostru sosea tîrziu acasă, iar biata fată era necăjită foc.    
            Aveam în regt.  un turc Suleiman Aziz din Medgidia. Turcul pleca seara acasă și de multe ori îl întîlneam dimineața venind în urma noastră dinspre oraș.
            În cele din urmă ne-am cunoscut mai bine și într-o seară ne invită la ei acasă după ce spusese tatălui său cine suntem noi, căci în fiecare zi treceam pe lîngă casa lui. Ne-am dus seara la  Aziz acasă și ni s-a făcut o primire destul de călduroasă, atît mie cît și lui Popescu.
            Casele turcilor n-au paturi si nici scaune. Pe lîngă perete e un fel de prispe mărunțele așternute cu covoare și invitații stau sau tolăniți pe rînd sau cu picoarele strînse sub corp [ch8211]turcește-. Ne-au adus cafele și ne-a întrebat dacă fumăm. Noi nu prea am piceput ce ne-a spus și am dat din cap apobator. Ne-a adus două narghilele mari cam de un metru de lungă fiecare  și ne-a pus și tutun bun turcesc în lulele ca să servim la cafea. Ne-am așezat noi cam tot în feleul lor și am început să vorbim  cu bătrînul care o rupea greu de tot romînește.-

            Atît cafelele cît și narghilele erau din timp în timp aprovizionate de sora lui Aziz, pe care o chema Azise. Era o fată cam de 18-19 ani de o frumusețe rară. Avea o față albă strălucitoare, niște ochi negri ca mura coaptă, niște sprincene subțiri și un păr bogat negru ca abanosul.-
Îmbrăcămintea ei era de un albastru deschis, un fel de combinezon cu șalvari largi și un șnur tot de mătase cu care era încinsă. Eu nu prea mă uitam la fată spre a nu da o impresie proastă părinților ei, dar bietul Popescu se pierduse tot uitîndu-se prin casă numai după turcoaica cea tînără .
            Nu mai vedea pe nimeni , nu mai auzea pe nimeni și prefera să fie lăsat să-și contemple frumusețea. Turcul cel bătrîn a observat privirea lui lacomă după fată și probabil i-a spus să se retragă pe turcește, căci fata [ch8211] cu multă părere de rău- s-a retras pe nesimțite  urmînd ca Aziz, băiatul să ne servească, atît cafea cît și tutun.
            Aceasta a fost prima și ultima viziă la Aziz, căci stricase Popescu toată treaba.-
[/size]

[size=16]             De aici înainte cînd treceam seara pe la poarta frumoasei Aziza ea avea o gaură prin poartă și veșnic ne urmărea. Tîrziu de tot am putut sta de vorbă cu ea mai mult prin semne cînd rămăsesem singur la Medgidia, căci Popescu se mutase la Constanța cu serviciul.
            Am petrecut iarna lui 1920 singur pînă m-am mutat la un bătrîn anume Ion Racu. Avea o casă friguroasă și am tremurat în acea iarnă cît în șapte.

            În primăvară m-am îmbolnăvit de conjunctivită  granuloasă și cam prin 15 Martie am fost evacuat la infirmeria de ochi Basarabeană din Kișinău, pe strada Inzova Nr 2B.

           Credeam că în cîteva zile să mă însănătoșesc, căci nu eram așa grav bolnav, dar eu nu am stat acolo nici mai mult nici mai puțin decî vreo șapte luni de zile căci la o săptămînă după internare am fost chemat la cancelarie și cum acolo era o duzină de nepricepuți în ale scrisului, medicul șef al infirmeriei dr.maior Dinulescu Vasile mi-a lăsat de lucru diverse situații cerute de Corpul de Armată și Dir. Sanitară.
           Mai tîrziu mi-a încredințat  să-i transcriu un tratat de [ch8222]oftalmie  blenoragică[ch8221] pe care l-am lucrat în vreo trei luni.
         
