In memoriam

[mirel]

        [size=16]  Eu eram tare slab. După boala aceasta însă aveam o poftă de lup la mîncare, dar nu prea aveam ce anume, decît porția caldă de la cazan.
Pentru că veneam mai înainte de a se da masa trupei  bucătarul îmi dădea o porție și mai mare și mai groasă, probabil că vedea și el că e cazul.

           Notarul de la Păntălavești nu era din localitate și nici primarul. Cel dintîi era din Negrești și nu venea decît odată pe săptămînă iar cel de-al doilea era din Ștefan cel Mare, avea vreo 200 de oi și nu venea decît de 2-3 ori săptămînal.

          Numai noi telegrafiștii eram în permanență la primărie. Dacă m-am împitenit cu cei de la Dep. Mobil și mă pricepeam mai bine ca ei să primesc cîte o notă telefonică, să-o scriu și să-o transmit la unitatea lor, apoi ei imi aduceau cîte o pîinișoară-lipie dela unitatea lor  iar primarul pentru serviciile de ai scrie actele de naștere în locul notarului îmi trimitea ori de cîte ori aveam nevoie [ch8211] și aveam cam des [ch8211] cîte o oală de 4-5 Kg de lapte de oi. Trimiteam pe Costache și mîncam tovărășește.  E r la orasu ala

         Într-o lună de zile aproape nu mă mai cunoșteam asa de bine mă îndreptasem. Dimineața mă plimbam pe răcoare, căci venise primăvara și lunca Bîrladului e foarte frumoasă. Două ore rătăceam prin luncă căci nu aveam ce face apoi mă pregăteam să mă duc la masă, dar mai multe ori îl trimiteam pe Costache.      Dar lucrurile n-au mers așa mult timp!

        Nu știu de unde capăt o mamă de rîie căprească și sînt nevoit să las pe Costache șingur și să vin la infirmerie.
        Tocmai atunci  se ivise tifosul exantematic și căzuse bolnav și medicul plot. Ghenov. Cine era mai în stare să țină o mică [indescifrabil] a infirmeriei din Brăhășoaia.[/size]

[mirel]

      [size=16] Cade această sarcină pe capul meu mai mult din cauză că eram pe la infirmerie cu prăpădita aceea de rîie, de care am scăpat în vreo 5 zile dar apoi la telefon nu m-am mai întors și am rămas cu administrația infirmeriei, chiar și după însănătoșirea plot. sanit. Ghenov.

       La infirmerie am trăit foarte bine. Nu aveam nimic de făcut Dimineața mă sculam cînd voiam și îmi făceam bonul de alimente, luam un soldat sanitar și plecam la aprovizionare  să-mi primesc alimentele pe ziau respectivă.
      Norocul însă își schimbă pasul și la 15 iunie, sosește la P.S ajutorul comandantului  de regiment  Lt. Colonel  Paștie Gheorghe și mă cheamă de la infirmerie, să iau în primire vreo două vagoane de efecte și harnașament, iau încă vreo 2-3 cu mine  și să plecăm la partea activă.
Am plecat la gară, am primit tot ce trebuia la P.A și după 24 de ore ajungem la gara Scînteia, debarcăm, dăm în primire la ofițerul cu îmbrăcămintea și eu sunt repartizat la Bateria II din Divizionul I al Regimentului 25 Artilerie.
     
      Aici găsesc pe vărul meu caporalul Marin Ion și pe plot. major Mușat Gheorghe care din două vorbe mă repartizează ca furier de baterie.  Aici furierul cel vechi  Pencovici David,  un evreu de prin Bacău, nu mai putea să stea la cancelarie și urma să fie repartizat ca telegrafist pe front.  Dar Pencovici David deși primise ordin să mă inițieze în aceasă sarcină, n-a făcut-o nici în ruptul capului.
Comandantul bateriei Cpt. Popescu Gheorghe îl trimitea cam des în delegație pe la Bacău și acesta venea încărcat de pachete cu alimente care mergeau la căpitan și la major.

     Totuși eu am rămas la baterie  deși nu eram pus să lucrez nimic.
     Cam pe la 20 iulie într-o dimineață mă scol și ies în fața bordeielor căci eram instalați într-o pădure și în bordeie de cîte 10 soldați.

