Avand in vedere ca in ultima vreme am acoperit aria contemporana, aproape, a lucrurilor, ma gandeam ca nu ar strica un aer de revigorare, un aer de nou care sa sufle prin rafturile forumului nostru. Bine, practic va fi un aer de vechi in comparatie cu ce a fost pana acum, dar ati inteles ideea.
Dupa cum bine spune si titlul acestui subiect de discutie, in acest thread vom discuta despre armatele ce au luptat in timpul razboaielor Napoleoniene. Sunt sigur ca avem cu totii o armata favorita, o arma favorita, sau niste soldati anume favoriti din cadrul acestui conflict. Eu, pentru ease of reference, ca sa zic asa, voi posta descrieri ale principalelor armate ce au luptat si descrieri succinte ale principalelor lor trupe, alaturi de imagini, daca gasesc.
Fiindca trebuie sa dam Cezarului ce este al Cezarului, voi incepe cu La Grande Armée[\/i] a Imparatului Napoleon.
Marea Armata a Imperiului a fost, in mod oficial, fondata in 1805, atunci cand Napoleon a schimbat denumirea fortelor sale armate in pregatire pentru invazia Angliei. Invazia, insa, nu a mai avut loc deoarece Napoleon s-a vazut nevoit sa se confrunte cu cei doi imparati ai Austriei si Rusiei care au facut parte, impotriva lui Napoleon, din a Treia Coalitie. Stim cu totii cum s-a incheiat incercarea celor doi imparati rasariteni de a-l distruge pe Bonaparte.
Marea Armata era impartita in timpul operatiunilor in mai multe Corpuri de Armata care erau, practic, armate in tot sensul cuvantului, capabile de actiune independenta si avand membri componenti din toate categoriile de arme (artilerie, cavalerie, infanterie). Astfel, aceste corpuri erau capabile sa lupte singure pana cand primeau intariri si sa efectueze manevre in mod independent, de obicei un Corp de Armata nefiind la distanta mai mare de o zi de mers fata de un alt Corp de Armata. Un Corp de Armata putea avea de la 10 000 pana la 50 000 de oameni, insa de obicei aveau in componenta 20-30 000 de oameni. Capacitatea unui numar de 5 pana la 7 Corpuri de Armata de a marsalui singure, in directii separate, a permis armatei franceze sa surprinda in multiple randuri adversarul cu manevre rapide si neasteptate.
Un Corp de Armata era condus de un Maresal sau un Général de Division, in functie de caz, si era impartit in divizii. O divizie era formata din 4 000 pana la 10 000 de infanteristi sau din 2 000 pana la 4 000 de cavaleristi. Aceste divizii aveau la randul lor doua sau trei brigazi, care erau la randul lor impartite in doua regimente. O divizie avea in compozitia ei si o brigada de artilerie formata din trei sau patru baterii. Astfel, o divizie avea o totalitate de 24 sau 32 de tunuri. Fiecare divizie era o unitate operativa si administrativa de sine statatoare, fiind capabile de actiuni independente.
Inainte sa postez trupele ce formau armata imperiala franceza, ca un fapt divers, mentionez si ca de cate ori aparea nevoia de a trimite un mesaj prin intermediul unui curier, fie pe campul de lupta fie in afara lui, de cele mai multe ori curierii erau alesi din corpul husarilor, lucru datorat curajului si calitatilor ecvestre pe care acestia le posedau.