           Acest tratat  era cerut de  C. Parhon [\/b]care pe acea vreme era  Inspector General Sanitar în Basarabia. Pentru ca lucrarea aceasta să poată fi întocmită cît mai concret trebuiau luate date concrete de pe registrul de intrare și ieșire ale bolnavilor dela cel puțin 2-3 spitale și în acest scop trebuia să merg tot eu să caut aceste date. Am plecat la inspectoratul sanitar al Basarabiei și am însoțit pe Do   Parhon în călătoria sa pentru culegerea acestor date. Ajunși la spitatul Costujeni, eu am fost lăsat să culeg datele de care era nevoie pentru întocmirea lucrărei.

          Dar registrele erau scrise în limba rusă și trebuia în translator. În acest scop, un subchirurg, Ivanenco, a primit sarcina să mă ajute la întocmirea statisticei mele,  lucru pe care trebuia să-l terminăm în 4-5 zile, cînd se înapoia domnul Parhon din inspecția făcută în acest sens în partea de sud a Basarabiei.-

        Subchirurgul Ivanenco era un bețiv de 14 carate și rar îl puteam găsi treaz să-mi ajute la lucrări. Pentru că eu nu-l slăbeam absolut deloc s-a gîndit Ivanenco cum să scape de mine și a reușit într-un fel.-

         Spitatul din Costujeni , după cum îmi spusese el în momentele cînd era treaz, se găsea pe o moșie a unei familii boierești de origine franceză: C.Basey, de unde se întreținea actualmente. Familia Basey a fost deportată și alții au luat calea emigrării. O singură fată de 19 ani Nadejda Basey rămăsese fiind trimisă la studii în străinătate și cînd venise acasă nu mai găsise pe nimeni și fusese nevoită să rămînă și să-și conducă ce brumă mai rămăsese din proprietatea lor. Avea casele lor proprietate peste drum de spital și cu foarte puțini servitori: 2 femei și vreo 3 bărbați. Ivanenco a rugat-o pe d-ra Nadyda să-mi ajute în locul lui la culegerea de date și ca să scape și mai mult de mine a trimis și 2 oameni cu toate registrele la D-ra Basey care din plictiseală de inactivitate a primit bucuroasă să facă acest serviciu.-[/size]

[size=16]         Am început în mod serios lucrarea căci era cam întîrziată.
        Lucram într-o zi cît în 4 cu Ivanovo și după o muncă de vreo 4 zile, ba și serile pînă la 10-11 am reușit să termin lucrarea  și trebuia să așteptam înapoierea D-lui Parhon așa cum ne fusese vorba.
Nadejda Basez deși de origine franceză, făcea parte din categoria rusoaicelor frumoase cu singura deosebire că avea niște ochi mari și negrii ca mura iar un păr bogat și negru , lung pînă aproape de coapse.
 
       Din prima zi ne-am împrietenit așa de bine că nu mi-a mai dat voie să merg la bucătăria spitatului să iau masa și nici să merg seara la culcare în camera ce-mi rezervase, mai ales că era nevoie să terminăm lucrarea deja întîrziată, de o muncă care trebuia prelungită și pe noapte.-
O femeie de serviciu mi-a aranjat un pat chiar într-o cameră vecină cu dormitrorul d-nei Basey și apoi seara cînd nu aveam de lucru făceam cîte o mică promenadă prin curtea [ch8222]castetului[ch8221], așa numea ea casele boierești și avea dreptate căci era o clădire de toată frumusețea. [...]