     Îmi vine să mă uit în lungul drumului. Departe cam la un Km se vede un militar venind spre bordeieile noastre. Nu știu de ce dar eu îl aștept și nu l-am așteptat zadarnic.
     Era tata!
[/size]

[mirel]

      [size=16]  De la Regimentul 75 Infanterie batalionul de internați își luaseră concediu de 10 zile, plecase să-și găsească 2 copii ce-i erau retrași în Moldova. Așa suna ordinul său de serviciu.  Venise pe le Băhășoaia și de la P.S îmi luase urma. Am stat cu tata de vorbă vreo patru ore. I-am povestit toate pățaniile mele și apoi a trebuit să plece  să-l caute și pe fratele meu mai mic  Neagu, care de fapt a rămas în teritoriul ocupat de inamic.
       
        Mi-a lăsat 120 de lei pentru diverse cheltuieli  și apoi ne-am despărțit. Îmbătrînise mult. Tata care cu un an înainte nu avea un fir de păr alb, încărunțise. Ne-am întrebat ce am mai aflat de pe acasă și tata m-a încredințat că la plecarea din Urziceni a trecut pe acasă și a instalat-o în casa cea nouă pe Ilinca, contrar dorințelor mamei, care nu voia aceasta nici în ruptul capului. Mi s-a luat o piatră de pe inimă știindu-mi soția în paza părinților ei care erau la doi pași de noua mea locuință și cu băiatul Radu.

       Mi-a făcut cu toate acestea și un rău venirea tatei. Multe nopți am stat de veghe neputînd dormii din cauza gîndului pribeag ce sbura la ai mei, la soție și copilaș. Vășnic îi visam noaptea și un ochi îmi rîdea de bucurie iar  altul îmi plîngea, cînd îi știam sub ocupație și fără nici o speranță că vom scăpa din acest uciigător război.
     
      Căpitanul Pencovici și plot. major au aranjat oridinea de bătaie  a bateriei și eu mă văd telefonist la observator în locul lui Pencovici.

      Prinsesem într-o seară în fața bateriei în crîmpei de discuție a lui Pencovici cu Cpt. Popescu:
[ch8222]Domnule Căpitan, eu sunt bolnav am bătaie de inimă Dle  Căpitan, nu pot merge căci am reumatism la picior, să-l punem pe Nica în locul meu pe ordinea de bătaie.[ch8221]

     Căpitanul cam bombănea, nu se auzea deslușit ce-i răspundea iar eu habar nu aveam unde am să fiu repartizat în ordinea de bătaie.

     În ziua de 2 august 1917 regimentul îmbarcă în gara Grajduri cu direcția Mărășești. Acolo luptele se bănuia că vor fi aprige. Generalul Mackensen se hotărîse să ajungă în trei zile la Iași, iar noi trebuia să mergem și să-i împrăștiem intențiile.
[/size]

[mirel]

   [size=16]     A doua zi pe la orele 2 am debarcat în gara Tecuci și seara am dormit în bivuac iar în zori de zi eram în drum spre satul Țepu.
        Toată noaptea plouase cu găleata. Bubuiturile de tun n-au contenit nici-un minut. Nimeni n-a închis un ochi. Am trimis cercetași înainte spre a ne anunța în cazul în care nemții vor rupe frontul și noi să putem lua măsurile de apărare.

        Se retrăgeau într-una trupe de infanterie, Începuse să apară semnalimentele?, veneau răniți ușor pe jos.
        Treceau ambulanțele spre posturile de comandă, iar noi mergeam înainte. Nu întrebam pe nimeni de ce se retrag.  

        Nu aveam voie să întrebăm. Nu aveau voie să ne răspundă.
        Trist convoi înainta, trist convoiu se retrăgea.[\/i]
[\/b]

       La orele 10 eram în satul Braniștea. Era o grădină mare cu pomi și aici am tras și camuflat tunurile din cauză că apăreau avioanele [inamice], care cercetau spatele frontului. Seara am dormit în Braniștea, dar a doua zi pe la orele 2 după masă primim un ordin să plecăm imediat și să ocupăm poziție de tragere la Mărășeșeti. Cînd asfințea soarele  tocmai treceam Siretul pe un pod de vase și ne- am îndreptat spre pădurea Pădureni, unde am și ocupat poziție de tragere.

