In memoriam

[mirel]

[size=16]Printr-un mare noroc am intrat in posesia unui manuscris, al unui ostas ce a participat la Marele Razboi. Va invit sa ii cititi cele  cateva randuri , care contureaza o viata, o existenta asa cum a fost, cu toate neajunsurile, dramele dar si placerile vietii din acele tragice momente.

Multumesc pe aceasta cale doamnei Buzeteanu Violeta pentru tot sprijinul acordat

[....]

         De multe ori m-am gîndit să las urmașilor mei cîteva însemnări asupra familiei noastre, dar preocupările zilnice m-au derutat în așa fel că abia acum în al 29-lea an al vieții mele încep să scriu ceva fără pretenția că voi face altceva mai mult decît simple amintiri, din copilărie, tinerețe și maturitete.
Primele însemnări vor fi: originea familiei noastre auzită dela părinți, în nopțile lungi de iarnă și voi întrebuința exact așa cum le-am auzit, vocabularul unor țărani muncitori în vremea lor.
     Voi căuta să fiu cît se poate de obiectiv și pe linia devărului, întrebuințînd și arma criticei și autocriticei acolo unde va fi cazul.
     Mă voi servi de acte și documente asupra timpului cînd s-au petrecut faptele fără a face însemnări de „memorii” care ar plictisi pe cititor, dar totuși voi face o înșirare cronologică a evenimentelor.

Boldești, 1 aprilie 1925
[/size]

[mirel]

[size=16]Auzite de la alții.
     Am venit pe lume în primele zile ale anului 1896. [....] venind pe la nepoți, s-a oferit să boteze el pruncul și să-i pună numele tatălui său, Ene, și astfel tatăl meu declară la ofițerul stării civile din comnuna Boldești, plașa Tohani, Județul Buzău, pe al doilea copil , de sex bărbătesc [ch8211]Ene, Născut la 21 ianuarie 1896, fiul lui Trandafir Nica de ani 26 și al Rada(născută Vasile Ene) de 25 de ani. Se legalizează venirea mea pe lume cu acest nume....

[....]

[/size]

[mirel]

[size=16]Răsboiul mondial 1916-1918
[\/b]
          Războiul mondial a isbucnit la 28 iulie 1914, între Statele Antantei, Anglia, Franța și Rusia la care s-a adăugat și Serbia, Muntenegru și Belgia iar pe de altă parte Puterile Centrale. Austro- Ungaria și Germania.
         
         Ulterior s-au  angajat în acest conflict  Turcia și Bulgaria (10 septembrie 1915) de partea Puterilor Centrale și Italia (23 mai 1915) de partea Antantei.
Pretextul războiului a fost atentatul de la Sarajevo, în care a căzut asasinat prințul moștenitor al  Austro-Ungariei, de mîna unui naționalist sîrb.
         
         Cauzele reale ale războiului, pregătit timp de decenii trebuiesc căutate în înăsprirea extremă a luptelor între țările imperialiste pentru împărțirea lumii.

         Țara noastră este un cîmp diplomatic în care reprezentanții forțelor de luptă caută sa-și asigure poziția, pe care țara o va adopta prin tratative și propuneri teritoriale în dauna vecinilor angajați în luptă.
         La începutul lui 1916, englezii reușesc să încheie un contract pentru 80 mii de vagoane grîu și alte cereale, plătibile în aur efectiv, acceptat mai mult pentru a da impresia Aliaților că guvernul romîn e imparțial.
         
         Se încep concentrări și internării în lagăre a streinilor aflați în țara noastră și tata fiind contig. 1892 a fost concentrat la un asemenea lagăr în satul Manasia, lîngă Urziceni, unde era și Cercul  nostru de recrutare. A fost un an bogat în cereale și noi am adunat depe cîmp aproape toată recolta semînată. Prin Iunie am angajat la lucrările de tîmplărie ale casei mele pe unchiul Codin Stanharcu de la Fulga și un alt tovarăș al lui și prin iulie reușește să vină și tata acasă deconcentrat.

         În noaptea de 27 August 1916 se declară mobilizarea. Ministrul nostru plenipotențiar din Viena declară război Austro-Ungariei, cu toată împotrivirea germanofililor iar a doua zi Germania declară  război Romîniei.