        Întîmplarea aceasta se petrecea prin iunie și tocmai erau niște nopți cu lună plină-
        Ne-am plimbat pînă ne-am săturat vreo 14 seri căci șefii mei nu mai soseau. Și apoi am stat de vorbă cu d-na Basey cu care devenisem prieteni la toartă! Și așa era și cazul. Ea era singură și plictisită de această singurătate, iar eu nu aveam cu  cine să-mi omor timpul cît voi sta acolo. Mi-a povestit Nadejda cum a vizitat în copilăria ei Parisul, Roma, Florența și Napole. Era o fire vorbitoare și știa să povestească frumos dar mai mult ca toate, cînta foarte frumos. Îmbrăcată într-un costum alb, în strălucitul palid al lunei Nadeja părea un înger căzut din înaltul cerului. Mergeam prin parc noaptea și când oboseam ne așezam pe cîte o bancă și atunci începea să povestească crîmpeie din viața ei, așa că trebuia să ai mumai ochi și urechi cînd te aflai aproape de ea. Eu i-am spus din primele nceputuri de prietenie că sunt căsătorit și că am și un copil de aproape 4 ani și-l cheamă Radu.-

       De foarte multe ori aduceam vorba și despre ai mei rămași departe și că îi doresc mult. În cele din urmă ajunsesem pînă acolo unde Nadea- căci devenisem pertu- îmi făcea propuneri casă rămîn lângă ea, iar soției și băiatului să-le dea din partea ei pensie de 600-800 lei lunar, pentru ca ei să aibă absolut tot ce le trebue și să nu ducă lipsă de nimic.
[/size]

[size=16]           Era tîrziu de tot în noaptea aceia cînd mi-a făcut această popunere și-mi aduc foarte bine aminte că i-am răspuns: [ch8222]Dacă ași devenii chiar împărat, eu aș fi așa de nefericit că gîndindu-mă în mărirea mea, eu n-ași simți nici o fericire și ași vedea înaintea ochilor în orice moment o mamă stînd de vorbă cu copilașul ei într-o căsuță simplă și spunîndu-i copilului că a avut și el un tată care l-a părăsit pentru ca să devină împărat.[ch8221]
Atunci eu ași svîrli coroana, ași părăsii tron și mărire și m-ași  duce să trăiesc măcar într-un bordei lîngă aceia pe care-i iubesc mai mult decît orice pe lume.! Nadejda s-a întristat tare și a început a plînge  apoi s-a sculat după bancă mi-a întins mîna și m-a felicitat.
        [ch8222]Îți mulțumesc foarte mult de sinceritatea de care dai dovadă. Eu am constatat aceasta, am vrut șă am eu alături de mine un asemea suflet, dar n-am putut. Ai dreptate!. Acolo departe suferă doi. Și durerea ar fi și mai mare; am vrut să le fur fericirea dar n-am putut, mă las bătută.[ch8221]-
       
         Am mers amîndoi de mînă pe alee și nu ne-am mai vorbit nimic multă vreme. Nadea totuși a rupt ghiața și mi-a făcut o nouă propunere : [ch8222]Eu pînă nu găsesc un bărbat  întradevăr cu suflet nu mă mărit. Mai aștept un an, doi, trei și să ne scriem, poate cine știe cum se întîmăplă ..... și totuși eu aș vrea să fi al meu  și atunci tîrziu.[ch8221]
     I-am promis că-i voi răspunde la scrisori, dar hotărîrea rămînînd așa n-ar mai avea nici un  rost corespondența între noi.      
      Nadea n-a vrut să cedeze nici în ruptul capului și a insistat să consimt la ultima ei propunere și i-am promis.-
      A devenit dintr-o data așa de veselă m-a oprit în drum și m-a sărutat spunîndu-mi: [ch8222]Cît de bun ești și pentru  bunătatea ta vei suferii mult , iar mie mi-e milă ca tine ca de un frate![ch8221]
[/size]