      Dimineața ne cheamă căpitanul Popescu  pe toți telefoniștii ne arată ce avem de făcut și noi începem să depănăm firul telefonic spre gara Mărășești. Era o clădire solidă și noi ne-am instalat în podul gării și am și făcut regulare de tragere. A fost o zi liniștită. Numai spre seară au explodat vreo 80 de proiectile cu gaze în spatele gării Mărășești.

     Seara mă găseam în podul gării cu toate aparate optice lîngă mine și [împreună] cu locot. Enăchescu Gr., observatorul bat. I-a la a doua fereastră.
Aveam tunuri de 75 mm noui  renovate cu tragere lungă.
[/size]

[mirel]

     [size=16]  Locot. Enăchescu mă scoală pe la 11 noaptea și-mi arată prin gura podului cît teren am de observat. Pe la 1 a.m. am văzut o rachetă roșie că se ridică din tranșeele nemților și după ce face o traiectorie colosală se îndreaptă spre tranșeele noastre. Urmează încă două rachete albastre și apoi pe întreg frontul încep să sboare rachete  albe făcînd o lumină  ca și în miezul zilei.  Infanteria germană a ieșit la atac  iar ai noștrii s-au retras prin șanțurile de comunicație. Pe tranșeele noastre cade o ploaie de proiectile de toate calibrele. Un adevărat Iad. Artileria noastră deschide foc și execută tragere de baraj pe linia de tranșee inamică care era acum ocupată de rezerve căci prima linie de bavarezi? era deja în tranșeele noastre.

        Priveam din podul gării așa cum înaintea mea s-ar fi desfășurat un film.
Atît știu că am comunicat să tragă toată bateria că inamicul înaintează spre tranșeele noastre pe șapte rînduri. În curînd nu se mai văzu nimic decît fîlfîiri de rachete, explozii de bombe și fum. Eu nu m-am mișcat din loc căci riscam să fiu omorît, deoarece inanteria dușmană înaintase pînă aproape de gară.

       După o oră și jumătate de bombardamente a încetat deodată și din partea nemților și din partea noastră. Era aproximativ 230 -3 cînd s-a întîmplat aceasta iar la ziuă nu se putea observa că s-ar fi întîmplat ceva, căci toți morții și răniții au fost ridicați și transportați în spatele frontului.
Au mai exista atacuri înverșunate de noapte cîteva zile dar nu așa de putenic ca cel din 6 august. Aici la Mărășești bateria noastră a avut un mort pe Capr. Jecu Ruse și rănit pe serg. Christache Stelian, ambii telefoniști și tovarășii mei de serviciu.[/size]

[mirel]

     [size=16]  În noaptea de 15- 16 august  am scos de pe poziție deplasîndu-ne  mai spre Varnița întrucît inamicul întenționa să spargă frontul mai în sus prin munți și să ne cadă în spate. Pe la orele 2 eram așezați alături cu rușii în dreptul satului Păunești și am făcut pînă seara regulări de tragere.  Se vedeau departe Odobeștii ocupați de inamic.

       După 24 de ore am schimbat poziția deplasîndu-ne tot mai spre munți în Poenile Popii. Aici am avut ocazia să o văd pe eroina Ecaterina Teodoroiu, moartă în fruntea plutonului la atac în noaptea de 20-21 august. Tot aici bateria noastră a lovit o casă de pădurar și aici a rănit mortal pe Lt. Colonel Paștiu, care-si alesese greșit observatorul. Am stat pe poziții pînă la 29 august cînd ne-am înapoiat iarăși la  Mărășești ocupînd o poziție ceva mai spre satul Diocheți, pe valea Zăbrăuțiului sec.