         Clopotele au început la orele 12 noaptea să sune din turlele bisericilor anunțînd această veste care deja era așteptată, ordinele telegrafice  au sosit imediat, lumea a început să forfoiască prin sat, unii să se pregătească de plecare, iar femeile să jelească. S-au petrecut momente de groază.
Dimineață pe contingente, locuitorii satului nostru, cu traiste în băț se îndreptau spre cercul de recrutare Urziceni  și de acolo la unitate.

        Tata a plecat și el tot la Batal. De Miliție în Manasia.
        Am început să  ne zorim la terminarea caselor de lucrul tîmplăriei gîndindu-ne că e posibil să fiu și eu mobilizat neștiindu-se cînd se va termina acest nenorocit de război.
[/size]

[mirel]

    [size=16]  Cam la o lună pe cînd mă pregăteam să plec cu mama la Mizil pentru  cumpărare de materiale la casele mele cele noui  Ilinca începe să se vaiete de durerile nasterei, și în ziua de 13 septembrie 1916 vine pe lume primul meu copil, Radu [ch8211] Grijile se înmulțesc, muncim din răsputeri să strîngem de pe cîmp și să terminam cu însămînțările de toamnă, căci vestile și comunicatele soseau din zi în zi mai triste.  Deși trupele noastre înainteseră  prin toate pasurile de trecere spre Transilvania, ajungînd pînă la Sibiu, armata germană condusă de generalul Mackensen, ne-a atacat în Dobrogea și în ziua de 24 august cade Turtucaia  și Regimentul 75 și 35 infanterie, în care erau mobilizați majoritatea satului nostru, ia parte activă la luptă și sunt nevoiți să treacă Dunărea înnot sau să cadă prizonieri în urma unei dezastroase împotriviri. Piere în lupte cumnatul meu Fănică, împreună cu 30 - 40 de consăteni. Puțini trec innot sau iau drumul prizonieratului în Macedonia sau Germania.

      În ziua de 13 Oct[ombrie] 1916, sosește la primărie un ordin telegrafic de la C. R Urziceni pe care-l primesc chiar eu căci eram mobilizat ca telegrafist. Împreună cu Tache I. Ion și Militaru I. Nicolae, încă de la 15 august [ch8211] ordinul suna cam asa adresat postului de jandarmi  Boldești: [ch8222]Veți trimite chiar astăzi 13 Oct. a.c sub conducerea unui jandarm pe toți tinerii din comuna contig. 1918 și 1919. Tinerii vor avea asupra lor hrană pe 2 zile, 2 cămăși, 2 perechi ismene, încălțăminte bună și haine groase de iarnă.[ch8221] Semnat Cpt. Constantinescu. [\/i]

      Primesc telegrama și o mai recitesc incăodată  apoi o trimit la postul de jandarmi, iar eu las pe Tache la telefon și plec acasă spre a duce această triste veste alor mei și a mă pregătii de plecare.  

      A doua zi de dimineață imi iau rămas bun de la toți ai casei și în întovărășirea celor din contig. 1918 și 1919 ne îndreptăm pe jos spre Urziceni cam vreo 18 Km de drum.  
Trecem pe lîngă satele Rădulești și Bărbulești și cînd încep a se zării Urzicenii aproape Armășești, vedem săptat un șanț  de 180 /1 .  
Din direcția Jilavelor spre Fetești. Ne-am întristat toți. Glumele au încetat și dureri sufletești au început să fie simțite de fiecare din noi, cînd am dedus că am s-ar putea să servească drept piedică armatelor streine, cînd ar pătrunde în țara noastră mai ales că ne găseam situați geograficește în centrul țării, la vreo 50 Km de București.
      Deja asupra capitalei țării iși făcuseră apariția Zepelinurile germane  din primele  zile ale mobilizării.
       Cînd ne apropiam de Urziceni, vedem zarvă mare. Un regiment de artilerie venea din direcția București, pe șoseaua națională îndreptîndu-se spre Dunăre- Cernavodă. Soldații deși purtau flori la capele  și tunurile erau de asemenea frumos împodobite, se observa în schimb o tristețe de plumb pe capetele lor. I-am privit și noi și tristețea noastră s-a majorat.