[size=16]            Sosisem aproape de castel și am întrerupt conversația căci aici înaintea noastră un servitor cu o scrisoare de la Ivanenco, în care-mi scria [ch8211] căci nu vorbisem cu el de 10 zile- ca mîine dimineață să fie gata lucrarea că vine d-l insp. gl sanitar să mă ia.
     Era ultima noastră noapte cînd cînd să mai stăm de vorbă și Nadea mi-a propus: [ch8222]Hai să nu mai dormin în această noapte! Cel puțin merit și eu să faci acest sacrificiu[ch8221]. I-am promis și n-am dormit. Toată noaptea am stat de vorbă.- Dimineață am terminat idila și am început să merg cu mașina spre Kisinău, căci sosise de dimineață nu mai șoferul.-
     Mi-a scris două scrisori la Boldești și la una i-am răspuns rece. La a doua deloc, dar fotografia Nadeij Basey am avut-o mult timp în ramă acasă.-
Am rugat pe maior Dinulescu șeful instituției și mi-a dat 30 de zile concediu, iar eu am sburat la Boldești la scumpii mei, pentru care renunțasem la o situație nevisată de mine.-
     
           Prin octombrie am plecat definitiv de la infirmeria de ochi Basarabeană, complet vindecat  la unitatea mea reg. 25 artilerie în Medgidia.
     
            Se schimbaseră multe și mult. Prietenii mei serg. Popescu și Roșu Gh dăsuse[ră] examen de subofițeri și plecară la noi unități. Popescu la Comnd. Terit. al C.5 A Constanța și Roșu la Arsenalul Armatei  București. Nu aveau nici pe departe cunștințele mele în materie de contabilitate, unul fusese numai la registaratură- Popescu Nicolae- iar Radu Gh.  La biroul mobilizărei.
     
           Singur eu lucrasem la casierie, îmbrăcăminte, ad-ția unității și [....]. Ei primeau acum 750 lei pe lună iar eu 105 și se mai uitau și de sus la mine, când îi luam la jar aducîndu-le aminte de ce cunosc ei în funcție de contabilitate, față de mine.-
[/size]

[size=16]            Am rămas singur la Serv. Îmbrăcămintei al cărui șef era adm. Cpt. Teodorescu Gheorghe.
     În fiecare zi aproape căpitanul îmi bătea capul să mă reangajez  în armată. Căci timpurile sunt tulburi și veșnic o să fiu mobilizat, pe cînd tovarășii mei de ieri fiind plot. De ad-ție au perspective de a devenii ofițeri așa cum fusese și el.
     În cele din urmă văzînd că contg.  meu nici  gînd nu este să fie demobilizat căci abia mobilizase contig. 1916, mă reangajez pe timp de un an  cu începere dela 1 noiemb. 1920, ca sergent instructor  cu salar de vreo 570 lei lunar.
     
           Ședeam cu chirie acum tot la Maria Pandea, unde șezusem și la începutul stabilirii reg-tului în Medgidia. Eram singur, Done se demoblizizase iar Popescu  plecase la Constanța prin avansare. Avea o cameră mare, goală și fără pic de căldură. Zilnic îmi promitea că va face sobă, dar de început nici nu era vorba.
     
            Prin decembrie o afurisită de pisiscă rupe hîrtia cu care era cîrpit un geam de la fereastră  și cum eu dormeam cu capul tocmai lîngă geamul cu pricina, m-am pomenit de dimineață cu urechea stîngă înfundată și așa am rămas și pînă astăzi, veșnic cu un țiuit ușor.-
     
            Într-o zi vine o fată a unui oarecare Radu Racu din capătul străzii și stăm de vorbă asupra necazului meu cu camera cu sobă. Aceasta îmi propune să mă mut la ei căci plot.  Ionescu care era chiriașul lor se mută la Cernavodă cu soție cu tot. Necăjit foc pe Pandoaia că nu era deloc activă în vederea sobei, peste cîteva zile m-am mutat la Radu Racu, care era un om cumsecade cu o spujină de copii, dar toți erau mari.-
     Am stat la Radu Racu opt luni pînă am fost mutat cu serviciul la Constanța în urma examenului depus ca subof. Ad-ție cls II.
       