      Aici am început să ne săpăm bordee cu credința că vom ierna în acel loc. Am mai suferit cîteva bombardamente  pînă la 21 noiembrie 1917  cînd s-a încheiat armistițiul de 70 de zile.
Ne-am retras de pe front și am urcat în sus pînă la Roman, deplasîndu-ne în satul Dulcești unde am cantonat timp de o lună. Ne-am înapoiat din nou spre front, am venit pînă la Bacău și de aici prin Piatra-Neamț ne-am îndreptat spre Tulejhes?. Am așezat pe poziție în fața satului Gura Bradului dar nu am stat decît cîteva zile căci am primit ordin să ne retragem. În drum spre Piatra Neamț am aflat că pe ziua de 5 martie. Armata noastră va fi demobilizată, rămînînd numai trei contingente sub arme: 1916, 1917, 1918, iar conting 1915 să mai rămînă încă o lună mobilizat.

      În satul Traian era cantonată bateria noastră a II iar Regimentul 25 art. În satul Slobozia. Am lucrat în noaptea de 4-5 martie fără să închid o secundă ochii la demobilizarea tuturor oamenilor afară de cei de care s-a vorbit mai sus.
Acum iarăși eram bun pentru funcția de furier  al bateriei dar eu nu m-am lăsat pînă nu le-am tras chiulul și iată cum.-
[/size]

[mirel]

      [size=16]  În dimineața zilei de 10 martie vine căpitanul cu plot. major Mușat  și plot Dumitrache în casa unde aveam cancelaria bateriei. Începuse să moară caii de trupă și le întocmeam procese verbale împreună cu medicul veterinar și căpitanul Popescu îmi spuse între altele să: să nu-i încurc [ch8222]registrul de ad-ție că mă dă cu capu de toți pereții[ch8221].  Eu m-am necăjit rău de tot și după plecarea lor de acolo // șoptea plot major că nu mai stau la cancelarie. Dar înlocuitor nu aveau. Și majorul rîde și înjurîndu-l printre dinți pe căpitan  îmi spune să n-am nici o grijă.

        După vreo oră eram chemați toți furierii la cancelaria reg-tului să copiem  [ch8222]ordinul la raport[ch8221]. Aici întîlnesc pe serg. Diamandi, secretar la [ch8222]ordine de zi[ch8221] la cancelaria reg-tului, care-mi propune să vin în locul lui ca secretar, căci el fiind conting. 1915 urmează să dreseze pe cineva spre a-l lăsa în loc ca secretar.

        Eu am primit propunerea și  după ce mi-am terminat de scris ordinul la raport am plecat la baterie.
        După vreo 3 ore vine un agent al bateriei noastre caporarul Valerie Pavel cu un ordin prin care eram mutat în bateria VI a  Stat Major  și repartizat ca secretar la cancelaria reg-tului. Iată-l pe căpitan val-vîrtej cu o falcă[ch8217]n cer și alta pe pămînt, plîngînd aproape, de necaz că [ch8222]cine mă cunoaște pe mine la regiment ?[ch8221] Eu îi răspund că eu nu cunosc pe nimeni. Atunci căpitanul mă sfătuiește să fac [ch8222]pe prostul[ch8221]și să nu scriu decît foarte rău, ca să fiu înapoiat bateriei. Dar eu atît așteptam. Plec de dimineață spre regiment, dar mă abat și pe la comandantul divizionului maior Petrescu Constantin, care ținea foarte mult la mine șă-i spun cum stau lucrurile. Maiorul era  culcat, m-a primit în casă și-mi spune să rămîn la regiment căci peste cîteva zile va veni și el ca șef al biroului mobilizare.
[/size]

[mirel]

       [size=16]Am plecat la regiment și mai hotărît de a rămîne, mai ales că voi avea  șef  pe maiorul Petrescu. Locot. Samarian Gh. imediat a dat ordin să mi se schimbe hainele. În 2-3 zile eram mare [ch8222]ștab[ch8221] la [ch8222]ordine de zi[ch8221] iar peste 15 zile am fost avansat caporal - 1 aprilie 1918-

       Acum venea majorul Mușat să mă roage cu cîte ceva. Nu avea cîte-o situație zilnică bine întocmită și vrea s-o modifice. Căpitanul de asemenea venea văicărindu-se că i s-a luat furierul pe care l-a pregătit atîta timp, dar pînă într-o zi cînd i-am tăiat-o răspicat: [ch8222] N-am fost bun de furier și nu m-ați  pregătit Dv  căci m-ați trimis telegrafist pe front în locul lui Pencovici[ch8221]
       De atunci n-a mai avut gură să mai spună nimic și m-a lăsat în pace.