        Am ajuns la Cercul de recrutare unde am fost primiți de țiganii din Urziceni și Bărbulești cu o muzică populară improvizată, care n-a avut nici un efect, căci intrați pe poarta cazarmei, coloana noastră a mers în centrul așezărilor militare unde era o movilă uriașă de efecte noi. Fiecăruia, fără a-i cunoaste identitatea [ch8211] eram doar în rînduri cîte doi- ne asfîrlea un caporal magazioner  în brațe  bocanci, ciorapi, o cămașă, o ismană, veston sau bluză, după cum te vedea echipat și capelă. De aici  trebuia să mergi undeva să te imbraci  să faci pachet hainele civile și să le încredințezi cum poți mai repede. Grabă și zarvă, dezordine și teamă, ordine și contramandări de ordine. [/size]

[mirel]

          [size=16] În seara de 5 Dec[embrie] era mare zarvă  cu repartizarea  și eu cu Gheorghe ci Radu C. Ion, care era în altă companie [ch8211] a III-a [ch8211] ne găsim cu Petrescu Enache, caporal, văr cu Gheorghe și cuscru cu Radu, îi dăm cîte 5 lei; singurii bani ce mai aveam la mine; și suntem repartizați la Regimentul  25 Artilerie, care își avea garnizoana din timp de pace la Medgidia și acolo se găsea și caporalul Ion Marin fratele lui Radu. [ch8211] Deci ne cam aranjasem noi bine socotelile.  Păun, care  nu era la cantonament în momentul cînd noi am aranjat cu Enache  repartizarea, a rămas singur în Regimentul 75 Infanterie .
     În dimineața zilei de 6 Decembrie 1916 , iată-ne strînși în careu în piața cea mare a Galaților și tot cu Reg. 75  Infanterie luăm drumul spre Iași , pe jos cu hrană pe 3 zile și seara am dormit în satul Sivița, pe malul Prutului, cu consăteanul meu Neagu Chivu, vecinul nostru care era mobilizat la coloana Reg. 75 Inf.  Aici am observat dialectul de vorbire al moldovenilor. Nu-l înțelegeam aproape deloc și ne părea foarte greu de acomodat.
     Am plecat în sus și după trei zile de mers am ajuns la Crăiești  unde  ni s-a spus că vom sta 24 de ore pentru spălatul rufelor.
     Eu mă găseam în grupa mea cu cîțiva băieți din satul Manasia, printre care și unul Chiriac, cu care aranjasem seara la repartizarea pe cantonamente să mergem să cumpărăm o găină și vin despre care eram informați că se găsește destul. Am vorbit cu gazda, o femeie în vărtă care avea bărbatul concentrat . Avea și o fată de vreo 18 ani, la care a mai venit în seara aceia încă vreo două și cum noi ne cam cherchelisem, am petrecut o noapte de nesomn cu cîntece și glume. Fetele cîntau minunat și între altele am cîntat și cîntecul Silistrei , orașul de frontieră între noi și bulgari înainte de 1913.
[/size]

[mirel]

[center][size=16]Pe sub dealul Silistrei
Trec soldați cu cîrdurile
Blestemîndu-si părinții
Mai amarnic numele.
Care i-a făcut pe ei.
Așa nalți și subțirei
De trec gloanțele prin ei
Vai săracii ochi frumoși
Cum stau jos de cioară scoși
Și vai buze subțirele
Cum stau muștele pe ele.[\/i][/center]
     
           După ce fetele au terminat cîntecul nu știu cum s-a făcut că ne-a pierit ca prin farmec voioșia la toți. Ne gîndeam că acest cîntec s-ar potrivii situației noastre,  cari eram atît de tineri și mergeam după o scurtă pregătire, pe front, unde ni se putea întîmpla așa cum ne prezisese cîntecul. Nici de dormit n-am mai putut dormii și numai am început să ne aducem aminte de pe acasă, unde lăsasem fiecare cîte ceva scump și drag fără să știm dacă ne vom mai revedea.
     