           Examenul avusese loc în Iunie și pe motiv că reușisem întîiul pe Corpul de Armată , Statul Major  a hotărît ca dintre toți elevii să fie alși 5 cei mai buni și să se prezinte la serviciu, urmînd să se intervină la Minister, ca în Decizia de avansare ce urma pe 1 Oct. Să fim repartizați Corpului de Armată. După depunerea examenului a și sosit ordin telegrafic să mă prezint la C.5.A Constanța. Comand. Reg-tului, Colonelul Vera Teodor nu vrea să mă trimeată nici în ruptul capului și ca să încurce lucrurile  raportează că mă găsesc în concediu și îmi și dă drumul pe de altă parte acasă vreo 20 de zile pînă uită Corpul de Armată și cere un altul în loc.
     
          Eu habar de grijă nu am unde voi fi repartizat și plec acasă.  Care însă era partea delicată.
          La depunerea examenului depusesem și un angajament pe 5 ani în armată, lucru care nu convenea nicidecum soției și nici părinților. Intenția noastră a tuturor era să urmez o școală de notari timp de un an și să devin notar în satul meu natal. Acum lucrurile se-ncurcă. După multe discuții merg cu tata la București să-mi retrag actele ce depusesem ca subofițer de adm-ție. Aici mergem direct la Bir. 5 Ad-ție. , spunem cazul unui căpitan de intendență și acesta ne promite să așteptăm puțin că mi le va aduce deoarece nu s-a dat încă Decizie de numire.
[/size]

[size=16]            Mare mi-a fost dezolarea cînd iese căpitanul și ne spune că deoarece sunt al II-lea pe țară, nici vorbă să fie de retragere, dar nici nu ne dăm bătuți  și spunem acolo că motivul retragerii ar fi că eu sunt din jud. Buzău și mă găsesc tocmai la Constanța iar la Buzău am soție și copil.
     Atunci ofițerul stă puțin pe gânduri și-mi ăspunde: [ch8222]Spune-mi în ce garnizoană vrei să te mutăm prin numire la Buzău sau Ploiești[ch8221]-
     Pentru că aveam pe sora tatei, Maria, căsătorită în Ploiești, după o scurtă consultare, am cerut Ploiești. Căpitanul foarte satisfăcut că mă convertise ne întinde mîna  și ne asigură că voi fi pe 1 Oct. La Ploiești.
     Am plecat acasă numai cu atît. Concediul s-a terminat, m-am prezentat la regiment, dar aici mai sosise încă telegrama după mine și bietul colonel necăjit mi-a dat ordinul de plecare la Constanța pe ziua de 15 iulie 1921-
     La Corpul de Armată am fost repartizat la Bir. Organizării  unde era șef maiorul Dobrescu Dumitru, om foarte cumsecade care cauta cu tot dinadinsul să mă inițieze în lucrările organizatorice, dar eu i-am spus drept că nu am de gînd să stau la Constanța și atunci el îmi spune secretul, că  C.5.A va merge în primăvară la Brașov.-
     Nu m-am satisfăcut căci acum visam și noaptea Ploieștii. Cam pe la 22 Sept. M-am mutat cu chirie la o croitoreasă, pe strada Mangaliei și aceasta își pune în proiect planul de a mă converti să rămân la Constanța . Era o sîrboaică destul de frumoasă și energică care nu se lăsa bătută în acțiunile ei cu una cu două .- Dar pînă la urmă n-a reușit.
     Pe ziua de 1 Oct. 1921 apare Monitorul Oastei cu decizia de numire și eu eram repartizat de Minister la Comandam. Div. 13 Ploiești. Șeful de Stat major al C.5.A n-a vrut să-mi dea ordin de plecare și a interevenit să fiu lăsat pe loc, iar acel care era în locul meu să fie trimis la Diviziei 13. Primesc știrea prin elevul Bălășescu D. De la Bir. adjutanturei și rămân dezolat. Cer 2 zile concediu, fug la Boldești, și cu tata plecăm la București, acum direct la ministru instr.publice C.Angelescu, care vorbește la telefon, chiar cu căpitanul intendent care-mi promisese Ploiești.  Îi promite și Ministrului că decizia nu se va modifica și eu voiu primii ordin de plecare.-
     Cu chiu cu vai în dimineața zilei de 9 noiembrie 1921 mă prezentam de sosire la bir. adjutanturei al Div. 13, pe strada Alexandru al II-lea în mijlocul orașului Ploiești.  Un maior înalt, brunet  și uscățiv Oghină Gheorghe, mă primește cu un zîmbet părintesc, îmi întinde mîna și-mi spune să iau loc la birou căci cu actul meu de prezentare va merge la Șeful de Stat Major și voi rămîne chiar la acest birou, aici am rămas 2 ani și jumătate pînă cînd am trecut la bir. org. și instr. Numai vreo cîteva luni.-
      De acum îmi iau în primire o  parte din lucrări, alta o avea plot. Ad-ție Cernat Gheorghe de fel din Cîineni, R.Sărat, iar peste vreo lună ne vine și un subșef  de birou civil.  Petrescu Constantin, tovarășii mei de muncă pe un timp destul de lung.-
     Cu locuința rămîn la mătușa mea Maria pe Str. Tîrgșor  108 al cărei soț Tănase Petrescu era agent de portărei  pe lîngă trib. Prahova.  Acum mai aveam acasă și al doilea copil Dumitru, născut încă din decembrie 1920. Am fost nevoit să stau un an întreg singur la Ploiești.
[.....]
[/size]