       Am stat în Slobozia. Rosnov. La Statul Major al reg-tului de la 15 martie pînă la 1 iulie. La cancelaria reg-tului ne găseam numai 4 scribi.
       Eu la Cassierie cu redactarea [ch8222]ordinelor de zi[ch8221], Popescu  Nicolae ctg. 1917 la registratură și Done Dumitru ctg. 1916 la bir[oul] mobilizării. Toți trei eram buzăeni. Popescu Nicolae care venise de la P.S era din comuna Clondiru? Și avansat sergent.
       Popescu Nicolae ședea în gazdă  la o femeie săracă și văduvă în apropierea cancelariei reg-tului, ce se găsea instalată în casele unui oarecare bogătan, Rotaru, iar eu cu Done ședeam nițel mai departe la o fată cam bătrînă și tare prostuță anume Tasica.

       În timpul acesta a mai venit și tata pe la mine căci deși cel mai vechi contingent 1892, n-au fost demobilizați decît la 1 iunie 1918.
       La biroul mobilizării ne-a venit și maiorul Petrescu Constantin  ca șef, aducînd și un ajutor pe plot. major Gurgu Oprișan, care avea o ocupație cu totul deosebită, de a-și răsucii mustățile căci cu condeiul era tare certat . Nu-l putea ține în mînă.
[/size]

[mirel]

     [size=16]   Aici la Slobozia a început serviciul de zi . Cîte un plutonier-major  ofițer de serviciu și ajutor cîte un furier dintre noi.
        La bateria VII e era un plot. major tare încrezut  Trifan Gheorghe  cu care am avut cîteva neplăceri.  Întotdeauna trimitea situația zilnică greșit întocmită, mi-o cerea înapoi prin furierul său  Niță Anghel și de multe ori nu mi-o mai înapoia.

      Într-una din zile mă cheamă colonelul Ioanid Nic. În cabinetul său și-mi spune să nu mai dau ordine de zi de ștergerea din controale a cailor pînă nu-mi vine și procesul verbal  al veterinarului constatator că calul a murit din cutare cauză, iar situațiile să nu le mai dau înapoi la baterii, căci le modifică, cer ordine de zi false  etc.

         Eu am căutat să respect ordinul comand. De regt și cînd a mai trimes cineva furierul după șituații nu le-am mai dat. Plot. major Trifan  a trimis după situații  pe Niță și nu i-am mai dat. Cînd a venit ca ofițer de serviciu, mi-a pretindat că de cîte ori vorbește cu mine să mă scol în picioare și cum eu eram destul de ocupat de cîteori intra ofițerul de serviciu Trifan își făcea intenționat vorba cu mine spre a mă sîcîi. Dela un timp nu prea  m-am mai sculat și începe să mă insulte. Eu îi raportez maiorului și acesta-mi spune  să nu-l mai primesc în cancelarie . Cînd a mai venit maiorul Trifan  eu l-am poftit afară și el mi-a făcut raport cerîndu-mi pedepsirea, dar s-a ales cu trei zile de arest dela șeful bir.mobi. și m-a lăsat în pace.

       Pela începutul lui iulie regimentul nostru primește ordin să plece la Chișinău, noua sa garnizoană. Am îmbarcat și după o saptămînă de mers am ajuns la destinație, în cazărmile de la Buicani, un sătuc alături de Kișinau.
Aici ne aștepta o muncă titanică. Cazărmile fusese complect devastate  la plecarea trupelor rusești.      
        Nu aveau uși și nici geamuri.
        Eu și cu Popescu ne alegem o cămăruță întunecată alături de cancelarie, ne facem rost de o sobiță de fier  și dormim amîndoi într-un pat, pe tot timpul cît am stat în Kișinău.