           Am mers mers prin satele  Bălăbănești, Odaia, Bursucani și vreo patru zile [....] am ajuns în satul Shineni unde am stat pînă la 24 Decembrie 1916.
     În ajunul Crăciunului de dimineață de tot ne strînge tot batalionul în careu și ni se spune că plecăm  fiecare unde e repartizat.
     Eu, Gheorghe și Radu împreună cu încă trei din Gradiște- satul vecin, am plecat la Reg. 25. Artilerie, unde am și ajuns cam spre seară căci se găsea cantonat într-un sat la vreo 25 Km.  Igești, aproape de malul Prutului.
     Ne-am despărțit de bietul Păun, care a rămas plîngînd să se prezinte la P.A a Regimentului 75 Infanterie.[/size]

[mirel]

           [size=16]Obosiți am ajuns sub seară într-un sat vecin cu Igești- la Blăgești. Acolo am găsit un moldovean care tocmai tăiase porcul și am făcut Crăciunul în Blăgești.
     Tomai a doua zi de Căciun ne-am echipat și am coborît în satul Igești unde am fost băgați în cantonament toți la un loc.
În seara de Anul Nou am cumpărat cu toți o botă de vin [ch8211] vreo 10 Kg - și împreună cu gazda, un modovean glumeț de vreo 50 de ani, am mai tras o mică petrecere. Acum au început zile cam triste pentru noi.  Mersesem o lună pe drum și neglijînd schimbul rufelor ne-a m trezit scărpinîndu-ne amarnic. Începuseră să apară pritenii războiului- păduchii-
     Ne hotărîm noi să ieșim afară din sat și să mergem pe vale unde ne putem dezbrăca și despăduchea fără nici o grijă și așa am și făcut.
     Aceasta în ziua de anul nou.
A doua zi regimentul se încolonează și ia drumul Vasluiului. Dar mai întîi trebuie să trecem prin prin Bîrlad. Noi am rămas în urmă ca să nu ni se dea în primire, cai, boi, sau alte sarcini și ne-am mulțumit să urmăm de la distanță coloana.
     Seara unde poposea ne apropiam și noi, luam mîncare de la cazan dar de multe ori mîncam de la locuitorii unde intram în cantonament.
     În ziua de bobotează eram în satul Banca lîngă Bîrlad și aici începe un viscol în toată puterea cuvîntului  Sosise într-adevăr iarna și pe mine mă găsise destul de slab îmbrăcat.  Aveam căciulă, un flanel destul de gros  pe sub o bluză de vară, pantaloni noi, bocanci cam nepotriviți și o foie de cort în loc de manta. [/size]

[mirel]

        [size=16]Am stat în satul Palerma de lîngă Bîrlad încă două zile fără să știm că coloana a plecat. Erau ordine stricte să nu mai rămînă nimeni de convoi. Dar noi tot mai trăgeam încă chiulul.

        Numai Radu era angajat la un car cu doi boi și trebuia să meargă în coloană. A doua zi după Sf. Ion am plecat să ne căutam coloana pe care am ajuns-o în Unțești. Aici am mai stat vreo două zile și apoi am pornit spre gara Crasna.

        Am mers ziua întreagă pe jos și noaptea pînă la orele 12, dar nu băgasem nimic în gura noastră. Morți de oboseală, foame și sete am dormit în satul Albești lîngă Crasna, a doua zi am ajuns în dreptul gării și am luat dejunul. Seara am ajuns în Vaslui. Credeam că aici e capătul pribegiei noastre, dar de unde?

        După o ședere de vreo patru zile coloana se pune în marș și plecînd în sus pînă la Brăhășoara, un sat pe dreapta Bîrladului, iar pe stînga Podul Înalt unde Ștefan Cel Mare a bătut pe turci la 1475 acum aproape 450 de ani.
   
        Era în ziua de 17 ianuarie [1917] cînd am ajuns pe seară în  Brăhășoara.
        Am fost dat în cantonament singur, la moș Gheorghe Crețul, un om fără copii și cu o bahorniță de babă de 2 ori mai mare decît el; baba Paraschiva; A doua zi m-am și îmbolnăvit de febră recurentă și am fost evacuat la infirmeria regimentului instalată în școala satului, care era chiar lîngă casa lui moș Gheorghe Crețu.
       Am stat la infirmerie vreo trei săptămîni și am trecut apoi în cantonament.
[/size]

[mirel]

       [size=16] Eram slab de nerecunoscut. Abia puteam merge pînă la bucătăria regimentului să-mi i-au pîinea și un castron de ciorbă de fasole, de care de multe ori mă lipseam.  Era zăpadă mare și eu trebuia să mă odihnesc de 2-3 ori pe cale deși nu avea mai mult de 5-600 metri.