[size=16]            Dar eu atunci mă gîndeam la altceva mai bun de făcut, să-mă înscriu în particular la liceul Petru și Pavel din Ploiești și să învăț pînă cînd nu voi mai putea.
     În anul cît am stat la mătușa mea n-am putut face nimic cu învățămîntul căci în fiecare seară trebuia să-i ajut unchiului Tănase la scrisul procedurilor și aceasta dura de multe ori pînă la orele 12 noaptea.-
     Mai trebuia să plec din 2 în 2 săptămîni pe acasă. Plecam sîmbăta după masa și luni dimineața era înapoi- Trambalare și surmenaj, grijă și necazuri.-
      [.....]      
La vreo săptămînă Lt. Colenel cu [....] a venit pe la Divizie și văzîndu-mă pe mine la birou, a întrebat pe maiorul Oghină dacă sunt căsătorit și acesta i-a confirmat, și a întrebat pentru ce se interesează, iar ofițerul a spus că numai atît [ch8222]vrea să știe[ch8221]. De aici încolo ofițerul era foarte atent cu mine la salut.
     Maiorul Oghină era un ofițer distins, cult și manierat, de un calm exagerat, soția lui era fica celui mai mare fabricant de pînzeturi din țară Stan Rizescu, din Tîrgovite. Cînd pleca maiorul la Tîrgoviște ne întreba ca o mamă pe copii ei: [ch8222]Ce să vă aduc de la Tîrgoviște[ch8221]; Cernat care știa obiceiul îi dădea o listă întreagă și apoi venii și la mine și la Petrescu, dactilograful nostru și dascăl la biserica Sf. Nicolae. Ne aducea toate pînzeturile scrise, la prețul fabricei cam ½  din prețul pieței.
[/size]

