Sunt intru totul de acord. Eu zic sa mergem cu conventiile propuse intr-o postare anterioara a ta.
Legat insa de felul in care subiectul s-ar putea plia in mod specific pe teritoriul tarilor romane si a mediului inconjurator, din cate am observat eu citind pe ici si pe colo, diferentele in termeni de armament nu erau chiar atat de mari. Ca sa abordam problema intr-un mod mai specific, nu ar trebui decat sa facem adaugiri la anumite sectiuni (anume sa adaugam la sabii niste veritabile sabii, yataghane turcesti si ce altceva s-ar incadra in zona noastra, ca sabiile nemtesti si italienesti practic le-am acoperit) si sa acoperim si arcurile impreuna cu arbaletele intr-o sectiune (caci tarile romane si cele inconjuratoare erau mari amatoare de arcuri cu sageti).
Daca ai alte sugestii pe aceasta tema, sunt binevenite.
Eu intre timp, o sa profit de ocazie ca sa continuu cu prezentarea succinta a armelor lungi. Daca doresti sa faci completari, chiar te rog.
~~~
Sulitele, lancile si halebardele[\/i][\/b]
Desi in mod initial foarte multi oameni se gandesc la spade sau ghioage atunci cand vine vorba de armele cele mai folosite sau cele mai importante in Evul Mediu, perceptie datorata tendintei literaturii romantice de a favoriza armele mai nobile sau eroice fata de cele obisnuite, banele, in realitate cele mai importante si cele mai folosite arme erau cele lungi, sulitele, lancile si derivatele lor.
Motivul popularitatii acestor arme este relativ simplu, chiar logic atunci cand il privim in perspectiva volumului de efort necesar pentru a fauri o arma eficienta. Pentru a crea o sabie, un fierar trebuia sa aiba cunostinte specializate cat sa poata crea o arma adecvata sarcinii sale. Spre deosebire de efortul si dificultatile inerente procesului de faurire a sabiilor, o sulita era printre cele mai simple arme de creat. Varful sau putea fi total necomplicat, un punct ascutit fiind de multe ori suficient pentru o sulita care sa isi faca treaba. Aici se termina treaba fierarului, putand trece dupa completarea unui varf de sulita la un alt varf, si dupa aceea la un altul si tot asa. Astfel, nu este deloc surprinzator faptul ca o spada era de multe ori depasita grav numeric de sulite.
Precum spadele si sabiile, si aceste arme se impart in diverse categorii.
Prima categorie, si fara indoiala cea mai comun intalnita si simpla de faurit, era sulita[\/b] obisnuita. Comuna inca din cele mai vechi timpuri, aceasta arma a rezistat veacurilor pana cand uzul armelor albe a fost depasit de cel al armelor de foc, pastrandu-si insa, practic, importanta avand in vedere ca o arma de foc cu o baioneta montata se foloseste precum o sulita.
Nu prea am ce discuta legat de modul de folosire, greutate sau alte caracteristici. Imaginea vorbeste despre aceasta arma mai mult decat as putea eu. Tind sa adaug, insa, ca sulita din imagine este de inspiratie scandinavica, fiind comun intalnita in mainile vikingilor ce mergeau verile in vacante prin Anglia sau Franta. Modelul, insa, nu ar fi fost nelalocul lui pe un camp de lupta al Evului Mediu tarziu.
[IMG]http://i263.photobucket.com/albums/ii123/AgentGriff/pole014a.jpg[/IMG]
Mergand mai departe, ajungem la variante ceva mai dezvoltate. Halebarda[\/b] a fost una dintre cele mai mortale si folosite arme din Evul Mediu, fiind facuta faimoasa in mai multe randuri de ferocele Cantoane Elvetiene. De-a lungul veacurilor mai multe figuri marete au simtit lovitura nemiloasa a halebardei, printre ele numarandu-se capete incoronate precum Richard al Treilea al Angliei (ucis de soldatii Lordului Stanley in batalia de la Bosworth din 1485) sau Ducele Carol cel Viteaz al Burgundiei (rapus de halebardele Elvetienilor in batalia de la Nancy din 1477).
Aceasta unealta era fara indoiala una democratica, in special in mainile Elvetienilor, ucigand fara prejudecati atat nobili cat si oameni de rand. Halebarda este o arma eminament practica cu utilitati multiple, fiind eficienta atat la impuns cat si la taiat. Pur si simplu actiunea de a ridica halebarda pe plan vertical si de a o lasa apoi sa cada genera o forta suficient de mare cat sa sature pofta de bataie a unui om in armura. Acest lucru il putem vedea demonstrat in reconstituiri moderne de mare "fidelitate" din Ucraina si Rusia, unde halebardele se ridica si cad fara oprire, precum antenele unei insecte. Tocmai aceasta eficacitate si variatie a modurilor de folosire a dus la popularizarea halebardei in toata Europa, aceste arme ajungand fara indoiala si pe teritoriul tarilor romane.
[IMG]http://i263.photobucket.com/albums/ii123/AgentGriff/em_halb_i.jpg[/IMG]
O arma asemanatoare cu halebarda din punct de vedere al popularitatii si al raspandirii era lancea de infanterie[\/b]. Aceste arme erau cunoscute (si sunt cunoscute) sub o varietate de denumiri (bill, guisarme, glaive, partisan etc.) insa ca si forma erau, in linii mari, aproape identice. Aceste arme se distingeau de halebarde prin faptul ca erau facute pentru impuns si nu puteau fi folosite in mod egal pentru taiere. Pentru a compensa lipsa abilitatii de taiere, aceste arme aveau un carlig foarte periculos in lupta ce putea fi folosit fie pentru a trage calareti de pe cai, fie pentru a trage picioarele oamenilor, facandu-i sa isi piarda echilibrul si sa cada.