        Prin luna August, șeful bir. mobilizării era maiorul Dumitrescu Ioan și ne avansează cam înainte de termen pe mine și pe Popescu la gradul de sergenți.
Done Dumitru nu știu cărei împrejurări se duce prin oraș pela locuința colonelului, cu diferite  situații și corespondență și aici găsește o basarabeancă tînără cu care se împrietenește prea tare așa că în fiecare noapte Done dormea în oraș.

        Dimineața cînd noi intram în cancelarie îl găseam venit din oraș, alte dăți venea mai tîrziu și începea să ne povestească crîmpeie din timpul petrecut la drăguța lui.-
De sărbătorile Crăciunului am căpătat 8 zile concediu să merg acasă. Lipsisem 2 ani și trei luni din Boldești și la sosirea în gara Mizil noaptea, nici nu mai știam parcă drumul spre casă.
[/size]

[mirel]

       [size=16]   În sfîrșit sosesc și găsesc soția și băiatul mărisor [ch8211] pe Radu- sedea lîngă sobă și se juca cu cîteva cutii de chibrituri. Nu m-am putut împrietenii cu el cele 3-4  zile cît am stat acasă și veșnic ne-am certat. Radu mă înjura și-mi spunea să plec din casă. Desigur că noi făceam haz  pe chestiunea aceasta ba chiar îl  necăjam, glumind cu maică-sa.-
         
          Am găsit bine acasă. Dar îmi luase doi boi și o vacă armatele de ocupație.
Tata era tare îmbătrînit și amărît. Toată agoniseala noastră de ani de zile, rămasă pe mîna mamei se irosise. Mama era o femeie tare neglijentă, deși avusese ca ajutor pe Neagu fratele meu mai mic, care nu se refugiase în Moldova.

          Cînd mi s-a împlinit concediul eu mi-am luat cam multă provizie de acasă, carne, cîrnați, suncă și pînă la gară m-a dus fratele Neagu bagajele, mi-a povestit multe din suferințele lui și de atunci am început să nu mai am pentru mama dragostea de pînă atunci.  Mama se purtase prost  cu soția ba chiar și cu copii ei. Și acesta era motivul meu cel mai puternic de a mă răcii cu ea.-
Scrisorile mele dese pînă atunci, au devenit mai rari și mai reci și în ele discutam mai mult cu tata și cu frații mei.-

          Acum încep  o corespondență  mai mult  cu ai mei de acasă, cu Ilinca și cu Radu. Aceștia mă interesează mai mult, grija lor mă muncește și nici nopțile nu mai pot dormi, gîndindu-mă mereu la eliberarea mea căci deacum termenul nostru se cam împinise.-

          În primăvare lui 1919 porneam spre vechea garnizoană Medgidia și sărbătorile paștilor ne găsesc îmbarcați în portul Reni.-
Eu capăt vreo 5 zile concediu, mă reped pe acasă și apoi mă înapoiez direct la Medgidia unde sosise deja.-
          Aici începem viața de cazarmă. nici nu mai este vorba de mobilizare. Trupele noastre intră în Transilvania, o ocupă și merg pînă la Budapesta.-
Noi nu ne-am clintit de loc. Ședeam în gazdă în oraș la o femeie [...] Pandrea. Toți trei: eu, Popescu și Done. Aveam toți o cameră cu 2 paturi. Eu dormeam  singur iar Popescu dormea cu Done.- Erau sub arme contig. 1916-1917, 1918-1919 și venise și 1920.

          Iarna am petrecut-o cam prost. Nu erau lemne la Medgidia ci numai tizic. După război sosise sărăcia cu neajunsurile ei. Seara Done și Popescu mai întîrziau prin oraș pela poarta vre unei fete, iar Sărbătoarea pe la baluri. Acestea după război se țineau lanț. Lumea și în special tineretul era dornic de petreceri.
          De multe ori pela bal camarazii mei se certau pe socoteala fetelor și venind acasă o atîțau și mai mult așa că eu eram nevoit să primesc în patul meu pe vinovat  care nu voia să mai aibă nici în clin nici în mînecă cu celălalt. Dimineața în drumul spre cazarmă trebuia să-i impac.-[/size]