[size=16]            Bun om ca maiorul Oghină se găsesc foarte rar. Nu numai la Tîrgoviște avea el să ne servescă cînd pleca!. Mergea la Rîmnic S. Ne comanda coșuri mari de rufe, la Tîrgșor la penitenciar, perii, frînghii de rufe  și cîte și mai cîte, pe preț de nimica toată căci el le comanda pentru el.-
     Adeseori venea în biroul nostru se așeza pe unul din scaune și ne mai întreba ce mai facem. Ne invita să ne mai lăsăm lucrul și apoi începea cu glasul său domol, liniștit să ne povestească ! Și știa așa de frumos să ne zugrăvească momente din viața sa, că nu te mai săturai ascultîndu-l.
     Deși noi eram destul de muncitori și  harnici, pricepuți în toate lucrurile biroului adjutanturii. Venea cu un uraf. de corespondență, îl lăsa pe birouri și ce ne aparținea nouă, îl și dădea la lucrat- mie și lui Cernat- care le conceptam și le dăm lui Petrescu, la mșină, și cînd acesta era aglomerat mai scriam și noi corespondența care se înapoia, și cînd prezenta corespondența la Statul Major, era și lucrarea întocmită astfel ca o corespondeță primită dimineața la orele 9, la orele 11-12 se semna și pleca în aceiași zi. Felul de a lucra al maiorului Oghină îi plăcea mult colonelului Nițescu Grigore, Șeful  de Stat Major  al Div, 13, care era de o punctualitate exagerată.-
     Din memoriul său pe care mi la dat Generalul Popescu Ioan să scot copie am văzut toată viața acestui valoros ofițer. Își făcuse stagiul de 2 ani în armata germană și era notat elogios de toți ofițerii superiori germani.-
     Eu și Cernat la fiecare epocă a mutărilor făceam rapoarte de mutare. Eu la Buzău și Cernat la R. Sărat.  Odată mă chiamă în cabineul său. Pe masă avea raportul meu de mutare și mă întreabă dacă vreau eu să mă mut la Buzău, că el a măsurat pe hîrtie și a văzut că locul meu natal este departe deopotrivă cît de Ploiești și de Buzău.[/size]

[size=16]           I-am îndugat eu ceva acolo cîteva, dar colonelul Nițescu ne se lăsa dus.  La chemat și pe Cernat și acesta iarăși  a motivat mutarea întrucîtva.-    
          Colonelul ne-a spus răspicat: [ch8222]Este a 4-a oară cînd vă faceți rapoarte de mutare și ministrul nu vă aprobă. Ei acum să vă spun misterul. Eu mă duc la Minister și intervin să nu vă mute, deși de aici vă dau aviz favorabil. Nu mai vreau acest joc  Cît voi fi eu șef se Stat major, nu ași avea plăcerea să va mutați dela mine. După ce plec eu apoi plecați și voi. Luați-vă rapoartele înapoi și vedețivă conștiincios de treabă ca și pînă acum[ch8221]. L-am salutat , ne-am luat rapoartele și am plecat din birou, după ce am cunoscut cauzele nemutării noastre de la Dizizie.-
     În toamna anului 1922 mi-am adus soția și cei doi copii la Ploiești și ne-am luat o casă cu chirie la Georgescu, legător de cărți, de pe strada Mihai Bravu [nr] 119.-
           Radu era de 7 ani și l-am înscris la școala [ch8222]Al. Scorteanu[ch8221] din Ploiești în apropierea comandamentului Div. 13. Într-o zi n-a mai vrut să meargă la școală și s-a pitit după cotețul porcului. A doua zi iarăși.  Nu vrea să învețe carte. A trebuit să-i dau o mamă de bătaie ștrașnică și n-a mai lipsit dela școală.
          Am stat la Iorgu Georgescu  aproape un an. În toamna anului 1923 s-a născut al treilea copil  Ion, iar eu m-am mutat tot pe Mihai Bravu, mai înspre barieră.
     A venit dela Boldești și fratele meu Neagu și-a luat serviciu la Soc. Romîno-Americană. Locuiam într-o singură cameră și ieșeam și eu șu Socilea pe aceiași sală. Cît am stat aici am trăit într-o perfectă înțelegere cu această familie care avea un singur copil Ioan de vreo 2 ani.
[/size]