        Într-una din zile vine ordin să meargă toți recruții la P[artea]. A[activă] a Regimentului  25 Art., care se retrăsese pe frontul Oituzului la Scînteia, un sat aproape de Iași care era la aceea vreme și capitala țării.

        Toți recruții erau veseli de auzul acestei vești, căci acolo la P.A se vorbea că se găseau efecte noi și echipament, căci aici eram îmbrăcați cu efectele cu care venisem de la Regimentul 75 Infanterie.
Împărtășesc și eu vestea seara cu moș Gheorghe și baba Paraschiva care nu prea se sinchisea de peripețiile războiului, neavînd copii.

       Dimineața m-am sculat bolnav. Aveam groaznice dureri de cap, mă întorsese boala și dacă mă mai întoarce încăodată e rost de curățenie definitivă de viață. Așa spuneau cel puțin medicii care-i aveam  la P[artea].S[edentară], plut. Rez. Ghenov.
       Toți camarazii mei au plecat lăsîndu-mă numai pe mine la Brăhășoara.[/size]

[mirel]

       [size=16]   Am zăcut mult. Tocmai pe la 20 martie fiind ceva mai bine am fost trecut în convalescență și cum nu mai era nici un chip de [indescifrabil] și eu la P.A în satul Piciorul Lupului, Com. Grajduri.

          Aveam scutire vreo 5 zile, după care urma să încep corvezile ce erau de făcut la regiment și să mă întoarcă din nou boala.

         Tocmai sosisem dimineața din cantonament, la ceai , cînd văd că vine serg. Instr. Ciocrak Vasile , țigan de prin ținutul Galaților, care ne așează pe două rînduri și ne întreabă care din noi poate îndeplinii funcție de telefonist. Aici la P.S erau tot oamenii vîrstnici și răniți pe front care după vindecare erau îndrumați aici, dispensți, printre care și Nică Ciobanul  din satul meu natal pe care nu l-am văzut decît de vreo două ori.

        Nimeni nu s-a oferit pentru această sarcină și atunci Ciocrak  a început să se strîmbe la noi și să ne batjocorească că nu suntem buni de nimic. Deodată îl văd că-și aruncă ochii în rîndul doi unde mă găseam eu și mă întreabă:
[ch8222]- Măi da pe tine cum te cheamă?
-      Nică Ene ... serg. Instr. Din contig. 1918
-      Cîtă carte știi?
-      Cinci clase primare.
-      Bine măi, tu să te duci telegrafist la primăria din Păntălavesti(?), peste apa Bîrladului, din partea unității noastre, căci mai sunt acolo delegați și cînd avem noi de trimis telegrame sau ne vine nouă ordin telegrafic tu ai să îl aduci la unitate. Îți mai dau și un om de ajutor să vină cu ordinul în cazul că vine vreunul și tu vi doar cînd ai nevoie aici.[ch8221]  

         Satul Păntălavești era cam la 2 ½ Km depărtare de Brăhășoaia. Veneam dea-dreptul prin apa Bîrladului cînd nu era mare, iar cînd era mare din cauza ploilor trebuia să ocolesc vreo 5 Km pe la gara Bîrzești.
         Cam odată pe zi trebuia să  viu la masă căci nu aveam hrană rece . În fine am plecat la Păntălavești cam pe la 22 martie 1917 însoțit de un ostaș bătrîn pe prin părțile Dobrogei.
Acolo la Primărie mai erau vreo patru soldați. Doi dela Depozitul Mobil care era cantonat în satul Ștefan cel Mare și doi de la o unitate de pionieri.
         Le spusesem noi cauza venirii, ne spuseseră  și ei cam ce serviciu aveau de făcut și ne-am împritenit destul de repede.
[/size]